Baclea Gabriel Victor

Profesie: Project Manager

Varsta: 28 ani

Nume organizatie: Asociatia Diaconia Ajutor International

Incerc pe cat pot sa ofer la randul meu ceea ce am primit si eu mai bun de la altii: parinti, frati, prieteni, invatatori, profesori, traineri, manageri si colegi. Fara ajutorul primit de la ei nu as fi putut ajunge unde sunt acum si nu as fi putut demara acest proiect pentru minunatii copii de la centrul Diaconia.

Descriere proiect:

Dezvoltarea personala si pregatirea pentru perioada de maturizare a 20 de copii care traiesc in familii defavorizate sau care provin dintr-un mediu precar, cu varste mai mari de 16 ani prin conceperea unui program de “Mentoring si Modele in Viata”.

Pe termen scurt activitatile din cadrul proiectului vor avea ca efect facilitarea dezvoltarii personale a copiilor din mediul rural si socializarii acestora cu alte persoane, imbunatatirea calitatii vietii acestora si capacitatea lor sa isi stabileasca teluri mai inalte pentru viitor. Pe termen lung, proiectul poate aduce un aport esential la dezvoltarea comunitatii in care traiesc, la incurajarea implicarii sociale a copiilor si tinerilor si a celorlalti membri ai comunitatii.

Ivancea Ioana Anca

Profesie: Economist

Varsta: 29 ani

Nume organizatie: Habitat for Humanity Romania

Intotdeauna mi-am dorit sa pot fi de ajutor celor din jur, sa pot oferi un sfat sau o informatie utila, sa pot da o mana de ajutor in indeplinirea unor activitati, iar daca acest lucru se intampla intr-o formula extinsa, precum voluntariatul, alaturi de oameni entuziasti si hotarati sa schimbe in bine lucrurile din jurul lor, ma pot declara o persoana 100% optimista in privinta acelei lumi mai bune pe care ne-o dorim cu totii. Sunt o persoana activa, pasionata de natura si aventura. Am absolvit Academia de Studii Economice, iar de 5 ani imi desfasor activitatea profesionala in domeniul consultantei privind obtinerea de finantari nerambursabile.

Descriere proiect:

Proiectul „Mai mult decat case: COMUNITATI. Complex Vizuresti” se deruleaza in cadrul evenimentului anual de constructie accelerata, Big Build, cel mai important eveniment al Habitat for Humanity Romania, premiat 3 ani consecutiv la Gala Societatii Civile.
Proiectul are ca obiectiv general incurajarea si facilitarea accesului copiilor la educatie si imbunatatirea infrastructurii educationale si sanitare din localitatea Vizuresti, jud. Dambovita.
Activitatile planificate in cadrul proiectului de constructie accelerata Big Build presupun: reabilitare dispensar; construirea grupului sanitar al scolii si lucrari de renovare la scoala; termoizolarea exterioara a gradinitei de copii; nconstruirea unui spatiu pentru after-school si educatie non-formala; implicarea locuitorilor din comunitate in noul santier Habitat de la Vizuresti – in activitati de constructie si oferirea cunostintelor necesare pentru aplicarea mai departe a acestora, fie in cadrul propriilor locuinte, fie in practicarea unei meserii in domeniu.

Ailincai Adrian

Profesie: Elev

Varsta: 19 ani

Nume organizatie: Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau

Sunt un proaspat absolvent de liceu, incurajat si sustinut de Fundatia de Sprijin Comunitar din Bacau. Am avut ocazia sa iau contact cu FSC inca de mic si asta datorita “Clubului cu lipici” – un centru educational pentru copii, din satul meu natal – Slobozia Noua, comuna Stanisesti.
Personalul din Centru mi-a fost de mare ajutor in formarea si dezvoltarea mea in scoala, data fiind deficienta de auz pe care am dobandit-o de la varsta de cinci ani. Eforturile lor au fost raspaltite din plin, deoarece am reusit sa ma inscriu la un liceu bun din Bacau si sa imi asigur astfel un viitor mai bun decat parintii mei si decat multi alti copii din sat.

Descriere proiect:

Proiectul pe care vreau sa il desfasor acolo l-am intitulat sugestiv “Un model in viata” si are ca scop invatarea si dobandirea de catre copii din cadrul Clubului cu lipici din satul meu a unor deprinderi si abilitati ce le poate oferi un viitor mai sigur si le poate creste astfel nivelul de trai. Aceste lectii imi propun sa le concretizez sub forma unor cluburi de gastronomie in primul rand (specializarea mea in urma liceului fiind tehnician in gastronomie), apoi de pictura, de tamplarie, de impletit cosuri din nuiele si ziare si modelaj din fimo.
Am optat pentru aceste tipuri de cluburi data fiind si pregatirea mea profesionala, in urma liceului, de tehnician in gastronomie dar si experienta pe care am dobandit-o ca voluntar in FSC activind in cadrul atelierului Activ Mozaic unde am avut ocazia sa invat foarte multe tehnici de prelucrat lemnul.
Insa motivul principal pentru care am optat pentru aceste cluburi este nevoia existenta in cadrul Clubului din satul meu unde sunt inscrisi peste 100 de baieti si peste 70 de fete ce sunt interesati sa invete o meserie utila si practica.

Petrescu Catalin

Profesie: Profesor muzica

Varsta: 23 ani

Nume organizatie: Asociatia Centrul de Performanta Before & After School Conil

Pe parcursul ultimilor 2 ani, m-am implicat saptamanal ca voluntar profesor de muzica in lucrul cu o serie de copii cu nevoi educationale speciale, intre care s-au numarat copii cu ADHD, note autiste sau nevazatori; lucrand cu acestia am invatat sa comunic, sa explic si sa-mi adaptez metodele didactice pentru nevoile fiecarui copil, experienta ce a culminat cu publicarea unei metode “Despre Ritm si Sincronizare”

Descriere proiect:

Prin proiectul “CONIL Rock Autism” imi propun ca, pe parcursul anului 2014, sa punem bazele unei trupe muzicale cu profil rock, care sa includa atat copii si adolescenti cu diagnostic din spectrul autist si ADHD, precum si copii tipici talentati la instrumente muzicale precum tobe sau chitara.
Trupa va face repetitii periodice in formula completa, in cadrul Centrului de Performanta CONIL, si va avea aparitii pe scena, la diverse evenimente cu public, festivaluri, dintre care unele organizate de Asociatia CONIL. Scopul proiectului este incurajarea talentelor si pasiunilor individuale, precum si socializarea copiilor cu autism si ADHD in cadrul unui grup cu preocupari artistice comune.

Anca Lazar

Profesie: Traducator si interpret limba italiana

Varsta: 27 ani

Nume organizatie: Fundatia Dezvoltarea Popoarelor

Iubitoare de limba italiana, de locuri si oameni frumosi si o mare increzatoare in puterea oamenilor de a schimba calitatea vietii. Experienta profesionala acumulata in ultimii cinci ani in domeniul traducerilor, a managementului, dar si ca formator de limba romana si limba italiana.

Descriere proiect:

Prin intermediul acestui program imi doresc sa formez o retea de 20 voluntari formati si pregatiti pentru invatamantul primar si gimnazial in materie de activitati de tip suport scolar, educative si de socializare, limbi straine si abilitati practice destinate copiilor cu risc de abandon scolar. De asemneea doresc sa ma implic si in activitatea de fund-raising astfel incat sa asigur continuitatea programelor “Scoala dupa Scoala”, “Fundatia Realmadrid Scoala Sociala de Fotbal Bucuresti”.

Vuta Ionut Cristian

Profesie: Preot

Varsta: 24 ani

Nume organizatie: Fundatia pentru copii “Sfantul Sava” de la Buzau

Am absolvit Facultea de Teologie din Bucuresti. Din anul 2008 m-am implicat in actiuni de voluntariat in beneficiul Fundatiei Sfantul Sava de la Buzau si timp de 3 ani am coordonat voluntarii Fundatiei. Totodata, am realizat materialele de vizibilitate si promovare ale organizatiei. M-am implicat si in activitati de strangere de fonduri, in vederea asigurarii sustenabilitatii programelor derulate de Fundatie. Sunt o persoana energica, imi place sa ma implic in proiecte in folosul comunitatii, sa invat lucruri noi, sa particip la activitati cat mai diverse si sa fiu inconjurat de oameni. Imi place sa cant si sa pictez.

Descriere proiect:

Scopul proiectului este oferirea de oportunitati de recreere, socializare si invatare pentru copiii din familii cu situatie materiala precara, prin renovarea si reamenajarea Campusului pentru Copii al Fundatiei Sfantul Sava din localitatea Bisoca (jud Buzau).
Obiectivele proiectului sunt:
Realizarea lucrarilor de renovare si amenajare prin gasirea unor sustinatori (companii si persoane fizice) care sa se implice in derularea proiectului prin donatii in bani sau in natura
Gasirea unor persoane suport in derularea proiectului prin recrutarea a 70 de voluntari cu expertiza cat mai variata
Cresterea vizibilitatii Fundatiei Sfantul Sava si a suportului primit din partea Fundatiei Vodafone prin organizarea unor actiuni de promovare a proiectului si a Campusului de la Bisoca

Dan Brad

Profesie: Pictor

Varsta: 48 ani

Nume organizatie: Asociatia Catharsis Brasov

Sunt pictor profesionist cu activitate internationala de 30 ani. Am pus bazele unui nou curent in arta, numit, Realism de Conceptie si totodata Miscarea Artistica Internationala RoC ART. Realismul de Conceptie, dupa cum obisnuiesc sa spun, se poate face cu ochii inchisi, punand sufletul pe panza intr-o abstractie pura. Cele mai profunde reprezentari ale abstractului o au persoanele nevazatoare deoarece ele traiesc realitatea doar in abstract.

Descriere proiect:

Coordonarea Cercul de Pictura - "Soarele din Suflet", proiect artistic educational pentru
copiii nevazatori din cadrul Asociatia Catharsis Brasov. Obiectivele proiectului raspund atat dorintei pictorilor mici si mari de a picta cu ochii mintii, descoperindu-si natura interioara prin formarea reprezentarilor realiste, cat si scopului propus si anume sanse egale la educatie, nediscriminare si integrare sociala, oferindu-le oportunitatea de autocunoastere, socializare, iesirea din monotonie, apropierea de normalitate, educare.

Rezultatul scontat va fi transformarea dizabilitatii in abilitate prin formarea autonomiei personale, modelarea vointei si exprimarea afectivitatii, formarea si dezvoltarea profilului moral si social, prin sentimentul de a se simti independenti si valorizati avand abilitatea de a picta singuri fara asistent si coordonator, iar, pentru cei cu veleitati artistice deosebite, sprijinirea in crearea unei cariere artistice.