Filmare pentru emisiunea 'Voluntar de profesie'

Saptamana aceasta a fost prima filmare cu echipa de la Antena 3. Ne-au vizitat Satul intr-o dupa amiaza cand soarele inca mai emana un pic de caldura, s-au imprietenit cu copiii care sunt in grija mea si au participat la o lectie pe care am sustinut-o in cadrul programului ‘Deprinderi de viata independenta’.

Daca la inceput toate se intamplau pe ultima suta de metri si aici ma refer la inscrierea in program si completarea formularului pe site-ul Fundatiei, vestea buna asteptata cu emotii ca sunt printre semifinalisti (veste data la o zi dupa ce se incheiase selectia), apoi am fost ultima la interviul final care a durat aprox. 12 min (cred ca am fost foarte convingatoare daca a tinut asa putin ), iata ca acum sunt primul voluntar care va deschide seria de emisiuni dedicata ‘Voluntarilor de profesie’. Va spun ca am avut ceva emotii la prima mea filmare in calitate de voluntar la SOS Satul Copiilor Bucuresti. Copiii au colaborat foarte bine cu mine si m-au ajutat sa facem o intalnire interactiva. De altfel, inainte de a incepe interviul am profitat de vremea buna si ne-am jucat afara, ne-am incalzit si incurajat, dar totodata a fost un prilej de a vorbi despre tinuta adecvata anotimpului si despre imbracaminte in general, aceasta fiind si tema pe care urma sa o dezbatem la intalnire.

Nu o sa va povestesc prea multe aici caci imi doresc sa va uitati pe Antena 3, duminica – 23.10.2011, incepand cu ora 16.25 cand va fi difuzata prima emisiune ‘Voluntar de profesie.’

Astazi am terminat si filmarea cu Alessandra Stoicescu, un om care mi-a lasat o impresie placuta si cu care am comunicat foarte usor. Este o persoana deschisa si sociabila, glumeata si foarte dedicata meseriei pe care o practica. Va marturisesc ca imi doresc sa mai colaborez cu ea in cadrul programului in care sunt implicata.

 

Criticile sau mesajele de bine in legatura cu modul cum m-am prezentat in emisiune le astept pe mail, telefonic, cu comentarii la acest post sau cum va este mai usor le transmiteti.