Intâlnirea mea cu părinții din comunitatea ”Pirită”

comunitate Pirita 1intilnire comunitate 3intilnire comunitate 2

În ultima lună, în afara activităților specifice cu grupul de copii, mi s-a părut important să facem întâlniri și cu părinții. Scopul acestor întâlniri a fost dublu: pe de o parte să semnalez părinților importanța frecventării școlii în continuare de către copii precum și importanța îngrijirii și menținerii curățeniei și igienei copiilor; pe de altă parte, să le aduc în atenție necesitatea înscrierii copiilor rămași acasă, din toamnă în clasa pregătitoare și clasa întâi.

Pentru a-i încuraja pe părinți să își înscrie copiii la școală, am fost în comunitate, la ei acasă. Pentru a le crește încrederea, am dat exemplul personal că se poate reuși în viață, fiind și eu de etnie rromă.

Am fost impresionat de faptul că m-au primit în comunitatea lor, au dorit să mă asculte și să îmi arate mediul în care trăiesc. Sper din tot sufletul că, ceea ce le-am transmis va avea un real impact asupra lor și că sugestiile mele le vor auzi și le vor pune în practică astfel încât își vor trimite copiii la școală.

Copiii pe harta violenței

Dacă e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, de ce e nevoie pentru a proteja un copil de violență? Dar un miliard de copii? Pentru că atâția copii vor fi victime ale violenței la nivel global anul acesta. O arată statisticile: în acest moment 85 de milioane de copii din întreaga lume sunt exploatați prin muncă, 6 din 10 copii până în 14 ani sunt supuși pedepselor fizice chiar de către cei aflați lângă ei ca să-i protejeze, 1 din 3 fete din țările sărace se vor mărita și vor face copii până să împlinească 18 ani (asta înseamnă 750 de milioane de fetițe ce urmează să devină mirese în următorii ani). Cele mai multe dintre ele vor trăi toată viața cu convingerea că soțul are tot dreptul să le lovească. Și statisticile oficiale continuă să înregistreze un tablou global monstruos al violenței. Violența s-a extins ca o cangrenă în societățile umane din toate părțile lumii și înghite cei mai vulnerabili membri ai ei: copiii.

Cel puțin 1 milion și jumătate de copii expuși direct la un mediu degradant și violent. În România.

Sărăcia naște violență. La fel și excluziunea socială. Dar cea mai multă violență se naște chiar din violență. Violența se învîrte în cercul vicios al sărăciei. În România 48,5% dintre copii se află la risc de sărăcie și deprivare materială,  în timp ce 34,1 % se află în stare de deprivare materială severă. Cel puțin 1 milion și jumătate de copii din România sunt expuși direct la un mediu degradant și violent.

Oficial, în 2015  au fost raportate  doar 13.546 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare  a copiilor, cu 10% mai mult decât în 2014. Dintre acestea: abuz fizic – 1.164, abuz emoțional – 1.740, abuz sexual – 594, neglijare – 9.625, exploatare prin muncă  -214, exploatare sexuala – 46. Fiecare cifră oficială ascunde realitatea a alte sute de cazuri neraportate. Și asta pentru că trăim într-o societate în care corecțiile fizice sunt considerate o formă de educație, în care ce se întâmplă în familie rămâne în familie și foarte rar martorii violențelor domestice se simt datori să intervină, o societate în care neglijarea nu este recunoscută ca formă de violență.

Procente de realitate românească

  • 60% din populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei. (cf. unui recensământ social făcul de UNICEF în 2011)
  • 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinț (cf. unui studiu național privind abuzul neglijarea copiilor realizat de Salvați Copiii România în 2013)
  • 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinți,
  • 20% dintre părinți cred că pedeapsa fizică este un mijloc de educație;
  • Majoritatea părinților și o parte dintre copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic.
  • 90% din abuzuri se înregistrează în familiei
  • 56% din abuzuri se întâmplă la sate

Fundația World Vision va lansa în luna martie o campanie mondială de luptă împotriva violenței asupra copiilor care se va desfășura în peste 80 de țări din lume. România va avea un rol special în regiune; în următorii cinci ani va fi un laborator social de teste și soluții de luptă împotriva violenței asupra copiilor, în care se vor pilota programe inovative evaluate de comisii internaționale și apoi replicate la nivel mondial.copiii pe harta violentei

Foto: Alexandra Petcu, arhiva World Vision Romania

Să învățăm să fim curați

activ igiena 1                                  activ igiena 2

Pornind de la nevoia de a învăța copiii să-și păstreze curățenia, în această lună, am continuat activitățile care țin de igiena personală. Consider că este o acțiune foarte importantă prin care copiii învață să fie curați, sănătoși și mai ales să-și mențină curățenia și sănătatea atât în mediul școlar cât și în cel familial. Ei pot fi modelul pe care îl transmit familiei lor și comunității din care fac parte. În acest sens, una dintre activități a fost îndreptată spre curățarea și tăierea unghiilor. Pentru aceasta am cumpărat unghiere pe care le-am oferit fiecărui copil la final. A fost o experiență aparte, neobișnuită pentru că la început copiii nu știau ce înseamnă unghierele și la ce folosesc. Au fost ușor speriați până nu le-am explicat cum se folosesc acestea. Întrebându-i cum își curăță unghiile am descoperit cu uimire că aceștia au obiceiul fie să își roadă unghiile, fie să tragă de ele până se rup. Unii dintre ei au spus că folosesc o lamă sau foarfecă. După ce au primit explicațiile, au devenit curioși și chiar interesați să vadă cum funcționează unghiera. La sfârșitul activității am felicitat și recompensat copiii cu dulciuri pentru modul în care au participat.

activ igiena 3                                     activ igiena 4

Prima mea lună, alături de copiii de pe Pirită

Image

impodobirea bradului de Craciun                               intilnirea cu Mos Craciun

Am  început cu greu. Știam la ce ma înham. Am avut noroc ca am fost și sunt in continuare susținut de oameni care doresc  ceva mai mult pentru acești copilași. Am învățat ca numai împreună putem face o schimbare.

Suntem de-abia la început. Încercăm să-i învățăm pe acești copii pas cu pas să achiziționeze cunoștințe și deprinderi fundamentale pe care alți copii de vârsta lor le au deja formate. Acești copilași doar acum învață ca: trebuie sa se spele pe mâini, trebuie sa tina corect creionul in mana, trebuie sa fie curați si trebuie sa se dezvolte într-un mediu sănătos. I-am învățat sa fie uniți, i-am învățat sa  creadă ca se poate mai bine doar dacă  se străduiesc sa treacă peste necazurile lor de zi cu zi. Luna Decembrie a reprezentat pentru ei luna cadourilor si  luna in care Mosul le-a adus prieteni de la alte școli din Baia Mare. Acești prieteni le-au promis ca se vor reîntoarce ori de câte ori vor avea ocazia. Datorita lor, cei  aproximativ 16 de copii de etnie roma de pe Pirita au un loc al lor in care încearcă sa se dezvolte.

parteneriat intre scoli                     activitate la clasa

 

Prima luna ca Voluntar de Profesie

dav

dav

cof

 

S-a incheiat prima mea luna in proiectul Voluntar de profesie si odata cu ea, au fost atat realizari cat si amintiri frumoase care imi vor ramane intiparite in minte.
Luna decembrie a fost plina de bucurie pentru beneficiarii fundatiei Chance for Life, atat de la Sulina cat si de la Bucuresti. Au primit mai multe cadouri decat se asteptau, au scris mai multe scrisori decat se asteptau si a fost nevoie de mai mult decat asteptarea unei nopti anume in care sa vina „mosul”.
Beneficiarii centrului din Bucuresti au fost invitati la concerte si piese de teatru, iar cei din Sulina au avut o serbare plina de cadouri si intalniri emotionante cu donatorii, la Pitesti, in cadrul evenimentului Scrisori pentru Mos Craciun.