Puțină recunoștință într-un colț de spital

„ Îmi dau seama că e vă e greu și lucrul cel mai important pe care vreau să vi-l spun este că sunt soluții. Sunt soluții și vreau să vă povestesc despre ele. Mă puteți întreba oricând, orice.”

Dacă ar fi un moment dintr-un film, ecranul s-ar umple treptat cu multe cadre mici în care m-aș apropia  de diferite persoane, în colțuri asemănătoare de spital, spunând mereu la început acestă frază. Hainele mele se schimbă, părul e când așa, când altfel, uneori e mai întuneric, alteori e mai multă lumină, uneori mă apropii de o familie întreagă, alteori doar de un părinte. Cadrele mici au umplut ecranul. Gata scena de film.

Doar că de câteva luni aceasta este o parte importantă a realității mele. Discuțiile pe care le am cu părinții sau bunicii care au venit cu cei mici pentru testări auditive sau care tocmai au primit un diagnostic de hipoacuzie. Mereu e diferit. Mă apropii de ei întotdeauna cu emoție. E emoția firească pe care nu aș putea să nu o am apropiindu-mă de niste persoane care chiar sunt într-o situație dificilă, care chiar sunt speriați, sau triști, sau îndurerați, sau furioși, sau obosiți, sau… altfel. Știu că le e greu. Știu! Și de aceea le și spun asta. În același timp vreau să îi ajut, vreau să transmit măcar puțină speranță, pentru că există speranță, pentru că celor mici le poate fi mai bine, pentru că o testare sau un diagnostic nu marchează sfârșitul categoric al drumului.

În timpul acesta petrecut în proiect, am început să înțeleg din ce în ce mai bine ceva foarte important. Toți părinți au niște așteptări și niște dorințe pentru copiii lor. Le poartă în gesturile lor, în priviri, în întrebările pe care mi le pun. Diagnosticul primit la spital zdruncină puțin sau mai mult aceste aștepări și dorințe. Copilul nu aude. Părinții devin părinții unui copil care nu aude. Copilul e afectat, părinții sunt afectați, toată familia e afectată. E nevoie să recunoaștem asta, e timpul lor de procesare, de confuzie, de emoții amestecate. E și momentul în care eu mă întâlnesc cu ei.

E un moment important. E momentul în care au nevoie de respect, de informații, de răspunsuri repetate la întrebări, de încurajări, de exemple pozitive. Și eu sunt acolo, “înarmată“ cu pliante din proiect, cu zâmbete, cu tot ce știam de dinainte și cu tot ce am învățat în timpul acesta de la doamna doctor și de la alți părinți. Sunt acolo să încerc să le dau puțină speranță, puțină putere, convingerea că sunt părinții unui copil care nu aude, dar care poate auzi…un copil care va auzi bine, va râde, va învăța, va cădea, va plânge, va povesti.

Sunt acolo și sunt recunoscătoare că le pot fi măcar un pic alături.

O săptămână cu adevărat altfel

 

drum la teatrul de papusi 4        la locul de joaca 2

Programul ”Școala Altfel” mi-a permis să realizez cu copiii activități foarte diverse. Fiecare zi am încercat să o facem cât mai deosebită și să ne gândim la activități pe care de obicei acești copii nu au posibilitatea să le desfășoare. Astfel, într-una din zile copiii au fost cu autobuzul la teatrul de păpuși. Pentru unii dintre ei a fost prima dată când au fost cu transportul în comun. De asemenea, o noutate a fost și participarea la teatrul de păpuși. Ei au vizionat ”Capra cu trei iezi”. Apoi s-au bucurat de o zi plină la locul de joacă numit ”Tzontzo”. Acolo s-au putut da pe toboganele gonflabile. Copiii s-au jucat și cu forme tip puzzle. Unul dintre copii și-a construit o căsuța și mi-a spus că îi place casa construită de el pentru că e mai frumoasă decât casa lui de pe Pirită. Într-altă zi copiii au plantat în fața școlii copăcei, care să le aducă aminte de anul petrecut la școală. Pentru a ne pregăti de Paște, am fost cu grupul de copii și la biserică. Ei s-au rugat pentru sănătate. În apropierea Sărbătorii Pascale, copiii au fost vizitați de către alți copii și tineri, aceștia oferindu-le cadouri. De asemenea, și eu am le-am adus dulciuri făcându-le o surpriză pentru venirea iepurașului de Paște. Cu adevărat a fost o săptămână petrecută altfel decât până acum!

la biserica 2    plantat copacei 2

 

Sarbatoarea Pastelui 1  Sarbatoarea Pastelui 3

Ziua Internationala a Rromilor

Ziua Internationala Rromi 2                   Ziua Internationala Rromi 3

Un eveniment deosebit a fost in aceasta lună cel legat de sărbătorirea ”Zilei Internaționale a Rromilor” din data de 8 aprilie 2017. Cu această ocazie am fost și noi pe scenă prezentând un cântecel în limba rromani. Copiii au fost emoționați participând la acest eveniment bucurându-se că la sfârșitul manifestării au fost recompensați cu dulciuri și piza.

Ziua Internationala Rromi 5     Ziua Internationala Rromi 6

 

Nenea, nenea…

Mergand in scoli sa le explicam copiiilor ce si cum e cu dezastrele astea, am auzit multe din partea lor. La scoala 168 insa am auzit cu siguranta regina „perlelor” de pana acum… sau cel putin asa am crezut eu, ca e o „perla” pana am stat si m-am gandit putin la intreaga situatie.

Eram asadar la scoala 168, discutand cu copiii din clasele a 5a si a 6a despre cum ne ferim de necazuri in timpul cutremurelor, cand un baiat foarte entuziasmat sare din banca, vine spre mine val vartej intrebandu-ma plin de speranta „Nenea, nenea, dumneata ai fost pe Pamant la cutremurul din ’77??”. La aflarea vestii ca nu, vizibil dezamagit a bombanit un „aaa… bine atunci…” si nu m-a mai bagat in seama restul orei, dezamagit fiind probabil ca vorbesc din auzite.

Am reusit insa sa il conving sa participe la discutie prin a-l ruga sa ne spuna el ce stie despre subiect. Tot atunci s-a aprins discutia si din partea celorlalti. Si tot atunci am inteles cat de important este pentru ei sa fie implicati in discutie, sa li se ceara parerea, astfel fixandu-si mult mai bine informatiile.

Asta confirma inca o data vorbele lui Confucius: „Spune-mi si voi uita, arata-mi si poate imi voi aduce aminte, implica-ma si voi intelege!”*

 

*Disclamer: cercetatorii britanici au demonstrat ca acest Confucius nu a vorbit limba romana, astfel incat citatul de mai sus este doar o traducere!!

Altfel de experiente

sdr

cof

Pentru mine, experientele nu reprezinta doar momente sau situatii prin care trec pentru prima data, inseamna si evenimente pe care, ori de cate ori le-as repeta, nu au cum sa devina rutina sau ceva obisnuit si chiar daca nu invat tot timpul din aceste experiente, imi amintesc de fiecare data cat de mult conteaza un zambet sau gestul potrivit la momentul potrivit.

Am inceput in urma cu aproximativ 3 ani ca voluntar al Fundatiei Vodafone si acum ma aflu in spatele activitatilor desfasurate intr-o fundatie si de asemenea  in spatele activitatilor desfasurate cu voluntari, de aproximativ 5 luni. Activitatile de voluntariat m-au facut sa-mi doresc din ce in ce mai multe realizari in acest plan, iar acest proiect pe care l-am inceput in luna decembrie a anului 2016 credeam ca imi va aduce la saturatie dorinta de a face cat mai multe pentru acesti copii, dar acel punct este departe de a fi atins.

dav

De la activitati de fundraising si coordonare de voluntari pana la activitati educationale sustinute cu beneficiarii si activitati administrative menite sa creasca nivelul veniturilor fundatiei, ultimele 5 luni pot spune ca au fost o adevarata provocare pentru mine, dar si o bucurie greu de descris atunci când au inceput sa apara rezultatele pe care le-am asteptat.

 

Să învățăm despre igiena personală

 

igiena dentara 2

În ultima perioadă de timp am fost preocupat mult să dezvolt copiilor deprinderi legate de igiena personală. Am constatat că acești copii nu au obiceiul să aibă grijă de dantura lor. Am hotărât să iau periuțe, pastă de dinți, pahare și sa-i învăț să se spele corect pe dinți. La început am putut observa că unii dintre copii miroseau și gustau efectiv pasta de dinți, alții mușcau din periuțe. Faptul că totul părea un joc pentru copii  și că nu știau exact cum să procedeze m-a făcut să înțeleg că spălarea dinților nu se întâmplă în mod obișnuit în familie. Ca urmare, am introdus acest obicei, ca în fiecare dimineață, la școală, înainte de activitatea educativă să se spele pe dinți. Sunt foarte mulțumit că a intrat în rutina copiilor, zilnic ei întrebându-mă dacă mergem împreună să se spele pe dinți. Este minunat să văd un astfel de progres la acești copii!

igiena dentara 3

De Ziua Mamei

 

mamici de 8 martie               felicitari 8 martie

O activitate deosebită pe care am îndeplinit-o în această lună a fost serbarea dedicată mămicilor. A fost o perioadă de pregătire intensă, în care am repetat cu grupul de copii  o serie de cântece și poezii despre venirea primăverii și Ziua Mamei. Copiii au învățat cu plăcere cântece precum ”Vine, Vine primăvara”, ”Iarnă să te duci cu bine”, ”De Ziua Ta Mămico”, ”Floricică de pe șes”. Am ajutat copiii să pregătească felicitări pentru mămicile lor. Serbarea a fost o adevărată surpriză pentru mămici. Copiii au prezentat foarte frumos poeziile și cântecele învățate și au dăruit, plini de bucurie, felicitări și ghiocei mamelor. Alături de ei, și eu am dăruit fiecărei mămici câte o floare, ca simbol al primăverii. La finalul activității, copiii împreună cu mămicile lor au servit dulciuri, sucuri și tort făcut special cu aceasta ocazie.

flori de 8 martie                 tort pt copii si mamici - Copy

 

A început lupta împotriva violenței asupra copiilor

D.Buzducea-A.Dobre-Sandie-Blanchet-Sorin-Grindeanu-Ana-Birchall-G.-Coman-G.Alexandrescu-P.Nastase-1024x682

Din luna martie a început oficial lupta pe toate fronturile. Guvernul României și-a asumat explicit și ferm implicarea în această luptă prin discursul premierului Sorin Grindeanu de la lansarea Parteneriatului Global Opriți Violența Împotriva Copiilor care a avut loc la Guvern.

Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai corpului diplomatic, ai UNICEF în România, ai organizațiilor nonguvernamentale, precum și ai presei. Premierul Sorin Grindeanu, Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, Ministru delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, secretarul de stat, Adrian Marius Dobre, și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției, Gabriela Coman, au reafirmat angajamentul Guvernului de a susține lupta împotriva violenței.

Recunoașterea publică la nivel politic a faptului că România are o problemă cu violența asupra copiilor este primul pas, esențial, pentru a putea începe o intervenție.

Mesajul a fost comun. Acesta e momentul de mobilizare generală în care trebuie să înțelegem că e nevoie de fiecare dintre noi pentru a putea lupta cu adevărat împotriva abuzului și exploatării copiilor. Fie că reprezentăm o instituție de stat sau privată, un concern sau un trust media, o instituție academică sau o companie farma, fie că suntem părinte, șofer de taxi, vecinul de la scara B, învățătoare la clasa a patra sau îngrijitoare la un centru de plasament, contribuția noastră este în egală măsură esențială în această luptă.

It Takes a World to End Violence Against Children! Iar lumea ești tu.

Copyright poza: © UNICEF/ Radu Sandovici/ de la stanga la dreapta: Dana Buzducea, Honorary President of the Federation of Child Protection NGOs, Adrian Dobre, State Secretary of the Ministry of Labour and Social Justice, Sandie Blanchet, UNICEF in Romania Representative, Sorin Grindeanu, Prime Minister of Romania, Ana Birchall, Minister Delegate for European Affairs, Gabriela Coman, President of the National Authority for Child Rights Protection, Gabriela Alexandrescu, Executive President Save the Children Romania and Mr. Pavel Năstase, Minister of Education.

Unii copii nu aud…

„E ud!” spune cu o voce veselă şi arată strengăreşte cu un deget când spre mine, când spre câteva bălţi de pe podeaua din sala de aşteptare.

Când şi când îl observasem în timpul discuţiei pe care am avut-o cu doi părinţi într-un colţ. Era greu să nu îl observ – a sărit de câteva ori la mamă în braţe anunţând că s-a plictisit, a încercat să convingă un alt băieţel să facă o întrecere chiar acolo în sală (au intervenit repede părinţii şi planul a fost amânat pentru un moment nedefinit), s-a învârtit pe loc şi a întâmpinat ameţeala cu un strigăt al cărui ecou s-a lovit de toţi pereţi spitalului.

„Da, e ud pe jos”, confirm zâmbind în timp ce mă cobor la o înălţime specifică vârstei de 4-5 ani. „De ce crezi că e un ud?” adaug, convinsă că am în faţă un băieţel în geacă verde care nu poate fi stingherit de întrebarea mea.

Şi în timp ce ascult o poveste amestecată despre zăpadă, încălţări, preşuri şi grădiniţă, eu mai pun o întrebare, el îmi răspunde cu mai mult interes, printre picături îi zâmbesc  şi mamei pentru a confirma că mă bucur de pitic şi că în niciun caz nu mă deranjează. Chiar mă bucur!

Şi în acelaşi timp mă gândesc la părinţii cu care tocmai am vorbit şi la alţi părinţi care au fost sau care vor fi în sala de aşteptare încercând să înţeleagă şi să accepte un diagnostic de hipoacuzie al copilului lor. Pentru că da, sunt copii care nu aud! Copii care nu pot pur şi simplu să îşi anunţe încântarea sau plictiseala, copiii cărora le e dificil să plănuiască o poznă alături de alţi copii, copii care nu primesc liniştirile părinţilor şi care nu îşi strigă descoperirile sau curiozităţile.

Unde e speranţa totuşi? În diagnosticul de specialitate pus corect, cât mai devreme, urmat apoi de recuperare auditv-verbală. În cele trei luni de când sunt parte din proiectul „Auzul un dar. Nu-l ignora!” regăsesc speranţa aceasta în fiecare zi. Pentru că ştiu sigur că fiecare diagnostic de hipoacuzie, fiecare părinte informat, fiecare medic care află de proiect, înseamnă mai multe şanse pentru copiii aceştia să aibă parte de tratamentul necesar, să aibă o viaţă absolut normală şi să fie peste un timp asemenea băieţelului cu geacă verde care vorbeşte, explică, mă ascultă şi râde…

Intâlnirea mea cu părinții din comunitatea ”Pirită”

comunitate Pirita 1intilnire comunitate 3intilnire comunitate 2

În ultima lună, în afara activităților specifice cu grupul de copii, mi s-a părut important să facem întâlniri și cu părinții. Scopul acestor întâlniri a fost dublu: pe de o parte să semnalez părinților importanța frecventării școlii în continuare de către copii precum și importanța îngrijirii și menținerii curățeniei și igienei copiilor; pe de altă parte, să le aduc în atenție necesitatea înscrierii copiilor rămași acasă, din toamnă în clasa pregătitoare și clasa întâi.

Pentru a-i încuraja pe părinți să își înscrie copiii la școală, am fost în comunitate, la ei acasă. Pentru a le crește încrederea, am dat exemplul personal că se poate reuși în viață, fiind și eu de etnie rromă.

Am fost impresionat de faptul că m-au primit în comunitatea lor, au dorit să mă asculte și să îmi arate mediul în care trăiesc. Sper din tot sufletul că, ceea ce le-am transmis va avea un real impact asupra lor și că sugestiile mele le vor auzi și le vor pune în practică astfel încât își vor trimite copiii la școală.