O întâlnire deosebită la sfârșit de august

21208667_789782127849384_1165572499_n 21208706_789781767849420_1254633134_n

Pot spune că în ultima zi de proiect, am avut parte de o întâlnire deosebită cu grupul de copii de pe Pirită și părinții acestora. Copiii s-au bucurat să mă revadă, mi-au sărit în brațe și ca de obicei m-au întrebat ” Ce mai faceți domnu´ învățător!” Parcă simțeau că este o ultimă întâlnire, parcă înțelegeau și ei că este final de proiect.

Ne-am bucurat împreună de fiecare moment. Am povestit cu ei cum s-au simtit în aceste nouă luni fiind eu alături de ei si le-am amintit că voi mai trece pe familiile lor să văd cum evoluează în educația și cum este sănătatea lor. Mi-am propus și am promis că mă voi mai implica activ și în alte proiecte ca și voluntar ca să îi pot ajuta în continuare.

Și pentru ca întâlnirea să fie și mai dulce am pregătit o serie de pachete, primite de la o persoană care cu mult drag le-a dedicat copiilor. Aceștia s-au bucurat foarte tare de pachetele primite, iar la despărțire unii dintre ei chiar au și plâns.

La final de proiect, nu pot decât adăuga că, sper din tot sufletul că voi mai participa la astfel de proiecte dedicate copiilor.

sdr
sdr
sdr
sdr

21268480_789782087849388_637859361_n

Programul de vară al copiilor din comunitatea Pirită

La începutul lunii iulie a avut loc întâlnirea reprezentaților instituțiilor statului din județul Maramureș (Primărie, Inspectoratul Școlar, SPAS, ONG-uri). Întâlnirea a avut ca și scop stabilirea unui program de vară pentru copiii din comunitatea rromă, pentru perioada iulie – august. La această întâlnire am fost și eu direct implicat în realizarea planului de vacanță  pentru copiii din comunitatea Pirită.

În luna iulie și august, în cadrul programului de vară copiii din comunitatea Pirită au fost implicați atât în activități ludice, recreative cât și în activități educative informale. Principalul scop al acestor întâlniri a fost de a reaminti lucrurile învățate și de a menține cunoștințele acumulate în anul școlar ce a trecut cât mai vii în memoria lor astfel încât să le fie cât mai ușor la revenirea din vacanță. Activitățile au fost multiple: activități legate de rutina zilnică – igiena personală, curățenia spațiului; activități educative, realizate  într-un cadru mai puțin formal – scriere și citirea literelor și cifrelor; activități recreative – desene, joc cu plastilina, basme și povești, jocuri în aer liber.

Uitându-mă la acești copii, la felul în care se descurcau la începutul acestui an și cum au evoluat pe parcursul acestui program pot să spun că sunt mulțumit de rezultatele acestora, de modul în care au asimilat lucruri noi. Imi doresc, în continuare, să le fiu alături și să-i văd cum evoluează și în următoarea perioadă.FB_IMG_1500794134104

sdr
sdr
sdr
sdr
dav
dav

Ce rol are voluntariatul

În  luna iulieDSCF1097 DSCF1102 DSCF1151 DSCF1133

sdr
sdr

, am realizat și o activitate specială legată de ceea ce reprezintă voluntariatul și ce rol am eu ca și voluntar atât în cadrul Fundației HHC România cât și în cadrul programului  desfășurat de Fundația Vodafone România. Alături de mine a fost doamna Oana Nașcu, reprezentant a fundației HHC care a prezentat câteva lucruri despre voluntariat, cu ceea ce se ocupă și misiunea fundațiilor precum și legătura dintre acestea. Ulterior, după prezentarea făcută, copiilor li s-a cerut să facă un desen cu ceea ce au înțeles ei din ceea ce li s-a explicat. Copiii s-au simțit liberi și creativi în desenele lor.  În final, fiecare dintre ei a descris ce reprezintă desenul lui. Apoi acestea au fost expuse într-o imagine de ansamblu ca într-un tablou. Ca și recompensă în urma activității desfășurate, copiii au fost premiați cu dulciuri și cu poze de grup din anul școlar care a trecut.

Și copiii de pe Pirită sunt premiați

Grupul de copii din comunitatea de pe Pirită, care au frecventat clasa pregătitoare, au fost recompensați din plin pentru efortul depus în acest an școlar. Cu toate că, în clasa pregătitoare nu se primesc premii, toți cei 16 copii au primit o diplomă specială, Diplomă de Bobocel, pentru cunoștințele acumulate, lucrurile noi învățate și frecventarea constantă a școlii. Este impresionant cum acești copii, indiferent de anotimp sau vremea de afară au venit pe jos sau cu căruța din comunitatea lor la școală. Zilnic, ei au participat și s-au implicat bucuroși în toate activitățile școlare. Pe lângă această diplomă, poze și dulciuri, copiii au mai primit, din partea copiiilor din clasele V – VIII de la Liceul Vasile Lucaciu din Baia Mare, fiecare dintre ei câte un cadou deosebit – biciclete, trotinete, role și skateboard.

Prezentarea a fost făcută de către doamnele învățătoare Reghina Sarcha și Angelica Latiș și către mediatorul școlar Radu Lakatoș din cadrul proiectului ”Voluntar de profesie”, parteneri Fundația Vodafone și Fundația HHC. Pe lângă aceștia, la festivitate au fost prezenți părinții și frații copiilor din clasă, copii și reprezentanți ai școlii, Liceul Penticostal Baia Mare, doamna Claudia Costea și d-l Bogdan Gavra, director general SPAS Baia Mare, doamna profesoară Carmen Matiaș împreună cu grupul de copii de la Liceul Vasile Lucaciu, Oana Nașcu de la Fundația HHC România.

Unul dintre copii, Samuel, care de-a lungul acestui an s-a descurcat foarte bine la învățătură și care a fost prezent tot anul școlar, a fost printre primii copii care a fost recompensat cu o bicicletă. Samuel, foarte încântat, imediat ce a primit bicicleta a pornit în curtea școlii și nu s-a mai desprins de ea. Recent, într-una dintre vizitele în comunitatea de pe Pirită l-am văzut pe Samuel cum plin de bucurie se dădea pe bicicleta lui, fără să conteze pentru el că drumul nu era unul dintre cele mai bune.

A fost un final de an școlar fericit pentru cei 16 copii din comunitatea de pe Pirită iar pentru noi, adulții, din jurul lor un prilej de bucurie fiind alături de ei.

 

DSCF1201 DSCF1207 DSCF1257

dav
dav

Ziua Copilului pentru copiii din comunitatea Pirita

1 Iunie pentru copiii din clasa pregătitoare a fost o adevărată sărbătoare în care au avut parte de o serie de surprize.  În această zi minunată, copiii au primit multe cadouri, jucării, dulciuri, s-au jucat afară cu baloanele de săpun dar mai ales s-au putut bucura de o ieșire în parc, în spațiul de joacă special amenajat. In semn de recunoștință față de cei care au participat la ziua lor, copiii au cântat și au spus poezii specifice acestei ocazii. Ei s-au simțit foarte bine deoarece li s-a acordat o atenție deosebită din partea tuturor adulților care i-au înconjurat cu mult drag. DSCF1035DSCF1058IMG_0801IMG_0837

Pa :)

”Pa, paaa….pa-pa. Da, pleci acum, paaaa, pa..”.

Unele ”pa”-uri sunt cu zâmbet, altele mai serioase, unele cu miscări energice de mâini, altele cu pupici trimiși în aer, iar altele doar cu priviri în ochi. Am spus copiilor ”pa” cu voce naturală, cu voce de urs, cu voce pițigăiată, cu voce veselă, cu voce calmă. Am spus ”pa” uneori în șoaptă, iar alteori aproape țipat.

E un moment special cumva – oricare ar fi diagnosticul, oricum ar fi zâmbetele și lacrimile împărtășite anterior, înainte de plecarea din spital, părinții își iau la revedere și încurajează copilul: ”Spune-le doamnelor ”pa”, mami!”. Mi-am luat așadar la revedere de la mulți copii în ultimele luni, cu mai multă sau mai puțină încredere, uneori cu inima strânsă, alteori îngrijorată, de multe ori bucuroasă.

Mă gândesc acum cu oarecare amuzament și cu oarecare nostalgie, că mai e puțin, aproape o lună, și voi spune un ”pa” mai cuprinzător, mai dificil și mai plin de emoții cumva. Emoții amestecate. Mai e puțin și eu voi fi cea care spune cu adevărat ”pa”. Mai e puțin și de data aceasta eu voi pleca. Voi spune ”pa” unor oameni minunați, unor activități, unor familii, unor locuri devenite familiare, unor proiecte. Sunt pregătită? Nu știu, mai am puțin timp.. Nu știu dacă pot fi cu adevărat pregătită să închei ceva care a fost atât de important pentru mine și să încep o etapă complet diferită.

Sunt cu siguranță bucuroasă și recunoascătoare pentru tot ce mi-a oferit proiectul ”Auzul un dar, nu-l ignora!”… pentru informațiile la care am avut acces, pentru situațiile dificile din care am învățat, pentru sentimentul de a face ceva care contează și care umple sufletul. Sunt conștinetă și de timpul scurt rămas și de ceea ce mai pot face. Iar toate lucrurile acestea împreună se construiesc pentru mine într-un soi de liniște și de mulțumire.

Lumea dintre informații și emoții

Zâmbet larg, gură deschisă, păr negru aranjat într-un fel de creastă țepoasă, dinți mici, răzleți, avântați înspre a se arăta, ochii întrebători, dar liniștiți, îndreptați spre noi, “cei mari”, în căutare de indicii. Ne ajunge până la talie, e subțirel și pare în mișcare și când stă pe loc.

Grăsun și înțelept, chicotește în brațe la mama și ne cucerește definitiv cu o privire adâncă care pare că déjà a văzut tot ce e de văzut.

Blond, energic, își păstrează zâmbetele doar pentru momentele în care improvizează din nimic o tobă și savurează privirile noastre întoarse deopotrivă spre el și spre zgomotele puternice.

Cochetă, reținută cu privirile și zâmbetele, stă în brațele tatălui, hotărâtă să nu se dea jos și să protesteze dacă încercăm să o îndrumăm spre altceva.

Ei și mulți alții asemenea sunt chipurile care se suprapun peste nume, date de nașteri, diagnostice, pliante și foi de recomandare. Copii. Copii foarte mici, copii mai mari, copii liniștiți, copii speriați, copii agățați de părinți, copii care aleargă dintr-o parte în alta, copii care vor să fie prietenii mei de când mă aplec prima dată la nivelul lor ca să le zâmbesc și să le admir jucăriile, copii care mă asociază cu ceva neplăcut, copii care plâng, copii care vor la mama, copii care vor să se joace, copii care aud și copii care nu aud încă. Copii.

Petrec destul de mult timp în proiect ocupându-mă de lucruri concrete, raționale (care îmi plac, doar și profesia mea este una în direcția aceasta!): telefoane către specialiști, transmiterea de informații clare, înregistrarea oficială a pacienților, prezentarea rapidă a  proiectului pentru alți medici. Dar în toate lunile acestea, datele, numerele, denumirile au avut alături întotdeauna pentru mine chipul unui copil, povestea unei familii.

Și de când sunt voluntar de profesie, simt că sunt implicată într-un proiect pentru copii, simt că fac ceva pentru ei, simt că zilele de lucru au un sens special…iar informațiile nu sunt niciodată doar informații, sunt chipuri, mici personalități, zâmbete și lacrimi transformate în zâmbete.

 

Puțină recunoștință într-un colț de spital

„ Îmi dau seama că e vă e greu și lucrul cel mai important pe care vreau să vi-l spun este că sunt soluții. Sunt soluții și vreau să vă povestesc despre ele. Mă puteți întreba oricând, orice.”

Dacă ar fi un moment dintr-un film, ecranul s-ar umple treptat cu multe cadre mici în care m-aș apropia  de diferite persoane, în colțuri asemănătoare de spital, spunând mereu la început acestă frază. Hainele mele se schimbă, părul e când așa, când altfel, uneori e mai întuneric, alteori e mai multă lumină, uneori mă apropii de o familie întreagă, alteori doar de un părinte. Cadrele mici au umplut ecranul. Gata scena de film.

Doar că de câteva luni aceasta este o parte importantă a realității mele. Discuțiile pe care le am cu părinții sau bunicii care au venit cu cei mici pentru testări auditive sau care tocmai au primit un diagnostic de hipoacuzie. Mereu e diferit. Mă apropii de ei întotdeauna cu emoție. E emoția firească pe care nu aș putea să nu o am apropiindu-mă de niste persoane care chiar sunt într-o situație dificilă, care chiar sunt speriați, sau triști, sau îndurerați, sau furioși, sau obosiți, sau… altfel. Știu că le e greu. Știu! Și de aceea le și spun asta. În același timp vreau să îi ajut, vreau să transmit măcar puțină speranță, pentru că există speranță, pentru că celor mici le poate fi mai bine, pentru că o testare sau un diagnostic nu marchează sfârșitul categoric al drumului.

În timpul acesta petrecut în proiect, am început să înțeleg din ce în ce mai bine ceva foarte important. Toți părinți au niște așteptări și niște dorințe pentru copiii lor. Le poartă în gesturile lor, în priviri, în întrebările pe care mi le pun. Diagnosticul primit la spital zdruncină puțin sau mai mult aceste aștepări și dorințe. Copilul nu aude. Părinții devin părinții unui copil care nu aude. Copilul e afectat, părinții sunt afectați, toată familia e afectată. E nevoie să recunoaștem asta, e timpul lor de procesare, de confuzie, de emoții amestecate. E și momentul în care eu mă întâlnesc cu ei.

E un moment important. E momentul în care au nevoie de respect, de informații, de răspunsuri repetate la întrebări, de încurajări, de exemple pozitive. Și eu sunt acolo, “înarmată“ cu pliante din proiect, cu zâmbete, cu tot ce știam de dinainte și cu tot ce am învățat în timpul acesta de la doamna doctor și de la alți părinți. Sunt acolo să încerc să le dau puțină speranță, puțină putere, convingerea că sunt părinții unui copil care nu aude, dar care poate auzi…un copil care va auzi bine, va râde, va învăța, va cădea, va plânge, va povesti.

Sunt acolo și sunt recunoscătoare că le pot fi măcar un pic alături.

O săptămână cu adevărat altfel

 

drum la teatrul de papusi 4        la locul de joaca 2

Programul ”Școala Altfel” mi-a permis să realizez cu copiii activități foarte diverse. Fiecare zi am încercat să o facem cât mai deosebită și să ne gândim la activități pe care de obicei acești copii nu au posibilitatea să le desfășoare. Astfel, într-una din zile copiii au fost cu autobuzul la teatrul de păpuși. Pentru unii dintre ei a fost prima dată când au fost cu transportul în comun. De asemenea, o noutate a fost și participarea la teatrul de păpuși. Ei au vizionat ”Capra cu trei iezi”. Apoi s-au bucurat de o zi plină la locul de joacă numit ”Tzontzo”. Acolo s-au putut da pe toboganele gonflabile. Copiii s-au jucat și cu forme tip puzzle. Unul dintre copii și-a construit o căsuța și mi-a spus că îi place casa construită de el pentru că e mai frumoasă decât casa lui de pe Pirită. Într-altă zi copiii au plantat în fața școlii copăcei, care să le aducă aminte de anul petrecut la școală. Pentru a ne pregăti de Paște, am fost cu grupul de copii și la biserică. Ei s-au rugat pentru sănătate. În apropierea Sărbătorii Pascale, copiii au fost vizitați de către alți copii și tineri, aceștia oferindu-le cadouri. De asemenea, și eu am le-am adus dulciuri făcându-le o surpriză pentru venirea iepurașului de Paște. Cu adevărat a fost o săptămână petrecută altfel decât până acum!

la biserica 2    plantat copacei 2

 

Sarbatoarea Pastelui 1  Sarbatoarea Pastelui 3

Ziua Internationala a Rromilor

Ziua Internationala Rromi 2                   Ziua Internationala Rromi 3

Un eveniment deosebit a fost in aceasta lună cel legat de sărbătorirea ”Zilei Internaționale a Rromilor” din data de 8 aprilie 2017. Cu această ocazie am fost și noi pe scenă prezentând un cântecel în limba rromani. Copiii au fost emoționați participând la acest eveniment bucurându-se că la sfârșitul manifestării au fost recompensați cu dulciuri și piza.

Ziua Internationala Rromi 5     Ziua Internationala Rromi 6