Oamenii din spatele hidroterapiei – I

Așa cum v-am promis, veți face cunoștință cu oamenii care fac parte din echipa terapiei prin apă de la Timișoara, cei care le oferă o speranță copiilor cu dizabilități, dar și momente de bucurie.

Primul cu care facem cunoștință este Alin.

Pe scurt, câteva cuvinte despre tine:

Mă numesc Alin Margarita, sunt absolvent al Facultății de Medicină, specializarea balneofiziokinetoterapie și recuperare. Făcând sport de performanță încă de mic, mi-am dezvoltat abilitatea de a lucra în echipă și de a comunica ușor cu oamenii din jurul meu.

De unde ai aflat prima dată despre hidroterapie?

Pot să spun că m-a găsit hidroterapia pe mine. Îmi doream să lucrez cu copii și să fac parte dintr-o echipă care îmi permitea să mă dezvolt pe viitor. Într-o zi, am găsit un articol pe internet despre beneficiile hidroterapiei. Fascinat de câte se pot face cu ajutorul apei am căutat să văd dacă se face și în Timișoara acest gen de recuperare. Am găsit și, fără să stau pe gânduri m-am înscris în programul de voluntariat.

De ce te-ai implicat?

M-am implicat din dorința de a ajuta. Știam că sunt foarte mulți copii care pot beneficia de acest gen de terapie. M-am gândit că e un mediu prietenos unde aș putea întâlni oameni de calitate și era un domeniu relativ nou pentru mine în care îmi doream să învăț cât mai mult.

Cum decurge o ședință?

O ședință începe cu mult entuziasm atât din partea copiilor, cât și din partea noastră, a kinetoterapeuților. Fiecare copil începe prin a se acomoda cu apa, după care urmează programul de hidroterapie ce diferă de la un copil la altul. Încurajăm fiecare copil în parte să fie cât mai independent în apă. Vrem să avem o poziție corectă, un aliniament corect, o mișcare cât mai naturală a fiecărui segment în parte.

Lucrăm cu mai mulți copii în același timp. Grupul este de obicei primul ”cerc de prieteni” pentru unii copii, unde socializează, se motivează unii pe alții și își depășesc anumite limite. În tot acest timp introducem și jocul pentru ca ora să fie și mai distractivă.

Care sunt satisfacțiile acestei munci?

Simt o bucurie imensă atunci când văd evoluția și progresul copilului, atunci când îmi spune: ,,eu nu am mai făcut asta niciodată si acum pot”.

Care sunt provocările?

Cea mai mare provocare este independența fiecărui copil în apă, Vrem să fie independent în apă, să respire corect, să înoate singur.

Ce planuri ai pentru anul acesta legate de hidroterapie?

Anul acesta vreau să fiu mai bun ca anul trecut. Vreau să urmez anumite cursuri de specialitate în domeniul hidroterapiei și să ajut ca la finele anului acesta rezultatele copiillor să fie mai mari ca în 2014.

Motto-ul tau?

Dă 100% în tot ceea ce faci!