Ce inseamna de fapt comunicarea medic-pacient

In urma programului desfasurat in cele 9 luni in cadrul programului „Voluntar de profesie”, am constatat ca nevoia pentru imbunatatirea comunicarii medic-pacient este mult mai mare decat intuiam la inceput. Asta pentru ca din cauza volumului enorm de munca si nu numai, medicii nu reusesc intoteauna sa gaseasca cele mai eficiente cai de comunicare cu pacientul si familia acestuia.

zes_0985

Plus ca una dintre greselile care se perpetueaza foarte mult este aceea de a-i comunica foarte multe pacientului, de cele mai multe ori intr-un limbaj neaccesibil lui si astfel de a-I creste stresul fata de cee ace se intampla.
Tacerile, care sunt foarte importante in comunicarea medic-pacient – momentele in care doctorul trebuie sa-si asculte pacientul – aproape nu sunt prezente in medicina romaneasca.

zes_1368

In procesul de comunicare medic-pacient sunt trei etape foarte importante, carora nu le acordam atentia cuvenita si despre care doctorii spun initial ca nici nu prea tin de comunicare: ce vezi – concret, fara speculatii, informatii cat mai simple, dar despre starea efectiva in care se afla pacientul; ce simti fata de ceea ce vezi – ce sentimente iti provoaca; ce faci pentru situatia in care se afla pacientul respectiv.

zes_1022

Pentru a se putea produce o comunicare reala si profunda medic-pacient, doctorul trebuie sa ajunga sa invete sa comunice cat mai bine cu el insusi si abia apoi se poate trece la comunicarea cu ceilalti. Cu toate ca informatiile par desprinse din carti automotivationale, eficienta lor a fost vizibila pe participantii la cursul de Comunicare.

zes_1060

Tot din procesul de comunicare o etapa importanta este de a renunta la mastile pe care le purtam zi de zi in societate, pentru a ne face acceptati, sau mai placuti. De cele mai multe ori poate fi vorba despre un proces distructiv pentru noi insine din cauza efortului de a fi altfel.

resized-2

Este clar ca schimbarea si imbunatatirea modului de comunicare este un proces indelung, care presupune foarte multe etape si depinde de dechiderea fiecaruia.

zes_1414

Making Bridges: From Solitude to Partnership

Pentru a avea o intalnire corecta si eficienta cu un pacient care are cancer ai nevoie de 11 minute.

Omul, care intr-o zi afla ca are cancer, spune ca, medicul, i-a comunicat aceasta veste brutal, fara empatie.

Medicul, care are cateva zeci de consultatii zilnic, spune ca nu are timp sa discute cu pacientul, sa empatizeze.

Intre cei doi, pacient si medic, e necesar sa construim un pod. Podul care sa-i aduca mai aproape, care sa transmita informatia de la medic la pacient intr-un mod in care cel din urma sa o poata intelege, accepta.

Workshop-ul organizat de asociatia Daruieste Viata  a avut loc la Predeal in perioada 8-9 iulie. La el au fost prezenti 27 medici si asistente, care lucreaza in principal cu pacienti care au cancer.

Zes_0999

Workshop-ul a fost sustinut de traineri internationali, cu o experienta de peste 25 de ani in domeniu: Prof. Ruben Bild, pionier in ingrijirea paliativa, doctor in filozofie si psihoterapeut, coordonator al unui reputat centru de pregatire al medicilor pentru comunicarea cu pacientii, Ivan Gomez – psiholog si terapeut Gestalt (in poza de la inceputul articolului) si Daniel Cercos Gonzalez – muzician cu experienta in acompaniament creativ. Intitulat Making Bridges: From Solitude to Partnershipatelierul a fost gandit ca un training interactiv, care deschide o multitudine de perspective vis-a-vis de comunicarea dintre medicul oncolog si pacient si familia acestuia. Aspectele abordate: Ce poti sa faci cand ai multi pacienti si putin timp? Cum sa faci fata frustrarilor, nesigurantelor si vulnerabilitatilor. Lucrand cu moartea si muribunzi. Tacerea ca instrument terapeutic. Cum sa nu iti iei slujba cu tine acasa.

Zes_1032

Medicii ne-au spus:

“O chestiune care m-a măcinat și frustrat în ultimii ani: cât mai știe medicul să se aplece asupra pacientului, să comunice eficient cu el, să extragă și altceva în afara datelor anamnestice, să-i fie aproape în toate bătăliile?

Există, evident, mai multe probleme. În primul rând, avalanșa de pacienți raportată la numărul mic de cadre medicale sufocă medicul și-i lasă extrem de puțin timp pentru consultație. Perfect adevărat. Apoi, sindromul de burn-out care face din doctor un „tot mai puțin om” și automat nu-i mai arde de povești și discuții ample cu pacientul. Mai există și latura asta mai rece din noi, nefiind construiți să comunicăm deschis și cald cu ceilalți.(…) Două zile, am discutat, am experimentat, am învățat cum să ne descoperim mai întâi pe noi înșine, să ne cultivăm, să renunțăm la măști, să fim mai buni ca oameni, și abia apoi să îi înțelegem pe ceilalți, să îi ascultăm, să îi ajutăm, în special când ceilalți sunt pacienți. Am priceput aici ceva ce, trebuie să admit, nu m-a învățat nimeni până acum: să ascult, să am grijă cum dau o veste teribilă, să fiu deschis și să realizez că pacientul nu e doar boala lui, ci un om care are nevoie de medic în bătălia lui.” – Vasi Radulescu – Cardiolog

Zes_1302

„Sunt exercitii de meditatie, de a putea sa ne substituim pacientului, de a vedea lucrurile din prisma acestuia” – Anca Isac, medic hematolog.

Zes_1069

Workshop-ul a fost organizat de Daruieste Viata in cadrul programului “Voluntar de profesie” al Fundatiei Vodafone, iar organizatia isi propune ca, dupa acest proiect pilot, sa gaseasca finantare pentru dezvoltarea programului la nivel national si introducerea in curricula Facultatii de Medicina a unui curs de comunicare.

Zes_1410

Ce inseamna implicarea in strangere de fonduri

Pe langa proiectul pe care il realizez alaturi de Asociatia Daruieste Viata pentru medicii din Romania (pentru a-i ajuta sa-si imbunatateasca modul de comunicare cu pacientii), am participat si la campania de strangere de fonduri prin SMS pentru construirea Clinicii de Oncologie de la Spitalul de Copii „Marie Curie”. La prima vedere, cele doua proiecte nu sunt legate, dar in realitate lucrurile nu stau deloc asa.

Ne dorim foarte mult ca o parte din medicii care vor participa la training sa fie dintre cei care vor lucra la Clinica de Oncologie de la Spitalul de Copii „Marie Curie”, proiect pe care il facem de la zero. Este foarte important ca personalul care va lucra acolo sa aiba o abordare potrivita in lucrul cu copiii si, de asemenea, ca medicii care invata anumite tehnici de comunicare sa aiba un loc adecvat pentru a le pune in practica

Revenind la strangerea de fonduri prin SMS, am cunoscut foarte multi oameni deosebiti si dornici de implicare. Radu F. Constantinescu se numara printre sustinatorii cauzei noastre. Atat el, cat si sotia lui, Ramona, au scris in repetate randuri despre importanta unei donatii de 2 euro/luna pentru construirea unui spital.

12963839_1042892872423509_6277914557140854458_n

Pe Radu l-am cunscut si inainte de aceasta implicare, in contextul fostului meu loc de munca, unde am fost colegi. Stiam despre implicarile lui in proiecte sociale, dar nu ma asteptam sa fie atat de dedicat unei cauze. Pe Ramona am cunoscut-o doar acum, cand a venit la noi la asociatie ca sa facem poze si m-a impresionat seriozitatea cu care a tratat toata situatia.

12971086_10204631978119134_8807901736389156683_o

Pe langa SMS-uri, postarile lui Radu au adus asociatiei si o donatie de 500 de EURO de la un domn care ne-a rugat sa ii pastram anonimatul. Persoana respectiva ne-a scris ca a vazut faptul ca Radu ne sustine si asta a reprezentat o garantie pentru el. De asemeenea a convins 100 de persoane sa-si achizitioneze tricoul de sustinator al campaniei!

GSpentruBursaDeFericire02

Radu si Ramona sunt doar cateva dintre persoanele care s-au implicat in acest proiect. Cu amanunte despre restul voi reveni intr-o postare ulterioara :)

Importanta unei a doua opinii medicale

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am invatat de cand sunt voluntar la Daruieste Viata este importanta unei diagnosticari corecte si complete si a unei a doua opinii medicale.

Petre Ion, un domn respectabil de vreo 50 de ani, este genul de persoana care iti demonstreaza ca o mare parte din ceea ce conteaza in fata bolii, indiferent care este ea, este atitudinea.

Diagnosticat cu limfom in 2009, a trecut prin toate fazele bolii: chimioterapie, transplant, remisie si recadere.

Primele semne de boala le-am avut la mare, in vacanta. Eram intr-un hotel, totul era in regula, insa eu nu puteam manca nimic si aveam frisoane. Am mers la analize la Targoviste, iar de acolo am fost trimis la Spitalul Foisor din Bucuresti. Mi-au facut analize si mi-au spus initial ca nu e nimic serios…”, rememoreaza domnul Petre  primele momente in care a luat contact cu boala.

petre-ion-0

Dupa ce a facut chimioterapie la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, a ajuns la Institutul Clinic Fundeni, locul unde i se putea face transplant de celule stem. „Era o lista foarte lunga de asteptare. Un pacient, insa, a renuntat pentru ca nu a avut bani sa cumpere un medicament care costa in jur de 1.000 de euro. Pentru ca aveam chef sa ma plimb m-am dus chiar eu pana in Ungaria, de unde mi-am luat medicamentul”.

Fostului pompier, pentru ca asta era meseria lui de baza, i s-a facut autotransplant, ceea ce inseamna ca i s-a administrat tot sangele lui, care fusese recoltat inainte de inceperea tratamentului, in perioada noiembrie-decembrie 2010. Transplantul de celule stem l-a facut in cele din urma in luna aprilie 2011.

petre-ion-1

Totul parea ca decurge perfect dupa interventie si viata sa intrase cat de cat in normal. Asta pana in septembrie 2015, cand intr-una din zile a vazut un ganglion “suspect” in zona pectorala. S-a dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, la doctorita care il tratase si i-a aratat despre ce era vorba. Aceasta i-a spus ca este nevoie imediat de biopsie. Dupa analiza, domnului Petre i s-a spus ca 10% din celulele din ganglionul respectiv erau cancerigene. In ciuda faptului ca se simtea foarte bine, nu avea cum sa nu ia in seama asa ceva.

S-a programat la un PET-CT ca sa vada daca mai erau afectate si alte zone din corp. Domnul Petre a sunat si la Asociatia Daruieste Viata ca sa ne spuna prin ce trecea (ne cunosteam din primavara lui 2015, cand organizatia a inaugurat sectia de pretransplant de la Spitalul Universitar de Urgenta). Cand mi-a spus despre ce era vorba, l-am pus in legatura cu Monica Grigore, o voluntara a Asociatia Daruieste Viata, ca sa trimita biopsia si in Ungaria pentru o a doua opinie.

Diagnosticul de la Bucuresti a fost confirmat, insa vestea buna era ca nu mai existau alte zone din corp afectate, lucru confirmat de investigatia PET-CT.

Decizia dificila pentru domnul Petre abia acum incepea: in timp ce doctorita de la Spitalul Universitar de Urgenta ii propunea un tip de tratament, cea de la Institutul Clinic Fundeni, unde a facut transplantul, ii propunea o alta schema. De asemenea, de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti i se spunea ca ar putea intra in programul de testare pentru un medicament foarte nou si scump. Initial, domnul Petre a fost foarte incantat de aceasta posibilitate, dar cu cat a citit mai mult despre acest medicament si a vorbit si cu alti pacienti, si-a dat seama ca starea lui de sanatate nu era atat de grava si poate ar fi bine sa ceara si o a treia opinie, inainte de a lua o decizie.

De aceea, a plecat in Turcia, unde i s-au facut din nou toate analizele si a fost sfatuit sa nu faca deocamdata niciun tratament, avand in vedere ca dupa indepartarea prin biopsie a ganglionului nu mai erau prezente celule cancerigene, dar sa isi monitorizeze o data la sase luni starea de sanatate cu analize specifice. Domnul Petre s-a intors la Bucuresti si le-a comunicat celor doua doctorite care il aveau sub supraveghere, atat la Fundeni, cat si la Universitar, parerea medicilor turci si decizia sa de a renunta momentan la tratament.

Vorbesc cu domnul Petre cam o data la doua saptamani la telefon si de fiecare data ma incarca cu optimism si energie pozitiva. Starea lui este foarte buna, dar asta nu inseamna ca nu asteapta cu oarecare infrigurare luna aprilie, cand urmeaza sa isi reface analizele. Ii tinem pumnii.

Ce inseamna, de fapt, sa donezi bani pentru o cauza

De cand sunt la Daruieste Viata, am cunoscut foarte multe persoane interesante, care cu siguranta au cate o poveste de impartasit.

IMG-20151226-WA0041

Voi incepe cu Ana Maria G., o tanara de 20 si ceva de ani pe care am “cunoscut-o” anul trecut. De fapt, nu ne-am vazut niciodata fata in fata, ci am fost amandoua voluntare la “Daruieste Viata”. Ea la Cluj, eu la Bucuresti. Ana Maria a ajutat-o pe Geta Roman, voluntara de profesie de anul trecut a asociatiei “Daruieste Viata”, ca traducatoare in cadrul proiectului coordonat de ea – Ghiduri pentru pacientii bolnavi de cancer.

Pe langa faptul ca este voluntara, Ana Maria este si unul din donatorii constanti ai asociatiei, iar anul acesta s-a gandit ca nu exista un cadou mai potrivit de Craciun pentru cele doua surori ale ei, plecate de ani buni in America, decat un simbol al proiectelor pe care le facem impreuna la Daruieste Viata – cate o bratara, insotita de o carticica ce spune o poveste speciala.

IMG-20151226-WA0042

Am avut ceva emotii in zilele acelea, pentru ca, din cauza perioadei foarte aglomerate, curieratul nu a functionat perfect, iar cadourile au ajuns pe ultima suta de metri la Cluj (era foarte important ca Ana Maria sa apuce sa le ia cu ea la New York). Surpriza a fost mare si pentru surori, dar si pentru mine: chiar in seara de Craciun am primit fotografii cu fetele purtand bratarile. Ana Maria mi-a povestit apoi emotia pe care au produs-o, mai ales atunci cand destinatarele cadourilor au aflat din carticica primita impreuna cu bratara despre centrele oncologice din Romania si cum fiecare banut inseamna o sansa la viata pentru copiii bolnavi de cancer.

IMG-20151226-WA0044

In concluzie, strangerea de fonduri poate fi foarte captivanta atunci cand intalnesti oameni minunati, care inteleg exact cat de important este sa te implici prin tot ceea ce poti si sa-i faci si pe altii sa se implice.

Mihaela Pintilie

 

Invata sa arati ca iti pasa

Ca Voluntar de Profesie, impreuna cu asociatia Daruieste Viata vreau sa gasesc calea prin care pacientul sa simta ca medicului sau curant ii pasa de el.

WP_20151130_10_26_14_Pro

Bolnavii de cancer au nevoie, pe langa medicatie, sa simta empatie, afectiune, si din partea celor care ii trateaza. Pastila are de multe ori efectul scontat daca ii este administrata pacientului la pachet cu o doza de incredere.

Medicii oncologi sunt putini, adesea la usa cabinetului lor pacientul sta cu orele. Viata celui care a aflat ca are cancer este data peste cap, intrebarile si incertitudinea iau locul sigurantei de zi cu zi.

“Probe de empatie” este cartea care m-a convins ca pot schimba in bine relatia medic-pacient. Am citit-o in perioada in care deja imi venise ideea de a face ceva in acest sens. Luasem contact cu multi pacienti si cu multi medici si intelesesem ca fiecare are argumentele lui atunci cand spune: “E greu”. E greu sa aflu de la medic mai multe, e greu sa ma fac inteles de un pacient-asta e ce imi transmiteau cu multe sau cu putine cuvinte pacientii si medicii.

As vrea sa schimb lumea, as vrea ca in Romania medicul si pacientul sa se desparta dupa fiecare consultatie cu o strangere de mana. Stiu ca nu voi putea face asta dar sper sa pot implementa un proiect pe care apoi sa-l pot replica in toata tara.

Vreau sa implic oameni care au mai tinut asemenea cursuri de comunicare medic-pacient si vreau sa implic oameni care sa sprijine acest proiect cu fonduri.

Voi organiza cursuri in orasele universitare Bucuresti, Brasov, Timisoara, acolo unde asociatia Daruieste Viata s-a implicat in modernizarea sectiilor de oncologie pediatrica sau de adulti.

Este un proiect unic in Romania, prin care sper sa aduc zambete la fiecare consultatie din cabinetul medicului si incredere reciproca medic-pacient. Proiectul realizat anul trecut de voluntarul de profesie al asociatiei Daruieste Viata “Viata e frumoasa chiar si atunci cand trebuie sa lupti pentru ea” sper sa imi fie suport in realizarea acestei comunicari.

Mihaela Pintilie