Patricia Puschila – biolog, Asociatia UpDown Va dezvolta proiectul “Imi pasa” pentru integrarea in societate a copiilor cu sindrom Down

“ The Notebook” – realitatea in forma artistica, atat de aproape de noi

Daca nu ati vazut acest film,va recomand cu drag sa il cautati. Nu va dezvalui decat ca are la baza o poveste adevarata, de viata si de iubire. Eu am retrait week-end-ul trecut toate emotiile pe care le-am simtit cand am vazut prima, a doua si a treia oara acest film.Una dintre colegele voluntare de profesie, Steluta, ne-a indrumat catre Centrul de Asistenta Sociala „Sf. Elena”, unde am cunoscut niste doamne minunate. Doamne pentru care timpul s-a oprit in loc, doamne care iti povestesc cu drag despre tineretea lor…Au Alzheimer si traiesc in propria lor realitate, sunt linistite si fericite, blocate in timp acolo unde le-a fost cel mai bine. Cu ajutorul voluntarilor si al Fundatiei Vodafone le-am adus un strop de primavara si am vazut in ochii lor bucuria de a ne primi.

 Cu drag,

Patrice

O zi din viata unor oameni

In decembrie 2011 am vizitat Centrul de Asistenta Sociala Ciolpani si am promis celor de acolo ca ne vom intoarce. Astazi am fost in vizita la Centru impreuna cu cateva prietene dragi, ce fac parte formal sau informal din proiectul „Voluntar de Profesie”. Intr-o zi calda cu cer senin si un soare pe cale sa se dezmorteasca, am avut privilegiul de a vedea bucuria din ochii oamenilor de acolo. Ne tineau minte, stiau ca le-am promis sa revenim. Ne-au primit cu sufletul deschis si cu chef de a-si povesti vietile. In Centru oamenii invata sa se iubeasca si sa aiba grija unii de altii. Laura e de 12 ani internata acolo, are o pace interioara incredibila, isi doreste sa fie sanatoasa si e recunoscatoare fratilor care vin din Italia, de doua ori pe an, sa o vada. Are grija de doi ani de „mamaia” ei, o batrana de 82 de ani. Eugen si Marcela au povesti incredibile, dar au lasat in urma viata de dinainte de Centru si sunt acum unul langa celalalt. El are epilepsie, ea il vegheaza, ea are mari probleme de sanatate, el e alaturi in orice moment, gata sa alerteze cadrele medicale. Marinica, baiatul cu Sindrom Down, s-a luminat la fata cand i-am reamintit cum am  cantat impreuna colinde, de Craciun. O zi din viata unor oameni care au nevoie de atentie si de iubire.

Sunt norocoasa

Pentru ca am doi copii sanatosi si minunati. Pentru ca am o familie asa cum multi si-ar dori. Pentru ca am un job OK. Pentru ca mama mi-a spus tot timpul cat e de bine sa ajuti si sa fii bun. Si asta le invat si eu acum pe fetitele mele.

Ieri am fost la Centrul de Ingrijire si Asistenta Sociala Ciolpani, un loc in care timpul parca a incetat sa curga. Un loc cu oameni batrani, bolnavi, handicapati si tristi. Oameni parasiti de familii si de speranta. Cu ajutorul vostru, al prietenilor, impreuna cu cei 18 voluntari din programul” Voluntar de Profesie”, am reusit sa strangem aprox. 5000 de lei iar Fundatia Vodafone ne-a mai dat in plus inca 3000 de lei. Din acesti bani am dus celor de la Ciolpani 250 kg de carne de pui, o suta de litri de ulei, faina, malai, conserve, paste, zeci de kg de detergenti, de dezinfectanti, prajituri, fructe, sampoane si sapunuri.

Impreuna cu cei din Centru am impodobit un brad frumos (donat de Steluta, una dintre voluntare), am cantat colinde si am stat de vorba.Fetita mea, care a insistat sa mearga cu mine ieri, a fost foarte impresionata de tot ceea ce a vazut, de saracia si tristetea oamenilor, de bucuria de a ne vedea, de recunostinta lor.

Si concluzia ei a fost ” Sunt norocoasa!”. Va multumesc voua, tuturor celor care ati facut posibila vizita de ieri! Si daca vreti sa vedeti cateva imagini, aici e un link. http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/825704/mai-multi-voluntari-au-strans-bani-pentru-bolnavii-unui-azil-din-ciolpani

Cu drag,

Patrice

In fiecare zi

 „In fiecare zi ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca in loc
Ramane un desert de disperare” (Romulus Vulpescu)

 Astazi am trait pentru cateva ore intr-o altfel de lume. Una a saraciei si a disperarii. Si in lumea asta altfel am vazut ceva minunat. Am vizitat Centrul de Ingrijire si Asistenta Ciolpani. Saizeci de suflete intr-o cladire care plange dupa o renovare, 60 de suflete uitate de lume; un loc in care timpul se scurge greu si trist. Un loc in care un Preot si niste persoane angajate incearca sa faca viata unor batrani si a catorva tineri mai usor de suportat. Un loc in care Statul a uitat sa mai investeasca. Oare al catelea loc?

 Nu sunt deloc in mod „telenovela”. Nu as vrea sa va fac sa plangeti. As vrea sa simtiti ce simt si eu acum. Nevoie. Nevoie de a face o diferenta.

 Stiti ce am vazut azi? O batrana primise de la o cunostinta doua banane si o napolitana. Si l-a chemat pe Preot sa i le dea lui, sa le duca el acasa, copiilor!!!! Din nimic, oamenii acestia stiu sa ofere! Preotul a incercat sa o refuze, dar batrana ar fi fost jignita, asa ca a multumit, a luat bananele si le-a dat unui tanar din salonul de alaturi!

 In lista mea de Facebook sunt 88 de persoane. Daca fiecare ar dona cate 10 lei, am putea sa strangem 880 de lei. Am putea ca pe 10 sau 11 decembrie, cand vom reveni in acest centru, sa ducem acestor oameni, carora de multe ori le e foame, 1466 kg de cartofi. Daca fiecare ar dona cate 20 de lei… si asa mai departe. Si lista voastra de FB e cu siguranta mai mare ca a mea!

 Va rog, va rog nu stati deoparte. Ajutati-ma sa le schimbam acestor oameni, atat cat putem noi, viata. Dati-mi un semn si haideti sa ne organizam. E usor. Sa schimbam versurile din motto-ul post-ului meu! Sa ne pese! Astept cu incredere raspunsul vostru!

 Cu drag,

Patricia

Sindrom Down, toate sperantele sus!

Sindrom Down – toate sperantele sus!  – Campanie nationala sustinuta de Radio Romania

  Radio Romania sustine, in perioada 1 octombrie 2011- 21 martie 2012, campania nationala “Sindrom Down, toate sperantele sus!”, al carei scop este sensibilizarea opiniei publice cu privire la existenta Sindromului Down. Prin aceasta campanie, la care ONG-uri de profil din tara au fost invitate sa participe alaturi de personalitati marcante ale vietii medicale, de persoane publice sau politice care pot influenta opinia societatii, Radio Romania doreste sa atraga atentia ca persoanele cu SD au aceleasi drepturi cu ale oricarui alt om, ca acestea trebuie tratate cu respect si trebuie sa primeasca sprijinul Statului si al intregii societati, pentru a putea trai o viata demna.

Asociatia UpDown este onorata de invitatia de a participa activ in aceasta campanie. Am raspuns deja acestei invitatii, prin participarea in cadrul unor emisiuni la Radio France Internationale si Radio Romania Cultural.

 Detalii despre campanie puteti afla si accesand site-ul http://petitie.radioromania.ro

Cu drag,

Patricia

 

Hrana pentru sufletul parintilor

UpDown este un ONG creat de parinti, pentru a imbunatati calitatea vietii copiilor cu Sindrom Down.Toti membri au si cate un copil cu SD si au considerat ca impreuna pot face mai mult pentru copiii lor, dar si pentru alti copii cu SD. Cum parintii sunt cei mai importanti actori in viata unui copil, acordam atentie si sufletelor parintilor. In intalnirile saptamanale cu dr.Cristian Andrei vorbim despre dorintele noastre, despre nevoile noastre, despre greutatile si bucuriile noastre, invatand unii de la ceilalti. Plecam de la fiecare intalnire mai liberi si mai linistiti, plecam cu speranta si cu dorinta de a ne strange copiii in brate. Invatam. Impreuna.

Cu drag,

Patricia

 

La joaca alaturi de prieteni

Sambata a fost o zi minunata de toamna, cu soare cald si frunze roscate.Am hotarat sa ne bucuram ca iarna si frigul sunt inca departe si sa ne reintalnim in parc pentru o portie buna de joaca. Asa ne-am strans noi, cei din UpDown, alaturi de prietenii nostri buni, parintii si copiii cu Sindrom Down. O zi din viata noastra are, evident, partea ei de joaca si de distractie. Si pentru ca printre prieteni te simti cel mai bine, va invit sa vedeti rezultatul in imagini.

 

Cu drag,

Patricia

 

 

Sa invatam sa ii ajutam!

In prima zi ca „Voluntar de profesie” am avut o experienta extraordinara, am participat pentru prima data la o sedinta de terapie ocupationala. Am fost invitata de parintii lui Matei, un baietel de sapte ani, care are sindrom Down, sa vad cum este o zi din viata acestuia. Dupa ce merge cateva ore la o gradinita, Matei isi continua acasa lectiile. Ceea ce pentru un copil fara dizabilitati poate parea usor si natural de invatat, pentru un copil cu sindrom Down reprezinta o provocare si mai mare.

Matei invata, cu ajutorul unei terapeute minunate, sa fie atent la cei din jur, invata sa se uite in ochii oamenilor, invata sa se joace cu mingia, cu papusile si chiar sa deseneze liniute pe o foaie. Poate ca nu pare prea mult, dar fiecare realizare pe care o are reprezinta de fapt, pentru el si pentru parintii lui, un mare pas inainte. E nevoie de multa rabdare, de timp, de si mai multa iubire, de specialisti si de bani. E important ca Matei si alti copii cu sindrom Down sa beneficieze cat mai de timpuriu de terapiile potrivite, fie ca e vorba de kinetoterapie, de terapie ocupationala sau de logopedie, pentru a putea fi integrati intre copiii de varsta lor.

Ma simt privilegiata ca am ocazia sa lucrez alaturi si pentru acesti copii minunati si de-abia astept sa va mai povestesc despre ei! Cu drag, Patricia