Mărțișoare cu poveste

Tinerii noștri au fost tare prinși cu pregătirile de martie, că doar e luna dedicată frumosului … așa că mâinile lor nu au încetat în a pune laolaltă materiale, idei, suflet, astfel  încât să realizeze niște mărțișoare unice … și spun unice pentru că pe lângă mărțișoarele clasice, produsele handmade, unele produse au fost din materiale reciclate … ce spuni de pușculița noastră porcușor ? :)

Gențile, vazele și pușculițețe au foste create cu ajutorul a 2 tineri si 5 copii beneficiari ai programului Scoală După Școală care și-au pus sufletul și speranța că produsele lor vor fi apreciate și de asemenea, că vor obține primii banuți din munca depusă de ei… și așa a și fost ! La cele 7 ”Târguri de primăvară” organizate în cadrul diferitelor firme, donațiile din urma vânzării produselor nu s-au făcut așteptate iar copiii au fost tare mândri să afirme că o parte din cheltuielile pentru educația lor sunt susținute de ei înșiși :)

Fondurile strânse sunt destinate educației copiilor din familii defavorizate, beneficiarii programelor Școală după Școală și Fundația Realmadrid Școală Socială de Fotbal București.

Și tu poți susține strângerea de fonduri direcționând 2% din impozitul pe veniturile obținute anul anterior către copiii din familii defavorizate, susținând astfel centrul Școală După Școală ! Aici copiii își fac temele împreună cu cadrele didactice și voluntarii, sunt implicați în diferite activități ludico-educative, beneficiază de o masă caldă iar finele anului este marcat prin participări la excursii.

Susține educația și dorința unui viitor mai bun pentru copiii noștri, pentru noi toți !

A venit Moșul !

Luna decembrie a fost plină de evenimente și cadouri :)

Timp de două săptămâni am fost implicată în activități de strângere de fonduri prin participarea la târguri din cadrului diferitelor firme, cu banii donați din vânzarea de produse realizate de tinerii înscriși în programele organizației am încercat să adăugăm o cărămidă la continuitatea programelor educaționale.


Moș Crăciun a fost tare darnic cu copiii înscriși în programul Școala Socială Sportivă de Fotbal, aceștia au participat la Concertul de la Sala Sala Radio organizat de Fundația Vodafone România, au ascultat și dansat pe muzica VH2, Andrei Leonte, Antonia, Alexandra Ungureanu & Crus și mulți alții. La sfârșitul spectacolului și-au primit așteptatele cadouri ! Bucurie mare, au primit aproape toate cele cerute în scrisoarea către Moș Craciun: chitări, mingi, echipamente de fotbal, încălțăminte sportivă, jucării, dulciuri etc.

    „Nu-mi mai doresc nimic de la Moș, îi multumesc tare mult pentru cadouri! Chiar nu-mi mai doresc nimic … Am primit până și chitara…” spunea Emanuel strângandu-și la piept chitara…..

Luna cadourilor a însemnat și implicare în organizarea Concertului Caritabil de la Catedrala Sf. Iosif din București care a avut ca scop atragerea de fonduri pentru copiii în risc de abandon școlar. Evenimentul a fost prezentat de actorul Adrian Paduraru, iar participantii au fost întâmpinați de colinde cântate de un grup de copii înscrisi în programul Scoală Dupa Scoală și de Corul de cameră “Preludiu”.

Proiecte pentru suflet

Pentru o cunoaștere mai detaliată a activității Organizației, în luna noiembrie m-am alăturat echipei de la Fabrica de Mozaic, intreprinderea sociala creata de FDP in anul 2012, dovadă că astfel de proiecte reprezintă pentru unele persoane speranțe… Majoritatea tinerilor care lucrează aici sunt tineri aflați  în dificultate, însă mereu pregatiți și încântați să ia noi comenzi și să le ducă la bun șfârșit, garantând clientului calitatea produselor.

Am fost primită cu zâmbete, căldură…. și cu o delicioasă masă de prânz pregătită de către aceștia :)

 

 

 

    Atragerea de fonduri s-a dovedit a fi o muncă anevoioasă însă cu speranțe… Actualmente se anuntă câteva târguri din urma cărora să putem strânge fonduri din vânzarea de produse realizate de către tinerii din Atelierul Protejat ale Fundației. De asemenea, dorim ca astfel de evenimente să reprezinte și un prilej de a încuraja și susține acești tineri și de a le oferi continuitatea locurilor de muncă și acces la educație.

Spiritul Crăciunului a ajuns și la noi, ca atare ne pregătim de organizarea Concertului caritabil de Craciun de  la Catedrala Sf. Iosif de pe 17 decembrie ora 19. 30 care vizează copiii cu risc de abandon școlar. Un grup de copiii se pregătește cu emoții pentru seara magică în care vor cânta colinde și vor dărui invitaților mici surprize pregătite de către aceștia cu mare entuziasm ….:) Aici puteti afla mai multe detalii www.fdpsr.ro

 

    Mulțumesc Fundației Vodafone pentru ocazia de a putea participa la organizarea inaugurării noii secții  de terapie intensivă nou-născuţi de la Marie Curie București, o clădire nouă pe patru nivele, insuflețită de tablori viu colorate, dotată cu aparate de ultimă generație care o fac să fie una dintre cele mai moderne din Europa. Unii micuți beneficiază deja de serviciile secției, sunt atent îngrijiți și monitorizați de cadrele medicale care se luptă zilnic să-i facă niște bebeluși puternici…

Felicitări oamenilor frumoși care s-au implicat în proiect !

Primul sponsor

Si iata ca avem si primul sponsor al programului Scoala Dupa Scoala ! Este o persoana pe care o cunosc de multi ani  si care s-a oferit sa sponsorizeze programul fundatiei prin asigurarea mesei calde zilnice copiilor cu risc de abandon scolar si salariile cadrelor didactice implicate in program.

…vrei să inveti limba italiana?

Activitatea de fundraising continua prin promovarea cursurilor de limba italiana si limba romana, dar si a celora de formare profesionala (www.fdpsr.ro)

…mai multi voluntari

Si pentru ca avem nevoie sa ne marim echipa, am inceput contactarea universitatilor si liceelor din Bucuresti pentru a promova voluntariatul si a recruta noi voluntari.  Suntem in asteptarea feedback-ului din partea acestora.

…duminică am iesit cu copiii la film

Descoperirea de lucruri noi continua pentru cei mici…Unii copii au putut merge pentru prima oara la Cinema, intalnirea cu “E.T. Extraterestrul” fiind plina de suspans si mister… Multumim Fundatiei Vodafone pentru acest moment :)

… goooool Real Madrid !

Se munceste cu zambete si la antrenamentele de fotbal ale Fundatiei Realmadrid Scoala Sociala de Fotbal Bucuresti … cei mici sunt foarte incantati de jocul mingii de fotbal,  ce sa va mai povestesc despre miciuta noastra fotbalista, Bianca :) Am fost placut surprinsa sa aflu de la antrenori ca sunt mult mai disciplinati fata de inceputuri, ca sunt o echipa, ca nu exista persoane marginalizate, din contra, sunt o echipa adevarata de fotbalisti, de asta va puteti convinge singuri din poze.

Voluntari pentru o generație educată

Și iată cum o veche dragoste pentru lucrul cu cei mici mă aduce pe calea voluntariatului la începutul anului 2013…   îmi place să spun că am fost ”omul potrivit la locul potrivit” deoarece mi se cuibărise în minte ideea de a face voluntariat în școli, iar în câteva săptămâni, în urma unui anunț pe pagina de facebook a Fundației Dezvoltarea Popoarelor am fost acceptată ca voluntar pentru a face temele cu elevii de clasa a IV-a de la Școala nr. 73 București.

Copiii provin din medii defavorizate, din familii cu o situație socio-economică dificilă și care au un risc crescut de a părăsi timpuriu școala, majoritatea de etnie romă.

Încă de la început am conștientizat că va fi o luptă anevoioasă, de lungă durată și care necesită o mare dăruire sufletească, însă am fost mereu optimistă și încrezătoare că ”Da, pot schimba ceva!”. Pe parcursul acestor luni nu m-am lăsat descurajată, din contră, am încercat să mă informez cât mai mult asupra problemelor cu care se confruntă și să caut soluțiile optime. La sfȃrșitul anului școlar 2013 am putut  susține cu mândrie că niște rezultate au fost, chiar într-un procent încurajator.

De programul Voluntar de Profesie am aflat prin intermediul FDP, iar  împreună cu aceasta am decis să aplicăm. Deși interviul prezentării programului se anunța a fi fără prea multe emoții, mi-a fost imposibil ca la masa rotundă, în fața celor 6 doamne din comisie, să nu mă copleșească emoțiile… dar se pare că devotamentul și dorința mea de a ajuta acești copii m-au adus pe pe lista câștigătorilor proiectului :)

Prin acest program, Fundația Vodafone România îmi dă posibilitatea de a mă implica și a contribui la continuarea programelor FDP Școală după Școală și Fundația Realmadrid Școala Socială de Fotbal București prin suportul pe care îl pot acorda participând la diferite activități socio-educative în favoarea copiilor din 5 școli din București, în special Școala nr. 73 și Școala nr. 67. De asemenea, activitatea mea în aceste 6 luni de voluntariat va include promovarea voluntariatului și recrutarea de noi voluntari, și foarte importante pentru sustenabilitatea activităților vor fi acțiunile de fundraising, unele dintre acestea fiind cursuri de limba italiană și română destinate angajaților din firme.

Primele mele zile ca și voluntar de profesie au reprezentat cunoașterea  în detaliu a programelor  în care este implicată FDP, cunoașterea noilor colegi (între noi fie vorba, sunt cu toții tineri, călduroși și cu un devotament pentru sfera socială molipsitor de puternic) și a copiilor înscriși la programele fundației. Încă din prima zi am participat la caravane, la diferite excursii cu scop educativ și de integrare socială destinate copiilor cu risc de abandon școlar, împreună cu departamentul de comunicare am realizat materialele necesare atragerii de noi finanțatori pentru programele organizației.

 

 

 

 

 

 

Excursiile din cele două săptămâni au inclus copiii din 5 școli din Sectorul 3 (școala nr.  22, 67, 55, 73 și 86) înscriși în programele fundației care au putut beneficia de o zi întreagă dedicată zâmbetelor, stării de bine și descoperirii unor noi activități care până la momentul acela erau necunoscute pentru ei. Destinația a fost Argeș, comuna Coșești, unde copiii s-au putut bucura de o liniște aproape ireală, de o natură puțin atinsă de arămiul toamnei, de animalele gospodarilor care își făceau apariția din loc în loc, iar gazdele i-au așteptat cu șorțulețele gata pregătite pentru … olărit ! Da, au fost foarte încântați, roata veche a olarului i-a prins în mrejele ei, fiecare și-a făcut propriul vas, personalizat cu numele fiecaruia, astfel încât la sosirea în București să le poată lua acasă ca suveniruri. Nu au fost mai prejos nici plimbările cu ATV-urile sau tiroliana ….adrenalina i-a cuprins pe toți, nici jocul cu poneiul sau cu mingea pe terenul înverzit.  După binemeritata masă de prânz organizată de călduroasele noastre gazde, ne-am îndreptat către Biserica de lemn, unde preotul împreună cu ghidul acestuia, Sf. Nicolae, ne-au binecuvântat cu povestea acelui loc și diferite pilde.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oboseală mare la întoarcere, pesemne că ziua a fost destul de agitată pentru ei, însă să nu strigăm victorie ! agitația se instalează iarăși pană la București, drumul e lung….

Zilele următoare mă voi antrena în echipa prichindeilor de la Fundația Realmadrid Școala Socială de Fotbal București, o să vă tin la curent cu numărul golurilor marcate 😉