“Te iubește mama”: spus cu un click

Voluntar de profesie la Milano/

La Mombello, un proiect în sprijinul numeroaselor badante române pentru a le apropia de proprii fii din țară. În sacristia webcam și skype organizate de părintele Ciobanu: „Așa îi ajutăm pe orfanii noștri albi”.

A face să se simtă mai aproape de proprii fii pe femeile care au venit la muncă în Italia. Acesta este scopul proiectului „Te iubește mama”, un proiect experimental născut la Milano și care astăzi, datorită eforturilor Silviei Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Române din Italia A.D.R.I. și disponibilității părintelui Constantin Ciobanu, ajunge și la Limbiate. Însuși preotul parohiei ortodoxe care se reunește în biserica situată în zona fostă Antonini din Mombello a pus la dispoziție în sacristie un post echipat cu un computer dotat cu webcam și skype. Cu ajutorul acestei tehnologii simple, care se găsește instalată și în multe biblioteci din Romania, mii de românce care trăiesc în acest colț de Brianza, înainte sau după slujba de duminică sau celebrările religioase din timpul săptămânii, pot nu doar să audă la telefon, dar să și vadă pe un ecran rudele.

Este important să ai posibilitatea unei comunicări de acest tip – declară d-na Dumitrache – pentru că este interactivă și utilă în a-i asigura pe fiii noștri, ca și pe bătrânii rămași acasă de toată dragostea, chiar de la distanță. Este o mare diferență între a vorbi doar la telefon și a se putea privi drept în ochi.”

Il Cittadino di Monza e Brianza/Video: Italia si Romania unite de “Te iubeste mama!”

Ideea i-a venit după ce, ajunsă în Italia în 2002 pentru a-și trata fiul de o problema de sanatate, fostul redactor al unei reviste de cultură a văzut o transmisiune televizivă pe RAI3 în care se relata povestea a trei băieți români care s-au sinucis din cauza dorului după mama plecată la muncă în străinătate. „Din păcate – explică Silvia Dumitrache – cazuri de acest fel sunt tot mai frecvente în România.” Drept care s-a hotărat să întreprindă ceva pentru ca să nu mai fie alți morți din randul așa-zișilor „orfani albi” și așa s-a născut inițiativa „Te iubește mama”.

Este un proiect pilot de comunicare – precizează președinta A.D.R.I. – care a fost selecționat de către Fundația Vodafone România și aprobat de Departamentul pentru Cultură al primăriei din Milano, care a pus la dispoziție în patru biblioteci de cartier un computere dotate cu webcam și skype. La Limbiate mijlocul de comunicație a fost asigurat de parohia ortodoxă. Datorită părintelui Ciobanu am reușit să informăm pe toti enoriașii despre această posibilitate.”

Mai multe informații se pot afla consultand site-ul www.teiubestemama.it.

Fabio Cavallari – Il giornale “Il cittadino di Monza e Brianza” 29.12.12 “Te iubește mama”: spus cu un click

Traducerea: Florentina Nita

http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/2013/01/05/te-iubeste-mama-spus-cu-un-click/

Proiectul “Te iubeste mama!” cucereste noi inimi!

Pentru ca anul 2012 doar ce s-a incheiat, ne permitem sa aducem in memoria cititorilor nostri o parte din desfasurarea proiectului “Te iubeste mama!”, un proiect care a reusit sa capteze atentia si implicarea multor romani din tara si din diaspora. Silvia Dumitrache, initiatoarea acestuia, a avut amabilitatea sa ne tina la curent cu activitatea de sfarsit de an, urmand, ca de fiecare data, sa ne puna la dispozitie, si in acest an, noi informatii privind activitatea ce va urma sa fie desfasurata, doar pentru a aduce bucurie in sufletul unor familii de romani, nevoite sa fie rasfirate prin lume doar din dorinta de a duce un trai mai bun.

Denisa Oana Patrascu, secretar de stat in MMFPSPV, si Silvia Dumitrache, presedinte ADRI

“Noutati referitoare la Proiectul “Te iubeste mama!”: – INFORMARE DE PRESĂ – Secretarul de Stat Denisa Oana PĂTRAŞCU a semnat astăzi un Acord de parteneriat cu Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I.(http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/12/30/informare-de-presa-secretarul-de-stat-denisa-oana-patrascu-a-semnat-astazi-un-acord-de-parteneriat-cu-associazione-delle-donne-romene-in-italia-a-d-r-i/; – Acordul „Te iubeşte mama”, sprijin pentru elevii cu părinţi aflaţi la muncă în afara României

– Articolul “MigrAmore pentru afirmarea voinței de integrare culturală a românilor din Italia” (Florentina Nita), referitor la serata literara romaneasca in Biblioteca Frà Cristoforo, si la volumul “Satul fara mamici” al lui Ingrid Beatrice Coman: “Cartea este strâns legata de proiectul „Te iubește mama”, ce are drept scop să faciliteze comunicarea audio-vizuală între mamele plecate la muncă în străinătate și fiii lor rămași acasă în România, așa numiții „orfani albi”, care se desfășoară în parteneriat cu bibliotecile publice din Milano. La rândul său, ideea generoasă a fost o sursă de inspirație pentru autoarea cărții care descrie astfel relația sa cu inițiatoarea acțiunii:
 “Si dacă cineva, în seara asta, se intreabă cine a plantat prima sămânță a acestui proiect, a acestei cărți, al acestui flux de energie bună per care îl împărtășim, răspunsul se află în privirea unei femei cu ochii mereu umezi de emoție, poate puțin înflăcărată uneori, dar mereu cu inima deschisă. Ea este Silvia Dumitrache. Dar spuneți-i doar Silvia. Silvia, prietena copiilor. Silvia, prima sămânță.” (Ingrid Beatrice Coman) http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/01/03/migramore-pentru-afirmarea-vointei-de-integrare-culturala-a-romanilor-din-italia/?preview=true&preview_id=887&preview_nonce=09d96030f6

– Lansarea Proiectului “Te iubeste mama” la Biserica Ortodoxa Romana din Limbiate/Lombardia(http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/2012/12/26/te-iubeste-mama-un-progetto-di-comunicazione-per-unire-italia-e-romania/), cu reportaj Monza e Birianza TG http://www.ilcittadinomb.it/videos/Video/23969/

– “Romanii si italienii impreuna de Ziua Nationala a Romaniei”: Duminică, 2 decembrie, a fost rândul comunității din Brescia să organizeze, sub patronajul Consulatului onorific al României din Brescia, cu sprijinul Assesoratului pentru cultură al comunei Cellatica şi al Asociaţiei România-Lombardia, un spectacol emoționant intitulat „A mezz’aria tra due patrie” (“Suspendați în aer între două patrii”) ce a unit la Palazzo della Cultura din Cellatica (BS): poeți, cântăreți, artiști, oameni de afaceri, numeroși oaspeți italieni care au raspuns invitației. Iniţiativa se datorează în primul rând poetului Viorel Boldiş, un nume cunoscut în mediile literare ca „poeta migrante” şi animator cultural, precum şi invitaţilor săi. Au fost acordate diplome de excelenta unor personalități care s-au distins în diverse domenii de activitate în promovarea relațiilor româno-italiene precum și în realizarea unor proiecte în sprijinul comunității românești; printre cei premiati, s-a numarat si   Silvia Dumitrache, voluntar de profesie.(http://www.culturaromena.it/Română/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/687/language/it-IT/Romanii-si-italienii-impreuna-de-Ziua-Nationala-a-Romaniei.aspx)

Sursa: http://news4diaspora.com/2013/01/03/proiectul-te-iubeste-mama-cucereste-noi-inimi/

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/01/04/proiectul-te-iubeste-mama-cucereste-noi-inimi-2/

 

„Copiii pot comunica pe internet prin intermediul bibliotecilor cu parintii care muncesc in Italia”

Ministerul Muncii a semnat marţi un acord de parteneriat cu Asociaţia femeilor românce din Italia (ADRI) prin care va sprijini un proiect pilot care asigură, prin intermediul bibliotecilor, comunicarea pe internet dintre copiii rămaşi acasă şi părinţii lor care muncesc în Italia.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) Denisa Pătraşcu a semnat un acord de parteneriat cu L’Associazione delle Donne Romene in Italia – ADRI pentru promovarea şi extinderea proiectului „Te iubeşte mama”, atât la nivelul instituţiilor sau organizaţiilor din România, cât şi la nivelul celor din Italia.

Proiectul implementat de ADRI are ca obiectiv principal facilitarea comunicării audio-vizuale între copiii rămaşi în România şi părinţii acestora aflaţi la muncă în Italia.

Denisa Pătraşcu a declarat pentru MEDIAFAX că deocamdată este vorba de un proiect pilot iniţiat de Primăria din Milano, dar suportat integral de ADRI.

http://www.mediafax.ro/social/copiii-pot-comunica-pe-internet-prin-intermediul-bibliotecilor-cu-parintii-care-muncesc-in-italia-10399289

Citeste si:
„Un nou proiect va facilita comunicarea dintre părinții plecați la muncă, în Italia, și copiii rămași acasă”

Copiii care au părinți care muncesc în Italia pot comunica pe internet cu aceștia, prin intermediul bibliotecilor. Ministerul Muncii a semnat ieri un acord de parteneriat cu Asociația Femeilor Românce din Italia , pentru promovarea acestui proiect.

Proiectul “Te iubește mama!” se derulează în prezent cu sprijinul bibliotecilor publice din cadrul Programului Național Biblionet, scopul acestuia fiind să prevină și să reducă numărul de sinucideri în rândul copiilor rămași în România.

Patru biblioteci din Milano și cinci biblioteci din județele Dolj, Gorj, Neamț, Satu Mare și Suceava asigură contactul copiilor cu părinții, punând la dispoziție calculatoarele din dotare și accesul la Skype.

http://edu-news.ro/un-nou-proiect-va-facilita-comunicarea-dintre-parintii-plecati-la-munca-in-italia-si-copiii-ramasi-acasa/

 

„Te iubeste mama” in media italiana

TG1 FA’ LA COSA GIUSTA despre “orfani bianchi”, 25 dicembre 2012

Despre „orfanii migratiei” si despre comunicarea audio-vizuala prin Skype vorbeste dott.Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la Bucuresti

Excelenta Sa Ambasadorul Italiei la Bucuresti dott.Mario Cospit0

Intervista all’ambasciatore Mario Cospito sugli orfani bianchi

Despre „orfani bianchi” si despre Proiectul „Te iubeste mama”, Excelenta Sa Ambasadorul Italiei la Bucuresti dott.Mario Cospito intervistat de Antonio Buozzi — presso Bucuresti, Ambasada Italiei

"Te iubeste mama!" la Limbiate, un proiect de comnicare care uneste Italia si Romania
Citeste si despre:
– ‘Te iubeste mama!’, vincere la depressione di badanti che lasciano figli nel loro Paese

„MECTS: Elevii ai căror părinţi muncesc în străinătate vor putea comunica mai uşor cu aceştia”

Elevii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate vor putea lua legătura mai uşor cu aceştia prin aplicaţia virtuală Skype, care va putea fi accesată în bibliotecile publice, în baza unui parteneriat semnat de Ministerul Educaţiei şi o organizaţie a româncelor din Italia.
Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), secretarul stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a semnat un acord de parteneriat pe doi ani privind implementarea proiectului „Te iubeşte mama”, care aparţine L`Associazione delle Donne Romene in Italia (ADRI).Reprezentanţii ministerului spun că acest proiect are scopul de a-i ajuta pe elevii români să ia legătura cu părinţii lor aflaţi la muncă peste hotare. Concret, fiecare dintre copii va putea să acceseze aplicaţia virtuală Skype, disponibilă în bibliotecile publice, pentru a putea comunica audio şi video cu cei dragi, precizează sursa citată.„Ministerul Educaţiei se angajează, astfel, să susţină prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, promovarea în teritoriu a acestei facilităţi şi să acorde sprijinul necesar derulării proiectului. Proiectul se înscrie în eforturile Ministerului Educaţiei de a crea condiţiile unei dezvoltări sănătoase din punct de vedere emoţional şi social pentru copiii care, lipsiţi de prezenţa permanentă a părinţilor lor, pot deveni vulnerabili”, se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de MECTS.

http://www.mediafax.ro/social/mects-elevii-ai-caror-parinti-muncesc-in-strainatate-vor-putea-comunica-mai-usor-cu-acestia-10407042

http://www.edu.ro/index.php/pressrel/18456

Copiii români vor putea vorbi pe Skype cu mamele lor, plecate la muncă în străinătate

Elevii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate vor putea lua legătura mai uşor cu aceştia prin aplicaţia virtuală Skype, care va putea fi accesată în bibliotecile publice, în baza unui parteneriat semnat de Ministerul Educaţiei şi o organizaţie a româncelor din Italia, transmite  Mediafax.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), secretarul stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a semnat un acord de parteneriat pe doi ani privind implementarea proiectului „Te iubeşte mama”, care aparţine l`Associazione delle Donne Romene in Italia (ADRI).

Reprezentanţii ministerului spun că acest proiect are scopul de a-i ajuta pe elevii români să ia legătura cu părinţii lor aflaţi la muncă peste hotare. Concret, fiecare dintre copii va putea să acceseze aplicaţia virtuală Skype, disponibilă în bibliotecile publice, pentru a putea comunica audio şi video cu cei dragi, precizează sursa citată.

„Ministerul Educaţiei se angajează, astfel, să susţină prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, promovarea în teritoriu a acestei facilităţi şi să acorde sprijinul necesar derulării proiectului. Proiectul se înscrie în eforturile Ministerului Educaţiei de a crea condiţiile unei dezvoltări sănătoase din punct de vedere emoţional şi social pentru copiii care, lipsiţi de prezenţa permanentă a părinţilor lor, pot deveni vulnerabili”, se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de MECTS.

În iunie 2012, peste 84.000 de copii aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, peste 3.500 dintre ei fiind în sistemul de protecţie specială, a precizat Direcţia pentru protecţia copilului din Ministerul Muncii, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX.

Citeste si:

http://www.edu.ro/index.php/pressrel/18456

Depresie, migrene, gastrite, diabet şi sinucidere: iată “Sindromul Italia” (VIDEO)

http://gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/1134-depresie-migrene-gastrite-diabet-i-sinucidere-iat-sindromul-italia-video.html

http://gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/4937-copiii-romani-vor-putea-vorbi-pe-skype-cu-mamele-lor-plecate-la-munc-in-strintate.html

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/12/22/copiii-romani-vor-putea-vorbi-pe-skype-cu-mamele-lor-plecate-la-munca-in-strainatate/

http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama/actions/1718635

http://voluntardeprofesie.ro/informare-de-presa-secretarul-de-stat-denisa-oana-patrascu-a-semnat-astazi-un-acord-de-parteneriat-cu-lassociazione-delle-donne-romene-in-italia-a-d-r-i/

„Te iubeşte mama”, proiectul prin care elevii VOR PUTEA COMUNICA cu părinţii aflaţi în străinătate

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a semnat  un acord de parteneriat privind implementarea proiectului „Te iubeşte mama”,  care aparţine L`Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

Acordul „Te iubeşte mama”, sprijin pentru elevii cu părinţi aflaţi la muncă în afara României

Acordul „Te iubeşte mama”, sprijin pentru elevii cu  părinţi aflaţi la muncă în afara României

Proiectul are menirea de a-i ajuta pe elevii români să ia legătura cu  părinţii lor aflaţi la muncă peste hotare. Concret, fiecare dintre copii va  putea să acceseze aplicaţia virtuală Skype, disponibilă în bibliotecile publice,  pentru a putea comunica audio şi video cu cei dragi.

Ministerul Educaţiei se angajează, astfel, să susţină prin mijloacele pe care  le are la dispoziţie, promovarea în teritoriu a acestei facilităţi şi să acorde  sprijinul necesar derulării proiectului. Acordul de parteneriat are o  valabilitate de doi ani. Proiectul se înscrie în eforturile Ministerului  Educaţiei de a crea condiţiile unei dezvoltări sănătoase din punct de vedere  emoţional şi social pentru copiii care, lipsiţi de prezenţa permanentă a  părinţilor lor, pot deveni vulnerabili.

http://www.realitatea.net/te-iubeste-mama-proiectul-prin-care-elevii-vor-putea-comunica-cu-parintii-aflati-in-strainatate_1078514.html

Diploma de Excelenta Proiectului „Te iubeste mama!”

Ziua Naţională a României sărbătorită de români şi italieni la Brescia

Ziua de 1 Decembrie a fost şi în acest an pentru comunitatea românească din Lombardia prilej de bucurie ş i mândrie naţională. La Brescia Ziua Naţională a României s-a sărbătorit în după-amiaza zilei de duminică, 2 decembrie, printr-un spectacol emoţionant intitulat „A mezz’aria tra due patrie” ce a reunit în Palazzo della Cultura din Cellatica (BS) poeţi, cântăreţi, artişti, oameni de afaceri, numeroşi oaspeţi italieni care au răspuns invitaţiei.

In cadrul seratei un moment emoționant a fost acordarea de diplome de excelență unor personalităţi care s-au distins în diverse domenii de activitate în promovarea relaţiilor româno-italiene precum şi în realizarea unor proiecte în sprijinul comunităţii româneşti: artista Daniela Nenciulescu, poetului Viorel Boldis, poeta și jurnalista Irina Turcanu, Violeta Popescu – fondatoarea Centrului Cultural Italo- Român din Milano, scriitoarea Ingrid Beatrice Coman, regizoarea Maria Stefanache, Silvia Dumitrache initiatoarea proiectului Te iubeste mama, designer-ului Stelian Mosor; Edoard Scholtz, întreprinzator în zonă.

Citeste mai mult: http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/12/05/romanii-si-italienii-impreuna-de-ziua-nationala-a-romaniei/

Proiectul „Te iubeşte mama” activ în cinci judeţe

Ministerul Muncii prin secretarul de stat Denisa Oana Pătraşcu  a semnat astăzi, 18 decembrie, un acord de parteneriat cu o organizaţie  nonguvernamentală din Italia – L’Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I. pentru promovarea şi extinderea proiectului “Te iubeşte mama”, atât la  nivelul instituţiilor din România, cât şi la nivelul celor din Italia.

Proiectul “Te iubeşte mama” este pus în practică de asociaţia citată mai sus şi are ca obiectiv principal facilitarea comunicării audio-vizuale între copiii  rămaşi în România şi părinţii acestora, aflaţi la muncă în Italia. Comunicare pe skype „Asociaţia este formată de românii din Italia. În acest moment,  potrivit datelor care ne-au parvenit de la autorităţile locale sunt 685.000 de  români aflaţi la muncă în această ţară. Numărul copiilor care au părinţii  plecaţi la lucru este de 85.000, dar nu pot să vă dau o cifră exactă a celor cu  părinţi în Italia. Cert este că în Italia şi în Spania sunt cei mai mulţi români  plecaţi în scop de muncă”, a explicat secretarul de stat Denisa Oana Pătraşcu.

Ea a adăugat că prin sprijinirea acestui proiect care nu implică finanţare  din partea ministerului se urmăreşte în primul rând informarea direcţiilor de asistenţă socială din cadrul primăriilor despre această facilitate. Practic, părinţii pot  lua legătura cu copiii lor prin intermediul internetului, prin sistemul skype,  la bibliotecă. „Sunt cinci biblioteci judeţene care fac parte din proiect în  acest moment: Dolj, Gorj, Neamţ, Satu Mare şi Suceava. De partea cealaltă, există un protocol cu bibliotecile din Milano, unde mamele se pot duce pentru a  lua legătura cu cei mici. Dacă nu ştiu să folosească internetul sunt ajutate  pentru că Fundaţia Vodafone este partener în acest proiect. Ne dorim să încheiem  un parteneriat şi cu Ministerul Educaţiei, pentru ca această legătură între  părinte şi copil să poată fi făcută prin şcoală, unde accesul este mai uşor şi  unde elevul vine în fiecare zi”, a conchis secretarul de stat din Ministerul  Muncii. În ultimii ani, numeroase evenimente nefericite au avut loc printre  copiii ai căror părinţi au ales să câştige un ban în străinătate. Cei mici au  făcut cu greu faţă dorului de părinţi, astfel ca autorităţile statului şi  organizaţiile nonguvernamentale au fost nevoite să ia măsuri.

Daniela Serb

http://www.evz.ro/detalii/stiri/proiectul-te-iubeste-mama-activ-in-cinci-judete-1016331.html

INFORMARE DE PRESĂ – Secretarul de Stat Denisa Oana PĂTRAŞCU a semnat astăzi un Acord de parteneriat cu L’Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

INFORMARE DE PRESĂ

Apărută în ultimii ani ca efect al mobilităţii forţei de muncă pe piaţa europeană, problema copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate reprezintă un domeniu de interes pentru Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

În acest sens, secretarul de stat Denisa Oana PĂTRAŞCU a semnat, astăzi, 18 decembrie 2012, un Acord de parteneriat cu L’Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I. pentru promovarea şi extinderea proiectului “Te iubeşte mama”, atât la nivelul instituţiilor/organizaţiilor din România, cât şi la nivelul celor din Italia.

Secretarul de stat Denisa Oana Patrascu si Presedinta ADRI Silvia Dumitrache

Proiectul “Te iubeşte mama”, implementat de L’Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I., are ca obiectiv principal facilitarea comunicării audio-vizuale între copiii rămaşi în România şi părinţii acestora, aflaţi la muncă în Italia.

MMFPS îşi reafirmă întreaga disponibilitate faţă de sprijinirea oricăror iniţiative venite din partea reprezentaţiilor organizaţiilor non-guvernamentale care activează în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, al căror scop este, dincolo de orice îndoială, acela de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor din România şi asigurarea unei respectări reale a drepturilor acestora.

informare presa Acord parteneriat ADRI

http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/transparenta/comunicare/comunicate-de-presa/2577-2012-12-18-acord-de-parteneriat-cu-l-associazione-delle-donne-romene-in-italia-a-d-r-i

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/12/30/informare-de-presa-secretarul-de-stat-denisa-oana-patrascu-a-semnat-astazi-un-acord-de-parteneriat-cu-associazione-delle-donne-romene-in-italia-a-d-r-i/