Oamenii din spatele hidroterapiei – II

A mai trecut o săptămână de proiect în care copilașii care vin la terapie nu preau ne-au vizitat, deoarece cu sau fără voia lor au răcit sau nu au putut să ajungă. Dacă ei pot alege dacă vor sau nu să ajungă la terapie, terapeuții noștri nu prea au de ales, dar nici nu vor. Este plăcerea lor să vină la ședințele de hidroterapie să ofere sprijin, dragoste și înțelegere copilașilor și, mai ales, să îi ajute să își îmbunătățească starea de sănătate.

Astăzi facem cunoștință cu Alex Pop, al doilea dintre cei trei fiziokinetoterapeuți care suțin proiectul Hidroterapia – o șansă la o viață mai bună pentru copiii cu dizabilități.

10441920_699087080126363_6087493667529828352_n

Pe scurt, câteva cuvinte despre tine:

Numele meu este Pop Alexandru şi sunt de profesie fiziokinetoterapeut. Am absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara în anul 2009 şi încă de pe băncile facultăţii am început să practic această frumoasă meserie din dorinţa de a ajuta la recuperarea persoanelor cu diverse afecţiuni.

De unde ai aflat prima dată despre hidroterapie?

Trebuie să recunosc faptul că pentru prima dată despre beneficiile hidroterapiei am citit în facultate, în cărţile de specialitate. Am fost plăcut surprins când am aflat că şi în Timişoara doamna doctor Ioana Vartosu demarează un astfel de program şi mi-am dorit foarte mult să particip şi eu în cadrul acestui proiect deoarece hidroterapia este un tip special de recuperare.

De ce te-ai implicat?

M-am implicat din dorinta de a face parte dintr-un proiect care înseamnă foarte mult atât pentru mine personal cât şi pentru beneficiarii direcţi ai hidroterapiei. Trebuie să ţinem cont de faptul că apa neutralizează efectul gravitaţiei şi copii pot efectua mult mai uşor mişcările în bazin, aspect ce le trezeşte sentimentul de siguranţă şi în acelaşi timp, de o oarecare independenţă. Încep să aibă mai multă încredere în ei şi mai ales, în ceea ce pot ei să facă şi acest lucru pentru mine este o realizare.

Cum decurge o ședință?

La începutul orei ne obişnuim cu apa, ne familiarizăm cu bazinul, iar apoi începem să lucrăm în grup şi individual. Scopul orei de hidroterapie este îmbunătăţirea tonusului muscular, a mişcărilor articulare precum şi coordonarea mişcărilor, totul realizându-se într-o atmosferă de bună-dispoziţie şi entuziasm.

1470316_423988747728824_543194823_n

Care sunt satisfacțiile acestei munci?

Satisfacţia nu poate fi descrisă în cuvinte. Un copil în scaun cu rotile sau cu sindrom Down care înoată singur într-un bazin olimpic reprezintă mai mult decât o satisfacţie. Rezultatele obţinute prin programul de hidroterapie mă motivează în fiecare zi şi mă determină să mă pregătesc tot mai mult în meseria pe care o practic, iar zâmbetele copiilor pentru mine reprezintă rodul muncii depuse.

Care sunt provocările?

Integrarea copiilor cu dizabilităţi în societate. Prin concursurile de înot pe care le-au câştigat şi prin participarea la fiecare oră de hidroterapie au demonstrat că pot şi că au voinţă şi ambiţie să realizeze lucruri măreţe.

Ce planuri ai pentru anul acesta legate de hidroterapie?

Îmi doresc ca anul acesta să depăşesc realizările anterioare, să acumulez mai multă experienţă şi să pot să ajut la recuperarea mai multor beneficiari ai hidroterapiei.

Motto-ul tau?

Crede în vise şi ele se vor împlini!

1512605_614139568713740_9109279230615955741_n