A început lupta împotriva violenței asupra copiilor

D.Buzducea-A.Dobre-Sandie-Blanchet-Sorin-Grindeanu-Ana-Birchall-G.-Coman-G.Alexandrescu-P.Nastase-1024x682

Din luna martie a început oficial lupta pe toate fronturile. Guvernul României și-a asumat explicit și ferm implicarea în această luptă prin discursul premierului Sorin Grindeanu de la lansarea Parteneriatului Global Opriți Violența Împotriva Copiilor care a avut loc la Guvern.

Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai corpului diplomatic, ai UNICEF în România, ai organizațiilor nonguvernamentale, precum și ai presei. Premierul Sorin Grindeanu, Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, Ministru delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, secretarul de stat, Adrian Marius Dobre, și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției, Gabriela Coman, au reafirmat angajamentul Guvernului de a susține lupta împotriva violenței.

Recunoașterea publică la nivel politic a faptului că România are o problemă cu violența asupra copiilor este primul pas, esențial, pentru a putea începe o intervenție.

Mesajul a fost comun. Acesta e momentul de mobilizare generală în care trebuie să înțelegem că e nevoie de fiecare dintre noi pentru a putea lupta cu adevărat împotriva abuzului și exploatării copiilor. Fie că reprezentăm o instituție de stat sau privată, un concern sau un trust media, o instituție academică sau o companie farma, fie că suntem părinte, șofer de taxi, vecinul de la scara B, învățătoare la clasa a patra sau îngrijitoare la un centru de plasament, contribuția noastră este în egală măsură esențială în această luptă.

It Takes a World to End Violence Against Children! Iar lumea ești tu.

Copyright poza: © UNICEF/ Radu Sandovici/ de la stanga la dreapta: Dana Buzducea, Honorary President of the Federation of Child Protection NGOs, Adrian Dobre, State Secretary of the Ministry of Labour and Social Justice, Sandie Blanchet, UNICEF in Romania Representative, Sorin Grindeanu, Prime Minister of Romania, Ana Birchall, Minister Delegate for European Affairs, Gabriela Coman, President of the National Authority for Child Rights Protection, Gabriela Alexandrescu, Executive President Save the Children Romania and Mr. Pavel Năstase, Minister of Education.

Unii copii nu aud…

„E ud!” spune cu o voce veselă şi arată strengăreşte cu un deget când spre mine, când spre câteva bălţi de pe podeaua din sala de aşteptare.

Când şi când îl observasem în timpul discuţiei pe care am avut-o cu doi părinţi într-un colţ. Era greu să nu îl observ – a sărit de câteva ori la mamă în braţe anunţând că s-a plictisit, a încercat să convingă un alt băieţel să facă o întrecere chiar acolo în sală (au intervenit repede părinţii şi planul a fost amânat pentru un moment nedefinit), s-a învârtit pe loc şi a întâmpinat ameţeala cu un strigăt al cărui ecou s-a lovit de toţi pereţi spitalului.

„Da, e ud pe jos”, confirm zâmbind în timp ce mă cobor la o înălţime specifică vârstei de 4-5 ani. „De ce crezi că e un ud?” adaug, convinsă că am în faţă un băieţel în geacă verde care nu poate fi stingherit de întrebarea mea.

Şi în timp ce ascult o poveste amestecată despre zăpadă, încălţări, preşuri şi grădiniţă, eu mai pun o întrebare, el îmi răspunde cu mai mult interes, printre picături îi zâmbesc  şi mamei pentru a confirma că mă bucur de pitic şi că în niciun caz nu mă deranjează. Chiar mă bucur!

Şi în acelaşi timp mă gândesc la părinţii cu care tocmai am vorbit şi la alţi părinţi care au fost sau care vor fi în sala de aşteptare încercând să înţeleagă şi să accepte un diagnostic de hipoacuzie al copilului lor. Pentru că da, sunt copii care nu aud! Copii care nu pot pur şi simplu să îşi anunţe încântarea sau plictiseala, copiii cărora le e dificil să plănuiască o poznă alături de alţi copii, copii care nu primesc liniştirile părinţilor şi care nu îşi strigă descoperirile sau curiozităţile.

Unde e speranţa totuşi? În diagnosticul de specialitate pus corect, cât mai devreme, urmat apoi de recuperare auditv-verbală. În cele trei luni de când sunt parte din proiectul „Auzul un dar. Nu-l ignora!” regăsesc speranţa aceasta în fiecare zi. Pentru că ştiu sigur că fiecare diagnostic de hipoacuzie, fiecare părinte informat, fiecare medic care află de proiect, înseamnă mai multe şanse pentru copiii aceştia să aibă parte de tratamentul necesar, să aibă o viaţă absolut normală şi să fie peste un timp asemenea băieţelului cu geacă verde care vorbeşte, explică, mă ascultă şi râde…

Intâlnirea mea cu părinții din comunitatea ”Pirită”

comunitate Pirita 1intilnire comunitate 3intilnire comunitate 2

În ultima lună, în afara activităților specifice cu grupul de copii, mi s-a părut important să facem întâlniri și cu părinții. Scopul acestor întâlniri a fost dublu: pe de o parte să semnalez părinților importanța frecventării școlii în continuare de către copii precum și importanța îngrijirii și menținerii curățeniei și igienei copiilor; pe de altă parte, să le aduc în atenție necesitatea înscrierii copiilor rămași acasă, din toamnă în clasa pregătitoare și clasa întâi.

Pentru a-i încuraja pe părinți să își înscrie copiii la școală, am fost în comunitate, la ei acasă. Pentru a le crește încrederea, am dat exemplul personal că se poate reuși în viață, fiind și eu de etnie rromă.

Am fost impresionat de faptul că m-au primit în comunitatea lor, au dorit să mă asculte și să îmi arate mediul în care trăiesc. Sper din tot sufletul că, ceea ce le-am transmis va avea un real impact asupra lor și că sugestiile mele le vor auzi și le vor pune în practică astfel încât își vor trimite copiii la școală.

Copiii pe harta violenței

Dacă e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, de ce e nevoie pentru a proteja un copil de violență? Dar un miliard de copii? Pentru că atâția copii vor fi victime ale violenței la nivel global anul acesta. O arată statisticile: în acest moment 85 de milioane de copii din întreaga lume sunt exploatați prin muncă, 6 din 10 copii până în 14 ani sunt supuși pedepselor fizice chiar de către cei aflați lângă ei ca să-i protejeze, 1 din 3 fete din țările sărace se vor mărita și vor face copii până să împlinească 18 ani (asta înseamnă 750 de milioane de fetițe ce urmează să devină mirese în următorii ani). Cele mai multe dintre ele vor trăi toată viața cu convingerea că soțul are tot dreptul să le lovească. Și statisticile oficiale continuă să înregistreze un tablou global monstruos al violenței. Violența s-a extins ca o cangrenă în societățile umane din toate părțile lumii și înghite cei mai vulnerabili membri ai ei: copiii.

Cel puțin 1 milion și jumătate de copii expuși direct la un mediu degradant și violent. În România.

Sărăcia naște violență. La fel și excluziunea socială. Dar cea mai multă violență se naște chiar din violență. Violența se învîrte în cercul vicios al sărăciei. În România 48,5% dintre copii se află la risc de sărăcie și deprivare materială,  în timp ce 34,1 % se află în stare de deprivare materială severă. Cel puțin 1 milion și jumătate de copii din România sunt expuși direct la un mediu degradant și violent.

Oficial, în 2015  au fost raportate  doar 13.546 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare  a copiilor, cu 10% mai mult decât în 2014. Dintre acestea: abuz fizic – 1.164, abuz emoțional – 1.740, abuz sexual – 594, neglijare – 9.625, exploatare prin muncă  -214, exploatare sexuala – 46. Fiecare cifră oficială ascunde realitatea a alte sute de cazuri neraportate. Și asta pentru că trăim într-o societate în care corecțiile fizice sunt considerate o formă de educație, în care ce se întâmplă în familie rămâne în familie și foarte rar martorii violențelor domestice se simt datori să intervină, o societate în care neglijarea nu este recunoscută ca formă de violență.

Procente de realitate românească

  • 60% din populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei. (cf. unui recensământ social făcul de UNICEF în 2011)
  • 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinț (cf. unui studiu național privind abuzul neglijarea copiilor realizat de Salvați Copiii România în 2013)
  • 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinți,
  • 20% dintre părinți cred că pedeapsa fizică este un mijloc de educație;
  • Majoritatea părinților și o parte dintre copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic.
  • 90% din abuzuri se înregistrează în familiei
  • 56% din abuzuri se întâmplă la sate

Fundația World Vision va lansa în luna martie o campanie mondială de luptă împotriva violenței asupra copiilor care se va desfășura în peste 80 de țări din lume. România va avea un rol special în regiune; în următorii cinci ani va fi un laborator social de teste și soluții de luptă împotriva violenței asupra copiilor, în care se vor pilota programe inovative evaluate de comisii internaționale și apoi replicate la nivel mondial.copiii pe harta violentei

Foto: Alexandra Petcu, arhiva World Vision Romania

Să învățăm să fim curați

activ igiena 1                                  activ igiena 2

Pornind de la nevoia de a învăța copiii să-și păstreze curățenia, în această lună, am continuat activitățile care țin de igiena personală. Consider că este o acțiune foarte importantă prin care copiii învață să fie curați, sănătoși și mai ales să-și mențină curățenia și sănătatea atât în mediul școlar cât și în cel familial. Ei pot fi modelul pe care îl transmit familiei lor și comunității din care fac parte. În acest sens, una dintre activități a fost îndreptată spre curățarea și tăierea unghiilor. Pentru aceasta am cumpărat unghiere pe care le-am oferit fiecărui copil la final. A fost o experiență aparte, neobișnuită pentru că la început copiii nu știau ce înseamnă unghierele și la ce folosesc. Au fost ușor speriați până nu le-am explicat cum se folosesc acestea. Întrebându-i cum își curăță unghiile am descoperit cu uimire că aceștia au obiceiul fie să își roadă unghiile, fie să tragă de ele până se rup. Unii dintre ei au spus că folosesc o lamă sau foarfecă. După ce au primit explicațiile, au devenit curioși și chiar interesați să vadă cum funcționează unghiera. La sfârșitul activității am felicitat și recompensat copiii cu dulciuri pentru modul în care au participat.

activ igiena 3                                     activ igiena 4

Prima mea lună, alături de copiii de pe Pirită

Image

impodobirea bradului de Craciun                               intilnirea cu Mos Craciun

Am  început cu greu. Știam la ce ma înham. Am avut noroc ca am fost și sunt in continuare susținut de oameni care doresc  ceva mai mult pentru acești copilași. Am învățat ca numai împreună putem face o schimbare.

Suntem de-abia la început. Încercăm să-i învățăm pe acești copii pas cu pas să achiziționeze cunoștințe și deprinderi fundamentale pe care alți copii de vârsta lor le au deja formate. Acești copilași doar acum învață ca: trebuie sa se spele pe mâini, trebuie sa tina corect creionul in mana, trebuie sa fie curați si trebuie sa se dezvolte într-un mediu sănătos. I-am învățat sa fie uniți, i-am învățat sa  creadă ca se poate mai bine doar dacă  se străduiesc sa treacă peste necazurile lor de zi cu zi. Luna Decembrie a reprezentat pentru ei luna cadourilor si  luna in care Mosul le-a adus prieteni de la alte școli din Baia Mare. Acești prieteni le-au promis ca se vor reîntoarce ori de câte ori vor avea ocazia. Datorita lor, cei  aproximativ 16 de copii de etnie roma de pe Pirita au un loc al lor in care încearcă sa se dezvolte.

parteneriat intre scoli                     activitate la clasa

 

Prima luna ca Voluntar de Profesie

dav

dav

cof

 

S-a incheiat prima mea luna in proiectul Voluntar de profesie si odata cu ea, au fost atat realizari cat si amintiri frumoase care imi vor ramane intiparite in minte.
Luna decembrie a fost plina de bucurie pentru beneficiarii fundatiei Chance for Life, atat de la Sulina cat si de la Bucuresti. Au primit mai multe cadouri decat se asteptau, au scris mai multe scrisori decat se asteptau si a fost nevoie de mai mult decat asteptarea unei nopti anume in care sa vina „mosul”.
Beneficiarii centrului din Bucuresti au fost invitati la concerte si piese de teatru, iar cei din Sulina au avut o serbare plina de cadouri si intalniri emotionante cu donatorii, la Pitesti, in cadrul evenimentului Scrisori pentru Mos Craciun.

 

 

Am fost voluntar de profesie

S-au incheiat cele noua luni in care am avut ocazia sa fiu Voluntar de profesie, timp in care am lucrat la Asociatia Copiii de Cristal, din Brasov. Cum a fost, ce-am realizat si ce am invatat, mai jos.

In primul rand, am invatat sa nu (mai) fiu ignorant. Din pacate, ignoranta duce la discriminare. Nu de putine ori am vazut priviri ciudate, susoteli rautacioase sau alte gesturi facute de trecatori, atunci cand mergeam pe strada cu beneficiarii asociatiei. Dupa cateva zile petrecute cu tinerii la Terapie Ocupationala nici nu ma mai gandeam/ nu mai constientizam ca au austism, sau sindrom Down, ci erau colegii mei: Bogdan, Catalin sau Nicoleta, ceea ce, dupa parerea mea, reprezinta un mare castig. Si am mai vazut ca si oamenii, in general, daca se informeaza si constientizeaza ce inseamna autismul, isi schimba mentalitatea si modul de actiune.

In decembrie, a venit Mos Craciun :)
In decembrie, a venit Mos Craciun :)

Apoi, am invatat (stiam de fapt, dar mi-am reamintit) ca fiecare om este unic si ca fiecare are un set de abilitati pe care le poate folosi, trebuie doar sa aiba cadrul necesar, mediul propice in care sa se dezvolte, sa se integreze si sa fie apreciat de cei din jur. Si ca este mult de munca pentru a schimba mentalitati, dar aduce si foarte mari satisfactii, atunci cand reusesti sa schimbi ceva.

am jucat baschet, la inaugurarea parcului Stop Discriminarii, proiect implementat de ACC, cu sprijinul Primariei Brasov
am jucat baschet, la inaugurarea parcului Stop Discriminarii, proiect implementat de ACC, cu sprijinul Primariei Brasov

O parte mai putin buna pe care am descoperit-o in cele noua luni a fost modul in care este privit acest grup de oameni de catre Statul Roman. Ca si in alte domenii, suntem la ani lumina de alte tari. Pentru autoritatea publica persoanele cu nevoi speciale sunt doar niste cifre, mare parte din actiunile pe care le face statul prin diversele organisme ale sale sunt facute doar ca sa fie raportate, fara a tine cont de misiunea pe care ar trebui sa o indeplineasca. Mai mult, desi furnizorii autorizati de servicii sociale nu primesc fonduri de la stat pentru serviciile terapeutice pe care le ofera, care pana la urma sunt niste servicii medicale, primesc in schimb o gramada de piedici, o multime de pasi birocratici pe care trebuie sa-i indeplineasca, piedici care ingreuneaza activitatea si muta atentia de la terapia facuta in folosul beneficiarului, catre o zona administrativa, inutila.

Am reprezentat asociatia la diverse evenimente
Am reprezentat asociatia la diverse evenimente

Obiectivul proiectului meu a fost lansarea unei structuri de economie sociala in cadrul asociatiei si angajarea a minim 5 beneficiari in cadrul ei. Un obiectiv foarte ambitios, pe care l-am indeplinit partial. Atelierul de Cristal, asa se numeste structura pe care am infiintat-o, este umbrela sub care am putut desfasura activitati economice, in beneficiul asociatiei.atelierul-de-cristal

Am reusit sa punem la punct magazinul online: www.atelieruldecristal.ro, unde vindem produsele pe care le realizeaza beneficiarii nostri. Pe langa magazinul online, am reusit sa onoram o comanda importanta prin atelierul de lumanari, respectiv sa efectuam operatiuni de etichetare-ambalare in depozitul unui partener, in mai multe ocazii. Va inviti sa vedeti produsele noastre si daca va plac, sa le comandati.

Am facut martisoare si felicitari handmade
Am facut martisoare si felicitari handmade

Din pacate, nu am reusit sa mentinem un nivel constant al incasarilor, care sa ne permita sa putem angaja beneficiarii. Asta din mai multe cauze, in primul rand lipsa finantarii necesare pentru a dezvolta asociatia in zona de business, fara a afecta activitatea principala, sustinerea orelor de terapie cu beneficiarii, atat de necesare pentru integrarea si dezvoltarea lor. Legislatia din tara noastra este o alta cauza, pentru ca in situatia in care am fi angajat un beneficiar, acesta isi pierdea unul din drepturile foarte importante, acela de a avea asistent personal, fara de care nu se poate descurca. Este clar deci ca tutorii nu au avut o alegere usoara de facut. In final, lipsa unor parteneri seriosi si de durata, sau imposiblitatea noastra de a „ne vinde” pentru a securiza partenerii atat de necesari.

am alergat si biciclit pentru asociatie
am alergat si biciclit pentru asociatie

Chiar si asa, succesul proiectului este ca am asezat o baza pe care se poate construi. Este dificil sa schimbi ceva peste noapte, cand trebuie sa te bati cu mentalitati, bariere legale sau cu diferentele intre un ONG orientat catre beneficiari vs o firma care urmareste profitul. Cu siguranta puteam sa fac si eu mai multe, intotdeauna e loc de mai bine, insa cel putin pentru mine, perioada aceasta a adus doar satisfactii si lectii pe care le iau si le voi aplica mai departe, in viata mea.

Dupa cum ziceam, recomand aceasta experienta, pe mine cu siguranta m-a schimbat si ma bucur ca am trecut prin ea. Mi-a aratat ca sunt oameni care au probleme grele, care nu isi fac griji inutile/ nu fac din tantar armasar, mi-a aratat ca suntem niste „cry babies”, ca ne vaitam pentru orice, desi nu stim cum e sa ai o ruda bolnava, care depinde de tine. Mi-a aratat mai ales ca sunt oameni in lumea asta, care desi sunt loviti din toate partile, care au tot felul de piedici, care sunt discriminati, care sunt mai mult incurcati de cei platiti sa-i ajute, NU se lasa, merg mai departe, vad partea plina a paharului si sunt fericiti, in ciuda tututor problemelor. O lectie pe care ar trebui sa o invete orice om de pe planeta Pamant.

Multumesc pe aceasta cale Fundatiei Vodafone Romania, Asociatiei Copiii de Cristal, angajatilor ei, voluntarilor, dar mai ales beneficiarilor. Fiecare a contribuit la cele de mai sus.

Inchei prin a va spune ca s-a lansat programul pentru 2017, va invit sa aplicati si sa deveniti si voi Voluntari de profesie!

 

Un Atelier IT cu final dulce

Acum cateva zile s-a incheiat cel mai emotionant si plin de satisfactii proiect pe care l-am putut coordona vreodata. In fiecare zi din cele 9 luni, personalul, beneficiarii rezidenti ai Locuintei Protejate pentru Persoane Varstnice „Micul Rosmalen”, cat si varstnicii din satul Oreavu, m-au facut sa ma simt ca acasa. Sper ca, prin intermediul cursurilor de IT, sa fi reusit sa le schimb, catusi de putin, sentimentul de inutilitate si de izolare sociala pe care le simt aproape permanent, locuind fie in locuinta protejata a Crucii Rosii Vrancea, fie intr-un sat izolat din judetul Vrancea.

Ce am facut in aceste luni?

Pe langa invatarea si deprinderea notiunilor de baza in IT (care sunt componentele unui computer, cum se folosesc mouse-ul si tastatura, cum se printeaza un document, cum se salveaza ceva in calculator)…

…ne-am si distrat!

Am vizionat filme artistice si documentare

20160901103633_save

Am invatat cum sa folosim Skype-ul pentru a vorbi cu rudele si prietenii

20160901105033_save

Am desenat, printat si decorat foisorul pentru fiecare sarbatoare

20160901105250_save

20160901104507_save

Ne-am amuzat de tot ceea ce putem gasi pe Internet

20160901104305_save

20160901103911_save

Iar la final…

20160825172829_save

Ne-am indulcit!!

20160825172248_save 20160825171613_save

Making Bridges: From Solitude to Partnership

Pentru a avea o intalnire corecta si eficienta cu un pacient care are cancer ai nevoie de 11 minute.

Omul, care intr-o zi afla ca are cancer, spune ca, medicul, i-a comunicat aceasta veste brutal, fara empatie.

Medicul, care are cateva zeci de consultatii zilnic, spune ca nu are timp sa discute cu pacientul, sa empatizeze.

Intre cei doi, pacient si medic, e necesar sa construim un pod. Podul care sa-i aduca mai aproape, care sa transmita informatia de la medic la pacient intr-un mod in care cel din urma sa o poata intelege, accepta.

Workshop-ul organizat de asociatia Daruieste Viata  a avut loc la Predeal in perioada 8-9 iulie. La el au fost prezenti 27 medici si asistente, care lucreaza in principal cu pacienti care au cancer.

Zes_0999

Workshop-ul a fost sustinut de traineri internationali, cu o experienta de peste 25 de ani in domeniu: Prof. Ruben Bild, pionier in ingrijirea paliativa, doctor in filozofie si psihoterapeut, coordonator al unui reputat centru de pregatire al medicilor pentru comunicarea cu pacientii, Ivan Gomez – psiholog si terapeut Gestalt (in poza de la inceputul articolului) si Daniel Cercos Gonzalez – muzician cu experienta in acompaniament creativ. Intitulat Making Bridges: From Solitude to Partnershipatelierul a fost gandit ca un training interactiv, care deschide o multitudine de perspective vis-a-vis de comunicarea dintre medicul oncolog si pacient si familia acestuia. Aspectele abordate: Ce poti sa faci cand ai multi pacienti si putin timp? Cum sa faci fata frustrarilor, nesigurantelor si vulnerabilitatilor. Lucrand cu moartea si muribunzi. Tacerea ca instrument terapeutic. Cum sa nu iti iei slujba cu tine acasa.

Zes_1032

Medicii ne-au spus:

“O chestiune care m-a măcinat și frustrat în ultimii ani: cât mai știe medicul să se aplece asupra pacientului, să comunice eficient cu el, să extragă și altceva în afara datelor anamnestice, să-i fie aproape în toate bătăliile?

Există, evident, mai multe probleme. În primul rând, avalanșa de pacienți raportată la numărul mic de cadre medicale sufocă medicul și-i lasă extrem de puțin timp pentru consultație. Perfect adevărat. Apoi, sindromul de burn-out care face din doctor un „tot mai puțin om” și automat nu-i mai arde de povești și discuții ample cu pacientul. Mai există și latura asta mai rece din noi, nefiind construiți să comunicăm deschis și cald cu ceilalți.(…) Două zile, am discutat, am experimentat, am învățat cum să ne descoperim mai întâi pe noi înșine, să ne cultivăm, să renunțăm la măști, să fim mai buni ca oameni, și abia apoi să îi înțelegem pe ceilalți, să îi ascultăm, să îi ajutăm, în special când ceilalți sunt pacienți. Am priceput aici ceva ce, trebuie să admit, nu m-a învățat nimeni până acum: să ascult, să am grijă cum dau o veste teribilă, să fiu deschis și să realizez că pacientul nu e doar boala lui, ci un om care are nevoie de medic în bătălia lui.” – Vasi Radulescu – Cardiolog

Zes_1302

„Sunt exercitii de meditatie, de a putea sa ne substituim pacientului, de a vedea lucrurile din prisma acestuia” – Anca Isac, medic hematolog.

Zes_1069

Workshop-ul a fost organizat de Daruieste Viata in cadrul programului “Voluntar de profesie” al Fundatiei Vodafone, iar organizatia isi propune ca, dupa acest proiect pilot, sa gaseasca finantare pentru dezvoltarea programului la nivel national si introducerea in curricula Facultatii de Medicina a unui curs de comunicare.

Zes_1410