Puțină recunoștință într-un colț de spital

„ Îmi dau seama că e vă e greu și lucrul cel mai important pe care vreau să vi-l spun este că sunt soluții. Sunt soluții și vreau să vă povestesc despre ele. Mă puteți întreba oricând, orice.”

Dacă ar fi un moment dintr-un film, ecranul s-ar umple treptat cu multe cadre mici în care m-aș apropia  de diferite persoane, în colțuri asemănătoare de spital, spunând mereu la început acestă frază. Hainele mele se schimbă, părul e când așa, când altfel, uneori e mai întuneric, alteori e mai multă lumină, uneori mă apropii de o familie întreagă, alteori doar de un părinte. Cadrele mici au umplut ecranul. Gata scena de film.

Doar că de câteva luni aceasta este o parte importantă a realității mele. Discuțiile pe care le am cu părinții sau bunicii care au venit cu cei mici pentru testări auditive sau care tocmai au primit un diagnostic de hipoacuzie. Mereu e diferit. Mă apropii de ei întotdeauna cu emoție. E emoția firească pe care nu aș putea să nu o am apropiindu-mă de niste persoane care chiar sunt într-o situație dificilă, care chiar sunt speriați, sau triști, sau îndurerați, sau furioși, sau obosiți, sau… altfel. Știu că le e greu. Știu! Și de aceea le și spun asta. În același timp vreau să îi ajut, vreau să transmit măcar puțină speranță, pentru că există speranță, pentru că celor mici le poate fi mai bine, pentru că o testare sau un diagnostic nu marchează sfârșitul categoric al drumului.

În timpul acesta petrecut în proiect, am început să înțeleg din ce în ce mai bine ceva foarte important. Toți părinți au niște așteptări și niște dorințe pentru copiii lor. Le poartă în gesturile lor, în priviri, în întrebările pe care mi le pun. Diagnosticul primit la spital zdruncină puțin sau mai mult aceste aștepări și dorințe. Copilul nu aude. Părinții devin părinții unui copil care nu aude. Copilul e afectat, părinții sunt afectați, toată familia e afectată. E nevoie să recunoaștem asta, e timpul lor de procesare, de confuzie, de emoții amestecate. E și momentul în care eu mă întâlnesc cu ei.

E un moment important. E momentul în care au nevoie de respect, de informații, de răspunsuri repetate la întrebări, de încurajări, de exemple pozitive. Și eu sunt acolo, “înarmată“ cu pliante din proiect, cu zâmbete, cu tot ce știam de dinainte și cu tot ce am învățat în timpul acesta de la doamna doctor și de la alți părinți. Sunt acolo să încerc să le dau puțină speranță, puțină putere, convingerea că sunt părinții unui copil care nu aude, dar care poate auzi…un copil care va auzi bine, va râde, va învăța, va cădea, va plânge, va povesti.

Sunt acolo și sunt recunoscătoare că le pot fi măcar un pic alături.

O săptămână cu adevărat altfel

 

drum la teatrul de papusi 4        la locul de joaca 2

Programul ”Școala Altfel” mi-a permis să realizez cu copiii activități foarte diverse. Fiecare zi am încercat să o facem cât mai deosebită și să ne gândim la activități pe care de obicei acești copii nu au posibilitatea să le desfășoare. Astfel, într-una din zile copiii au fost cu autobuzul la teatrul de păpuși. Pentru unii dintre ei a fost prima dată când au fost cu transportul în comun. De asemenea, o noutate a fost și participarea la teatrul de păpuși. Ei au vizionat ”Capra cu trei iezi”. Apoi s-au bucurat de o zi plină la locul de joacă numit ”Tzontzo”. Acolo s-au putut da pe toboganele gonflabile. Copiii s-au jucat și cu forme tip puzzle. Unul dintre copii și-a construit o căsuța și mi-a spus că îi place casa construită de el pentru că e mai frumoasă decât casa lui de pe Pirită. Într-altă zi copiii au plantat în fața școlii copăcei, care să le aducă aminte de anul petrecut la școală. Pentru a ne pregăti de Paște, am fost cu grupul de copii și la biserică. Ei s-au rugat pentru sănătate. În apropierea Sărbătorii Pascale, copiii au fost vizitați de către alți copii și tineri, aceștia oferindu-le cadouri. De asemenea, și eu am le-am adus dulciuri făcându-le o surpriză pentru venirea iepurașului de Paște. Cu adevărat a fost o săptămână petrecută altfel decât până acum!

la biserica 2    plantat copacei 2

 

Sarbatoarea Pastelui 1  Sarbatoarea Pastelui 3

Ziua Internationala a Rromilor

Ziua Internationala Rromi 2                   Ziua Internationala Rromi 3

Un eveniment deosebit a fost in aceasta lună cel legat de sărbătorirea ”Zilei Internaționale a Rromilor” din data de 8 aprilie 2017. Cu această ocazie am fost și noi pe scenă prezentând un cântecel în limba rromani. Copiii au fost emoționați participând la acest eveniment bucurându-se că la sfârșitul manifestării au fost recompensați cu dulciuri și piza.

Ziua Internationala Rromi 5     Ziua Internationala Rromi 6

 

Nenea, nenea…

Mergand in scoli sa le explicam copiiilor ce si cum e cu dezastrele astea, am auzit multe din partea lor. La scoala 168 insa am auzit cu siguranta regina „perlelor” de pana acum… sau cel putin asa am crezut eu, ca e o „perla” pana am stat si m-am gandit putin la intreaga situatie.

Eram asadar la scoala 168, discutand cu copiii din clasele a 5a si a 6a despre cum ne ferim de necazuri in timpul cutremurelor, cand un baiat foarte entuziasmat sare din banca, vine spre mine val vartej intrebandu-ma plin de speranta „Nenea, nenea, dumneata ai fost pe Pamant la cutremurul din ’77??”. La aflarea vestii ca nu, vizibil dezamagit a bombanit un „aaa… bine atunci…” si nu m-a mai bagat in seama restul orei, dezamagit fiind probabil ca vorbesc din auzite.

Am reusit insa sa il conving sa participe la discutie prin a-l ruga sa ne spuna el ce stie despre subiect. Tot atunci s-a aprins discutia si din partea celorlalti. Si tot atunci am inteles cat de important este pentru ei sa fie implicati in discutie, sa li se ceara parerea, astfel fixandu-si mult mai bine informatiile.

Asta confirma inca o data vorbele lui Confucius: „Spune-mi si voi uita, arata-mi si poate imi voi aduce aminte, implica-ma si voi intelege!”*

 

*Disclamer: cercetatorii britanici au demonstrat ca acest Confucius nu a vorbit limba romana, astfel incat citatul de mai sus este doar o traducere!!

Altfel de experiente

sdr

cof

Pentru mine, experientele nu reprezinta doar momente sau situatii prin care trec pentru prima data, inseamna si evenimente pe care, ori de cate ori le-as repeta, nu au cum sa devina rutina sau ceva obisnuit si chiar daca nu invat tot timpul din aceste experiente, imi amintesc de fiecare data cat de mult conteaza un zambet sau gestul potrivit la momentul potrivit.

Am inceput in urma cu aproximativ 3 ani ca voluntar al Fundatiei Vodafone si acum ma aflu in spatele activitatilor desfasurate intr-o fundatie si de asemenea  in spatele activitatilor desfasurate cu voluntari, de aproximativ 5 luni. Activitatile de voluntariat m-au facut sa-mi doresc din ce in ce mai multe realizari in acest plan, iar acest proiect pe care l-am inceput in luna decembrie a anului 2016 credeam ca imi va aduce la saturatie dorinta de a face cat mai multe pentru acesti copii, dar acel punct este departe de a fi atins.

dav

De la activitati de fundraising si coordonare de voluntari pana la activitati educationale sustinute cu beneficiarii si activitati administrative menite sa creasca nivelul veniturilor fundatiei, ultimele 5 luni pot spune ca au fost o adevarata provocare pentru mine, dar si o bucurie greu de descris atunci când au inceput sa apara rezultatele pe care le-am asteptat.