Am dat start-ul misiunii Bisoca: în 6 luni redeschidem porțile

În urmă cu 15 ani, elev fiind, am ajuns pentru prima oară la Campusul de la Bisoca al Fundației Sfântul Sava de la Buzău. Campusul este situat undeva în Munții Buzăului, într-o zonă pitorească, cu încărcătură spirituală: în zonă se află Manăstirile Găvanu și Poiana Mărului. În prima mea ședere în această tabără m-am împrietenit cu elevi de vârsta mea și am descoperit frumusețile locului. Odată ce am îndrăgit această tabără am revenit cu drag și în anii următori, implicându-mă și în activități de voluntariat.

Într-o zi, căutând pe Internet surse de finanțare pentru proiectele Fundației, am citit despre programul „Voluntar de profesie”. M-am gândit că aș putea aplica și eu, fiind multe lucruri frumoase ce se întâmplă la Fundația Sfântul Sava și merită povestite.

Și iată-mă acum, voluntar de profesie, bucuros că prin proiectul propus voi putea îmbunătăți condițiile de cazare pentru copiii ce provin din familii defavorizate și care vin în această tabără. Sunt peste 1.500 de copii și tineri care beneficiază în fiecare an de o săptămână gratuită la acest campus.

Cineva scria că Bisoca este o stare de spirit, nu numai un loc. Poate nu vă vine să credeți dar… veniți și veți vedea.

Deja am început lucrările de renovare și modernizare. Dintre tinerii care vin la centrul de voluntariat al Fundației, am selectat o echipă de voluntari care se vor implica în derularea proiectului. Alături de aceștia, am mers la Bisoca și am eliberat spațiul în vederea începerii lucrărilor de renovare: am scos paturile vechi care vor fi înlocuite până la finalul proiectului și am debarasat restul de mobilier. Totodată, am găsit sponsorizare pentru glet și vopsea lavabilă. Abia așteptăm să vedem cum vor arăta pereții renovați!

Cu sprijinul unei companii din Focşani am schimbat toate ferestrele. Deși a fost foarte frig și ne-au înghețat mâinile, cu sprijinul voluntarilor și al angajaților companiei am reușit ca într-o singură zi să finalizăm această etapă. Bucuria a fost și mai mare când am văzut că ziua următoare s-a așternut prima zăpadă la Bisoca.

Desigur, mai avem mult de lucru, însă o sa vă ținem la curent cu activitatea noastră.