SMerit în fața destinului…

O dimineață încă însorită de noiembrie, pornesc din nou la drum. Vioi și cu speranța cu care pornesc la drum de fiecare dată, că nu voi găsi astăzi decât persoane cu optimism în suflet și cu dorința acerbă de a merge mai departe în ciuda unui destin potrivnic ce a adus durerea unei boli cumplite, părăsesc drumul aglomerat și caleașca-mi ponosită mă duce pe un drum românesc. Peisaj mirific în stânga și în dreapta, cerul deasupra, gropi dedesupt. Spre Vălișoara, județul Alba, drumul șerpuiește printre masive de calcar pleșuve ce veghează zona dintr-o parte și alta asemeni unor urieși ai vremurilor de demult. Ajunși în satul cu pricina, îl traversez de două ori, înainte și-napoi să în încercarea-mi necontenită de a găsi casa unde voi întâlni un nou pacient suferind de Scleroză Multiplă. Într-un final ajung… La poartă mă întâmpină o bătrânică cu mersul greu și legănat și cu o față de pe care puteai ușor citi durerea ascunsă, ce mocnea în sufletul femeii. Viața grea și plină de-ncercări săpase șanțuri de durere pe fața ei îmbătrânită poate prea devreme, iar ochii ei tulburi-albăstrui ascundeau multe lacrimi ce s-au înodat sub bărbie ani la rând, asemeni baticului negricios ce-l purta pe cap. Hainele ponosite de pe ea arătau o viață muncită și amărâtă și doar un cățel mic mai încerca să anime curtea în care am intrat. Bătrâna ne primește luându-mi micul pachet din brațe și în semn de mulțumire își așează pe fața un zâmbet palid, iar ochi tulburi parcă se tulburară acum mai tare ascunzând cu greu o nouă lacrimă. Ne invită să-i vedem fata, pacienta noastră și motivul vizitei de azi. Urcăm trei trepți și intrăm într-o cămăruță unde tânăra femeie își petrece viața de ani buni. Un pat lângă care este așezat un sistem ce o ajută pe bolnavă să se ridice ne așteatpă gol, femeia fiiind poziționată pe un scaun, așteptându-ne. Cu greutate ne salută, cuvintele ieșind din gura ei asemeni unui cânt înfundat în durere, greutatea de exprimare fiind vizibilă în cazul ei. Nu a mai ieșit din casă de când tatăl ei a decedat, în urmă cu vreo doi ani, deoarece bătrâna, singurul ei sprijin, nu mai poate să o ridice. Tânăra pacientă are acum 38 de ani și viața i-a oferit doar durere și iubire din partea părinților. Este bolnavă de Scleroză Multiplă din vremea absolvirii liceului, iar de vreo 15 ani nu mai poate umbla. Cu toate astea, smerită în fața destinului își duce crucea, și încearcă să ne arate nouă, oaspeții ei, un strop de optimism. Nu poate să-și asundă emoția și mărturisește că de mult nu a mai călcat cineva în camera ei. În satul mic de munte, mai toți sunt vârstnici și își duc viața în jurul curți cum pot, iar pe ea nu prea o caută căci știu că e „sclerozată”. ”La țară oamenii au ideile lor ce nu le poți schimba și fug în lături când aud de oameni bolnavi, dar mai ales oameni despre care se spune că au probleme cu mansarda”, ne mărturisește ea manifestând o ușoară repulsie față de ingnorața vecinilor săi. Ne mai spune că îi place să citească și își cufundă durerile și neputința în vise, în povești, împletindu-și viața ei cu viața personajelor, fiind câteodată doamnișoară, cu mulți pețitori la poartă, iar alteori doamnă de oraș cu un soț iubitor, ce o răsfață cu rochii de soi. Zâmbește, vorbind de iubire, iar în clipa următoare se-ntristează privindu-ne parcă rușinată de gândurile sale. Plecăm lăsând în urmă un gram de bucurie, o promisiune de întoarcere cât mai curândă și cu un bagaj emoțional ce s-a lipit de suflet. Aș fi luat toată durerea asunsă în acea gospodărie și-aș fi aruncat-o în apele ce bolboroseau pe lângă stâncile de calcar ce le revedem la-ntoarcere.

Cristian DIMA, Voluntar de Profesie Asociația SM SPEROMAX ALBA

Campania de fundraising pentru implementarea Proiectului ’’ ’’Şansa de a da un click – terapie prin muzică, lectură şi joc!’ are peste 50 de susţinători

• Proiectul ’’Şansa de a da un click – terapie prin muzică, lectură şi joc!’’ se va implementa la Mediaş, timp de 6 luni de zile la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş.
• Campania de fundraising ’’Mulţumesc. Astăzi, ZÂMBESC!’’ se derulează în perioada 7 octombrie – 7 decembrie 2012.
• 50 de susţinători ai campaniei au donat bani, cărţi, reviste, rechizite, jucării, războaie de ţesut, dulciuri, haine, scaune rulante şi două computere.

Campania de fundraising ’’Mulţumesc. Astăzi, ZÂMBESC!’’ a început de aproape o lună şi am avut parte de multe surprize. Această Campanie se va concentra pe diverse tehnici de donaţie: donaţii strânse din obiectele scoase la vânzare în cadrul expoziţiilor, donaţii salariale, donaţii individuale, donaţii de obiecte necesare derulării Proiectului şi donaţii strânse cu ocazia organizării ’’Click Tee’’, ziua de 5 noiembrie, în care au fost invitaţi medieşenii, la un ceai, dulciuri şi muzică folk la sediul Centrului, începând cu ora 17.00.

’’Campania de fundraising <> a adus în decursul unei luni de zile, primele zâmbete, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Mediaş. Aseară, în cadrul evenimentului Click Tee au participat in jur de 50 de oameni cu suflet mare, care au sprijinit acest proiect, donând bani, cărţi, reviste, rechizite, jucării, războaie de ţesut, dulciuri, haine, scaune rulante şi două computere. Vestea cea bună a sosit înainte de eveniment, când am aflat că a fost aprobat Proiectul ’’Şansa de a da un click – terapie prin lectură, muzică şi joc’’ de către AVON România, urmând ca până la sfârşitul anului să fie donate 10 computere. Le mulţumesc atât lor, cât şi reprezentanţilor din mass media care susţin şansa beneficiarilor de a avea acces la informaţie şi de a petrece timpul liber într-un mod plăcut’’, comunică Antonela Sofia Barbu, Voluntar de Profesie în cadrul Programului naţional al Fundaţiei VODAFONE şi manager de proiect în Asociaţia ’’Mediaşul pentru Cultură’’.

’’A fost o seară frumoasă şi un eveniment cu totul special. Mulţumesc tuturor celor care şi-au răpit din timpul lor pentru a dărui zâmbete beneficiarilor Centrului şi cu ajutorul cărora am reuşit să strângem suma de 1.300 lei, atât de necesară în Proiectul ’’Şansa de a da un click’’. Amintesc că bugetul proiectului se ridică la 15.000 lei şi sperăm ca în cadrul campaniei ’’Mulţumesc. Astăzi, Zâmbesc!’’ să reuşim să ne apropiem cât mai mult de această sumă. Până acum avem peste 50 de susţinători: persoane fizice, ONG-uri şi firme care au donat obiecte necesare beneficiarilor, dar şi în scopul Proiectului, mai precis, deschiderea unui centru de calculatoare cu internet, a unei biblioteci şi ludoteci’’, comunică Mircea Brînda, directorul CRRPH Mediaş.

Dar cine sunt aceşti donatori care ne-au acordat o mână de ajutor, până acum?

Primul a fost Florin Neag, care şi-a donat indemnizaţia sa pe o lună de zile şi a dorit să fie un exemplu pentru cei din jur.
A urmat Asociaţia Diabeticilor şi Bolnavilor Oncologici care a adus zâmbete celor din Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Mediaş. Jocurile, războaiele de ţesut, puşculiţa care ne va aduce noroc au fost doar câteva dintre obiectele primite pentru Ludoteca din Strada Luncii nr. 1. Au acum chiar şi o masă pentru fotbal cu nasturi !
Primul computer a sosit la Centru din partea SC Calisto SRL, domnul Popescu Mugurel din Craiova, fiind deschis spre o astfel de colaborare cu noi. Politicienii Gheorghe Roman şi Viorel Arcaş vor dona în zilele următoare un computer, fiind impresionaţi de rezultatele uneor beneficiari în acest domeniu.
Fundaţia Motivation România, reprezentată de Ancuţa Rusu, Coordonator al Centrului Regional de Training Sibiu a oferit dreptul de folosinţă, cu titlu gratuit asupra a două scaune rulante, urmând a fi donate alte 5 astfel de scaune.
Au sosit peste 10 saci cu haine, până acum, pentru că vine iarna şi aceşti beneficiari se vor bucura de căldură. Mulţumim Luminiţei Zgăbei şi echipei sale care a sprijinit-o cu aceste lucruri: Adriana Bita, Florin Moga, Luciana Moga, Laura Vasilache, Ionela Hansa, Mat Anca, Anda Chirilă, Iuliana Ungar.
Asociaţia unde sunt Voluntar de Profesie, Asociaţia ‘’Mediaşul pentru Cultură’’ a donat reviste şi cărţi pentru bibliotecă, jocuri pentru Ludotecă, rechizite, ceaiuri şi multe plicuri pentru pregătirea brioşelor şi a ineluşelor colorate, care au fost servite în cadrul CLICK TEE. Am realizat şi autocolantele pentru maşină şi pentru agende. Eu, în calitate şi de Voluntar de profesie în Programul Fundaţiei Vodafone i-am surprins scriindu-le o poveste, ‘’Prinţesa Prăjiturică şi Prinţul Lămâie’’, iar Daniel Dăbăcan de la Radio Ring a prelucrat-o şi a adăugat fondul muzical. O echipă de beneficiari din Centru au interpretat-o împreună cu păpuşile pe degete şi au reuşit să primească multe zâmbete din partea invitaţiilor.
Cei care ne vor susţine pe tot parcursul Campaniei ‘’Mulţumesc. Astăzi, Zâmbesc!’’ sunt Asociaţia ‘’Mediaş, cetate seculară’’ şi Grupul folk MOTTO. Aceştia au cântat cu mare drag la evenimentul din data de 5 noiembrie 2012, ora 17.00, de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş.
Tatiana Albu de la Radio Mediaş 725 ne-a donat creioane colorate şi ne-a ajutat la prepararea brioşelor pentru eveniment, Editura Samuel şi a participat cu cărţi de colorat. Din partea doamnei Covaci Iuliana, o doamnă pensionară care stă în apropierea Centrului, au sosit peste 70 de cărţi, pentru a pune bazele unei biblioteci pentru beneficiari.
Sanda Volgyesi a contribuit cu dulciuri pentru beneficiari şi invitaţi, iar Istavan Bertalan a fost fotograful de serviciu al evenimentului. Partenerii media s-au dovedit a fi nu doar parteneri, ci şi prieteni ai acestui Proiect.
În cadrul evenimentului din 5 noiembrie, Click Tee a fost strânsă suma de 1.300 lei la aceasta contribuind toţi invitaţii, printre care Ioan Cindrea, Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, politicienii Viorel Arcaş, Gheorghe Roman, consilieri locali şi judeţeni, tineri din organizaţiile de tineret PDL, USL, jurnalişti, ONG-işti, Grupul MOTTO, artistul plastic Vasile Popescu, antrenorul Cristi Pustai, cadre didactice, BuniNeţi şi reprezentanţi ai societăţilor comerciale.
După ’’Click Tee’’ spunem un prim ‘’Mulţumesc. Astăzi, Zâmbesc!’’ acestor oameni care au arătat cât de frumos este să dăruieşti. Sperăm să vedem autocolantul realizat, pe cat mai multe maşini ale celor care ne susţin.
’’Proiectul ’’Şansa de a da un click – terapie prin muzică, lectură şi joc!’’ se derulează timp 6 luni de zile şi se adresează celor 50 de beneficiari ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş (CRRPH).
Donaţiile strânse în perioada 7 octombrie – 7 decembrie 2012 se vor îndrepta spre achiziţionarea următoarelor produse necesare Proiectului, pentru a deschide un Centru de calculatoare cu internet, un Colţ de lectură şi o Ludotecă: 3 computere, videoproiector, ecran de proiecţie, tablă, boxe, 3 căşti, 3 camere web cu microfon, cărţi, jocuri educative, materiale necesare organizării atelierelor de teatru de păpuşi, handmade, de lectură, educaţie nonformală.
Campania de fundraising ’’Mulţumesc. Astăzi, ZÂMBESC!’’ este comunicată pe blog-ul www.astazizambesc.blogspot.com, pe site-ul www.dasib.ro, pe blog-ul http://voluntardeprofesie.ro, pe pagina de Facebook a Asociatiei Mediasul pentru Cultura, prin intermediul mass media si prin pliantele care se vor distribui în rândul celor care au posibilitatea să sprijine acest Proiect, derulat în cadrul Programului Voluntar de profesie al Fundaţiei VODAFONE România.

Pentru mai multe informaţii, detalii despre Proiectul ’’Şansa de a da un Click – terapie prin muzică, lectură şi joc’’ şi Campania de fundraising ’’Mulţumesc. Astăzi, ZÎMBESC!’’:

De ce SM SPEROMAX ALBA

Se spune că nu ajungi niciodată să cunoști un fenomen decât dacă îl trăiești într-un fel sau  altul. De asemenea nu te implici într-o mișcare dacă nu te leagă ceva mai presus decât o dorință de moment, mai presus decât un simplu gând. De multe ori am auzit vorba „voluntariatul e o modă” ca și cum ar trebui să facem voluntariat pentru ca am văzut că așa fac și alți. Ei bine eu nu cred astfel de sintagme și dacă cineva face voluntariat din acest motiv eu l-aș sfătui să se lase. Voluntariatul îl faci cu inima înainte de toate, voluntariatul îl faci fără să te gândești la beneficiile pe care această activitate ți-o poate aduce ci mai degrabă sau exclusiv la dorința de a face o schimbare. De fiecare dată când vorbesc despre voluntariat mă gândesc la Ghandi și a lui sintagmă: „Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.” Am încercat de zece ani să schimb colțul de lume în care trăiesc, să îmi canalizez o parte din eforturile mele spre o cauza în care am crezut sau cred. Nu știu cât am reușit, dar știu că am încercat. Mai mulți m-au întrebat „Și ce câștigi din asta?”. Răspunsul la acesta întrebare, sincer, trebuie simțit pentru că nu îl poți exprima nici într-o mie de cuvinte, nici într-o mie de imagini sau sunete. Atunci când vezi în schimbul unei „ziua bună tanti, ce mai faceți” un zâmbet sau o lacrimă nu cred că nu tresalți puțin și nu ai o mulțumire sufletească. Un gest mic poate pentru tine dar un gest enrom pentru o persoană vârstnică rămasă fără alinare. Acum câteva zile a plecat din această lume moș Cazan, care nu am mai avut răbdare să mai trăiască încă un an și să prindă suta. Nu pot să nu îmi aduc aminte câtă plăcere avea să mergem pe la el și să îi ascultăm poveștile din vremea războiului. Atât, doar să îl asculte cineva.

Să fie ascultați sunt și mulți dintre pacienții diagnosticați cu Scleroză Multiplă. Mulți dintre ei sunt țintuiți la pat și mulți dintre ei sunt descurajați și deprimați din cauza acestei boli numită și „boala cu o mie de fețe”. Nu pot și nici nu vreau să vorbesc despre ce înseamnă această boală pentru că nu sunt specialist. Și totuși în lumea asta sunt atât de multe boli. De ce am ales voluntariatul la Asociația SM SPEROMAX ALBA, organizația ce reprezintă pacienții cu Scleroză Multiplă (SM) în Alba Iulia. Cum spuneam în primele rânduri, nu te implici într-o cauză dacă nu este ceva care să te lege de aceasta. Ei bine, așa este.

Cu mai bine de zece ani în urmă cunoșteam la Alba Iulia, în primul an de studenție un om deosebit, un om cu viziune și cu dorință arzătoare de a schimba colțul său de lume. Membru în Liga Studenților din Alba, lupta pentru drepturile sale și ale altor studenți. Voluntar în mai multe Organizații din județ, Dragoș Zaharia, m-a dus alături de el în primele mele acțiuni de voluntariat. Întâi am dus alături de el medicamente unor persoane vârstnice, iar alteori după o campanie de strângere de fonduri, mergem cu cadouri la copii din centre de plasament. Tot alături de el am fost prezenți cu meditații la copiii dintr-un centru de plasament din Cugir și apoi la copii de etnie romă din Alba Iulia. Am avut alături de el parte de multe satisfacții sufletești și am strâns în coșul nostru mii de zâmbete și de mulțumiri. De fapt în viața de muritor nu duci cu tine averi bănești ci averi sufletești și cred că alături de Dragoș o să avem de cărat multe astfel de averi. În 2006 aveam să aflu o veste care mi-a schimbat cu mult concepțiile despre viață și despre crucea pe care o avem de dus în lumea acesta. Dragoș a fost diagnosticat cu Scleroză Multiplă, o boală despre care atunci nu cunoșteam nimic. În scurt timp, prietenul cu care dansam uneori pe mese și alteori alergam din casă în casă ca să mai aducem o bucurie, devenise o persoană care nu mai putea face efort. În ciuda acestui aspect, Dragoș a luptat și luptă în continuare cu o boală care nu știe cum va evolua și ce schimbări vor mai avea loc. A înființat alături de alți pacienți în 2007 o asociație și de 5 ani luptă pentru a schimba colțul de lume al pacienților de SM. Prietenia nu are limite și este o altă bogăție pe care o poți duce prin infinitul dumnezeiesc, pentru că prietenie adevărată înseamnă Iubire. De asta Scleroza Multiplă, de asta SM SPEROMAX ALBA.

Cristian Dima,

Voluntar de profesie

“ The Notebook” – realitatea in forma artistica, atat de aproape de noi

Daca nu ati vazut acest film,va recomand cu drag sa il cautati. Nu va dezvalui decat ca are la baza o poveste adevarata, de viata si de iubire. Eu am retrait week-end-ul trecut toate emotiile pe care le-am simtit cand am vazut prima, a doua si a treia oara acest film.Una dintre colegele voluntare de profesie, Steluta, ne-a indrumat catre Centrul de Asistenta Sociala „Sf. Elena”, unde am cunoscut niste doamne minunate. Doamne pentru care timpul s-a oprit in loc, doamne care iti povestesc cu drag despre tineretea lor…Au Alzheimer si traiesc in propria lor realitate, sunt linistite si fericite, blocate in timp acolo unde le-a fost cel mai bine. Cu ajutorul voluntarilor si al Fundatiei Vodafone le-am adus un strop de primavara si am vazut in ochii lor bucuria de a ne primi.

 Cu drag,

Patrice

La final de “voluntar de profesie” …..

Chiar la final, mi-am dat seama ca nu v-am povesit despre o realizare foarte draga mie.

De cateva luni, echipa de fundraising din Bucuresti s-a marit dupa un proces de selectie riguros dar nedureros :). Astfel, la Bucuresti le-am avut alaturi pe cele 3 persoane deosebite care au decis sa-si dedice timpul liber si pasiunea pentru a face o diferenta.

Alina , Madalina si Raluca s-au implicat activ, din luna noiembrie, in realizarea actiunilor de strangere de fonduri si resurse necesare pentru desfasurarea activitatilor zilnice ale asociatiei.

Impreuna am pus tara la cale pentru ca mesajul asociatiei Little People si a Temerarilor sa ajunga la cat mai multa lume din Bucuresti, am contactat zeci de firme pentru a le cere sustinerea prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit, am obtinut sprijin din partea site-urilor de specialitate pentru promovarea campaniei 2%, am organizat campanii de constientizare “Poti si Tu”, am strabatut Bucurestiul in lung si in lat pentru a monta cutiile de donatii in magazine, am ras lucrand impreuna si am plans la piesa “Oscar si Tanti Roz”  (jucata desavarsit de Oana Pellea).

Ralu (denumita si “specialista in relatii :)”), Mada (“detectiva echipei”) si Alina (sursa noastra de inspiratie – cea care merge saptamana de saptamana la Institutul Oncologic din Bucuresti pentru a aduce alinare si speranta micilor pacienti) sunt pentru mine exemple de voluntari adevarati. Au daruit din timpul, energia, bucuria si cunostintele lor, zi de zi pentru a sustine cauza in care cred.

Acum, la final de « Voluntar de Profesie » vreau sa multumesc din suflet frumoasei mele echipe si Fundatiei Vodafone pentru ca mi-a dat sansa timp de 6 luni sa traiesc momente exceptionale, sa invat si sa cunosc oameni minunati.

O primavara colorata si vesela va doresc…si la cat mai multe fapte bune !

Cu drag,

Iulia

 

Amintiri pretioase

M-am tot gandit daca sa postez randurile de mai jos, fiind un subiect foarte trist…Dar m-am hotarat sa o fac totusi pentru ca, desi e trist, reprezinta realitatea in care traim dar pe care o tabuizam, si pentru ca moartea este singura certitudine pe care o avem  in viata.

Si o mai fac si pentru ca as vrea ca aceste gesturi sa nu mai fie privite cu scepticism ci cu bucuria ca exista totusi posibilitatea de a face ceva frumos in memoria micutilor plecati prea curand de langa noi si pentru sufletele parintilor indurerati…

In alte culturi moartea nu este vazuta ca o tragedie ci este sarbatorita si este considerata evolutie, eliberare, Lumina….

Cand este insa vorba de moartea unui copil, e foarte greu sa accepti aceasta perspectiva…mai ales cand afli ca acel copil ar fi putut sa traiasca daca viata sa nu ar fi depins de o semnatura….sau de bunavointa si de implicarea celor din jur….atunci cand ar fi trebuit…..

Din pacate in Romania asta se intampla des…mult prea des…

La inceputul lunii, aici pe FB, au fost postate cateva poze facute in timpul unei interventii chirurgicale prin care se incerca salvarea unui bebelus in varsta de o luna….. In ciuda eforturilor depuse de medici, micutul s-a stins dupa cateva zile..

Am fost acolo…..L-am tinut in brate…..l-am mangaiat…..i-am cantat…..Era un bebelus tare frumusel…Acum este un ingeras…

In timpul luarii amprentelor talpitelor,  am aflat ca micutul George ar fi avut sanse sa traiasca… E revoltator…

Cu acordul parintilor si cu ajutorul dr. Catalin Cirstoveanu, am filmat crearea Kit-ului de amintiri EMMA in vederea includerii in documentarul la care inca se lucreaza. Documentar prin care sper sa tragem un semnal de alarma ca apoi sa se schimbe ceva in sistemul asta bolnav… Poate ca (si) moartea micutului George va capata un sens…

Pana atunci E.M.M.A. va fi alaturi de parintii de ingeri si va incerca sa le aduca putina alinare prin amintirile pretioase pe care le va oferi……cu ajutorul tuturor celor care i se vor alatura….pentru caNu este suficient sa aicompasiune. Trebuie sa actionezi’Tenzin Gyasto

Doamne ajuta!

Zbor lin, micutule!….Iti multumesc…

 

Centrul “Horia Motoi” – viata traita ca o poveste

Centrul “Horia Motoi” – viata traita ca o poveste

–          fiecare copil are o poveste… familia, psihoterapeutii ti-o pot spune;

–          fiecare copil traieste in propria lume de poveste…familia, psihoterapeutii incearca sa o descopere si sa o inteleaga;

–          fiecare copil joaca roluri in diverse povesti… familia, psihoterapeutii se bucura de reusita spectacolelor.

Incepand din Septembrie 2011 am asistat si eu in diverse moduri la povestile din Centrul “Horia Motoi” si, de fiecare data cand am ocazia, le povestesc si eu la randul meu.

Cel mai greu e atunci cand vreau sa spun cat mai multe, pe scurt.

E ceea ce-mi propun sa fac si in randurile urmatoare.

Povestea Centrului “Horia Motoi” a inceput in 2004 si se datoreaza existentei unei alte povesti, cea a lui Radu Nedescu, primul copil autist din Romania recuperat prin terapia comportamentala ABA (Applied Behavior Analysis).

Povestea lui Radu incepe trist, cand la varsta de 2 ani a fost diagnosticat cu autism.

Au urmat 3 ani pe care parintii ii considera irositi intrucat in lupta lor de a-si ajuta copilul s-au lovit numai de obstacole si mesaje descurajante.

Asta pana cand povestea a ajuns la momentul culminant – exista o solutie cu sanse de reusita: terapia ABA (Applied Behavior Analysis – Analiza comportamentala aplicata).

In Romania terapia nu fusese aplicata pana atunci insa, in alte tari se practica incepand din anii ’70, cu un rata de succes destul de mare, de circa 40%.

Timp de 2 ani, capitolele din povestea lui Radu au fost scrise sub pecetea orelor intensive de terapie.

A fost un efort sustinut al psihoterapeutilor impreuna cu familia. Un specialist din Anglia venea o data la trei luni cate doua, trei zile si evalua progresele copilului, instruidu-i ce sa faca in continuare.

Cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie cat de grea a fost lupta. Important este ca povestea a ajuns dupa cei 2 ani de terapie la verdictul fericit: RADU A INVINS AUTISMUL!

Acum, Radu are 13 ani, este la o scoala bilingva, vorbeste fluent engleza, este pasionat de calculatoare si isi doreste sa ajunga specialist NASA. Iar in privinta abilitatilor de comunicare exceleaza, vrand parca sa recupereze toti anii de tacere si izolare petrecuti in lumea misterioasa a autismului.

Parintii lui Radu si-au dat seama ca fericrea lor de a-si recupera fiul poate si merita sa fie traita si de alte familii. Astfel, in 2004 au decis infiintarea primul centru pentru copii cu autism care a adus terapia ABA în România.

De atunci incepe povestea Centrului “Horia Motoi”, numele fiind dat in memoria strabunicului lui Radu.

De fapt, este vorba de o poveste compusa din povesti: cele ale copiilor din Centru, ale terapeutilor, a lui Radu care e prezent in mijlocul copiilor de cate ori are ocazia, Acum, Radu are oarecum rolul unei luminite calauzitoare, incercand sa-i ajute pe terapeuti sa descifreze si sa inteleaga dificultatile de comunicare ale copiilor autisti.

Mai este o poveste de care se leaga mai multe povesti.

E de fapt o carte de povesti: Vrajitoarea Yoli Zoli si Pulberea de Alandala.

E cartea scrisa de Valeria Grigore, directoarea Centrului “Horia Motoi”.

Initial, cand a fost tiparita in anul 2009, s-a dorit a fi un original cadou de nunta pentru fiica ei si surpriza a avut succesul dorit.

Apoi, in 2010 a devenit povestea unui spectacol in care actorii au fost copiii autisti din Centru, Radu fiind povestitorul. A fost o munca sustinuta din partea copiiilor si a psihoterapeutilor, cu numeroase repetitii facute pe parcursul a 9 luni de zile.

In decembrie 2011, cartea de povesti impreuna cu diverse modele de felicitari create de voluntari au fost folosite pentru campania de strangere de fonduri de sarbatori.

In curand, cartea de povesti va fi putea fi achizitionata in acelasi scop al strangerii de fonduri si de pe viitorul site al Centrului www.centrul-horiamotoi.ro.

Asadar, povestile sunt multe si frumoase. Fiecare zi in Centrul Horia Motoi are povestea ei.

Voi incheia amintind de povestile minunate ale serbarii de Craciun.

In fiecare an, copii si terapeutii se pregatesc cu multa constiinciozitate sa le ofere parintilor in dar o surpriza care sa le incante sufletul, care sa ilustreze progresele si eforturile micutilor. Se pregatesc decoruri speciale, se concep costumele copiilor si se fac numeroase repetitii.

Voi atasa cateva poze de la serbarea din 2011, ale carei emotii le-am simtit si eu si a fost o experinta pe care, cu drag as vrea s-o mai repet si pe viitor.

Am promis la inceput ca voi povesti pe scurt si va spuneam cat imi e de greu. Am iar sentimentul ca vreau si ca as putea sa mai povestesc asa de multe… iar eu am descoperit aceste povesti doar de cateva luni si sunt convinsa ca stiu asa putine…

Daca ceea ce v-am spus pana acum v-a starnit interesul de a afla mai multe, va atasez cateva link-uri cu interviuri date de Radu si mama lui, Cristina Nedescu.

Chiar daca nici aceste articole nu pot ilustra efortul, si totodata, daruirea si fericirea cu care sunt traite povestile, totusi o sa descoperiti cata forta, cata dorinta de a ajuta si de a reusi exista in sufletul unei mame.

Lupta nu a fost usoara. Insa importanta este reusita, faptul ca Radu a fost primul copil din Romania recuperat cu terapia ABA iar ulterior, si alti copii au primit si vor mai primi sprijinul sa urmeze acelasi drum al reusitei.

– link articol – Interviu cu Radu Nedescu (8 Decembrie 2011):

http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-evz-experienta-lui-radu-primul-copil-din-romania-recuperat-din-autism-956895.html

– link articol – Interviu cu Cristina Nedescu (9 Mai 2011)

http://www.ziarullumina.ro/articole;1597;1;56472;0;O-mama-si-fiul-ei-ajuta-copiii-autisti.html

– link articol – Interviu cu Cristina Nedescu (6 Aprilie 2011)

http://dilemaveche.ro/sectiune/singular-plural/articol/lumea-care-totul-e-simplu-dar-i-complicat

– link articol  – Interviu cu Cristina Nedescu (7 octombrie 2010)

http://stiri.rol.ro/autismul-o-lume-lipsita-de-comunicare-655846.html

– link articol  – Interviu cu Cristina Nedescu (19 Martie 2010)

http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti_Cristina_Nedescu_salveaza_copiii_cu_autism_0_227977403.html

– link articol  – Interviu cu Cristina Nedescu (2 Decembrie 2009)

http://adevar.wordpress.com/2009/12/02/incursiune-in-mintea-unui-autist/

 

 

 

 

 

 

 

Experienta de a trai intr-un Sat al copiilor

E aproape spre seara si nu incetez a privi pe geam la frumosul care se intinde in fata mea. Satul e acoperit de zapada si domneste o liniste placuta in jur.

 

Un copil alege sa o ia prin nameti, ocolind drumul deja trasat de altii. Parca ma recunosc si eu in aceasta imagine, caci mai mereu am preferat sa aleg a merge pe un drum pe care altii l-au ignorat. Nu intotdeauna stiu ce ma asteapta, dar am curajul sa o iau inainte. E ca o joaca in care te bucuri, traiesti cu placere momentul si in care in fiecare minut esti in contact cu cei de langa tine. Ceea ce se intampla in jurul tau nu te face indiferent, ci te apropie si mai mult de ceilalti.

Fiecare locuitor al Satului este (pentru mine) personajul principal al povestii care se tese inca din septembrie, mai exact, de cand m-am strecurat in viata celor care il populeaza. Copiii din Sat trec pragul Casei 12 in fiecare zi, caci aici este spatiul in care se desfasoara mai toate activitatile educative si creative: sprijin scolar, clubul de pictura, atelierele de handmade, activitatile din programul ”Deprinderi de viata independenta” si multe altele. Parcurgand un drum trasat cu atentie, am reusit sa creez o relatie stransa cu copiii, care sustin ca am devenit mai copilaroasa de cand sunt in preajma lor si se bucura ca sunt in acord cu gandirea lor datorita varstei nu foarte departata de a lor. Bineinteles, conflictele specifice varstei, pe care o traverseaza tinerii, s-au resimtit si ele, dar in urma discutiilor si a stabilirii unui regulament ferm, acestea isi gasesc rezolvarea.

A ramas mai putin de 1 luna pana la finalizarea programului ”Voluntar de profesie”, dar imi doresc ca proiectul in care sunt implicata sa mearga inainte cu succes iar copiii care participa la derularea lui sa fie in continuare la fel de dedicati si sa stie ca tot ce invata acum ii va ajuta sa devina adulti responsabili si sa isi cladeasca planuri reale de viitor.

De cand am intrat in lumea voluntariatului, am vazut ca aceasta latura a vietii iti ofera sansa de a face ceea ce iti place si te invata sa devii mai tolerant. Este o realitate pe care am trait-o din plin si care mi-a dat prilejul sa daruiesc energie, cunoastere si pasiune copiilor pentru care am devenit un ‘mic mentor’. Acum ma intreaba daca o sa raman in continuare aici si dupa finalizarea programului, ca sa stie daca sa se ataseze si mai mult de mine. Toti imi sunt la fel de dragi pentru ca pe masura ce trece timpul se lasa descoperiti si stiu cum sa te tina aproape. Impreuna ne-am distrat si ne-am implicat in diferite actiuni, am participat la evenimente si am mers in vizite, am impartit daruri si am devenit seriosi atunci cand imprejurarile ne cereau.

Unele chipuri nu se uita niciodata si de aceea voi pastra mereu in gand imaginea copiilor cu care ma bucur in perioada cat sunt ‘Voluntar de profesie’.

 

Interviu cu Razvan Florea

Singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc îsi împarte în prezent timpul între jocurile cu baietelul sau Tudor si lectiile de înot predate celor mici la Palatul Copiilor din Constanta. Dincolo de pasiunea lui pentru înot, lectur?, calatorii si gradinarit, Razvan are o latura umana nu prea des întalnita în ultima perioada la oamenii din jurul nostru.

Razvan nu a uitat de unde a plecat si a vrut sa dea ceva înapoi comunitatii, care l-a ajutat sa devin omul de acum. El a constientizat ca si Constanta are nevoie de astfel de proiecte asemenea celor desfasurate de Baylor. Razvan a considerat ca întreg proiectul se muleaza pe ceea ce-i place, asa ca nu a stat pe gânduri când l-am solicitat. Speranta lui este ca din ce în ce mai multi oameni sa învete din exemplu lui si, de ce nu, sa se implice alaturi de el in Campania 2% pentru Centrul de Excelenta.

Ma simt onorata ca am avut posibilitatea sa-i iau un interviu. Va invit sa descoperiti o noua latura a lui Razvan Florea citind interviul de mai jos.

Monica Neacsu, voluntar de profesie: Cum poate sustine excelenta în sport excelenta în servicii medicale?

Razvan Florea: Excelenta în sport seamana foarte mult cu excelenta în serviciile medicale. Sportul înseamna în primul rând sanatate si performanta. Dupa parerea mea, sportul, ca si medicina, nu are vârsta. Oamenii care au realizat performante în sport pot fi un exemplu de viata sanatoasa sau îsi pot pune numele în slujba unor cauze nobile.

MN:Te-ai alaturat Centrului de Excelenta al Fundatiei Baylor Marea Neagra, în campania 2% pentru Baylor. Ce anume te-a motivat sa te alaturi acestei campanii?

RF: Trebuie sa recunosc ca pentru mine este o premiera faptul ca ma implic alaturi de Fundatia Baylor, dar si o împlinire sufleteasca. Sunt onorat ca m-au ales sa sustin cauza lor în lupta cu bolile infectioase.

MN:Cu ce argumente îi convingi pe oameni sa directioneze 2% din impozitul pe venit catre Centrul de Excelen?? Baylor?

RF: În primul rând, oamenii ar trebuie sa constientizeze cât de pretios este ajutorul acordat acelor persoane a caror sanatate este precara. Infectarea cu unul dintre virusurile hepatitei, HIV sau tuberculozei înseamna o piatra de încercare pentru orice om, adult sau copil, care se confrunta cu una dintre aceste boli. A directiona 2% din impozitul pe venit catre o directie clara – aceea de ajuta un om în lupta cu boala –  echivaleaza cu a pune o caramida, sau a construi un zid, dupa puterile fiecaruia, pentru edificarea acelei solidaritati umane bazate pe compasiune si bunatate. Concret, acel procent de 2% înseamna mai multe teste, mai multi oameni tratati, mai multi oameni sanatosi, mai putina suferinta.

MN: Ai cunoscut persoane care au suferit de boli infectioase precum hepatita cronica, infectia cu HIV sau tuberculozaa stii ce înseamna suferinta lor?

RF: Nu am cunoscut oameni cu asemenea probleme. Practicând sport de performanta, am fost înconjurat în mare parte de oameni sanatosi. Însa sunt informat despre ce presupun aceste boli si privatiunile la care sunt supusi bolnavii. Fundatia Baylor este o speranta pentru ei.

MN:Prin exemplul personal vei directiona 2% din impozitul pe venit pentru Centrul Baylor?

RF: Bineînteles! Sper ca gestul meu sa fie un exemplu pentru constanteni si nu numai, o lectie de solidaritate umana care sa-i inspire si pe altii. În definitiv, nu ne ia mult timp pentru a completa un formular si a trimite acei bani catre cei care au nevoie de îngrijire medical? la Centrul de Excelenta Baylor.

 

 

Copilasii Veseli

 

Ma bucura sa vad un grup unit, un grup care interactioneaza si cel mai mult ma bucura sa-i vad cum se ajuta unul pe celelalt.

Asta a fost si dorinta noastra, sa ii facem sa se integreze, sa socializeze cu persoane de toate varstele, sa se joace si sa se bucure de copilaria lor.

Alaturi de ei, si noi voluntarii, suntem copii deoarece zambetul lor ne face sa ne implicam si noi in jocurile lor si sa ne bucuram alaturi de ei de momentele amuzante din ora de joaca.

Sunt copii speciali, minunati care ne lumineaza vietile cu zambetele lor!