Respiro

Ultimile doua saptamani au fost atat de pline incat au trecut precum gandul.

 

Sambata, 22 octombrie, am fost cu cercetasii la Muzeul de istorie naturala „Grigore Antipa”. Am fost un grup de 80 de persoane, 60 de copii si 20 de adulti. Am inteles ca in ziua respectiva a fost depasit recordul istoric de vizitatori pe parcursul unei zile, muzeul fiind vizitat de 4.955 de persoane. Vechiul record era de 4.450 de vizitatori (sursa: www.apropo.ro).

Muzeul este dragut si merita vizitat, insa la capitolul organizare, trebuie sa va inarmati cu multa rabdare daca vreti sa planificati o vizita cu un grup organizat. Si chiar daca mergi in „vizita de recunoastere” cu o zi inainte cum am facut noi, tot mai este loc de surprize . Oricum, a meritat.

Pe 24 octombrie am participat la conferinta „Abilitati de viata? In fiecare zi, la scoala!” organizata de FDSC. Proiectul mi s-a parut extraordinar, tinand cont in special de deschiderea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului de a imbratisa metodele de educatie non-formale nu doar ca o completare a activitatii de predare dar ca o unealta propriuzisa. Mai mult decat atat, am vazut aceasta deschidere nu doar la nivelul declarativ al reprezentantilor ministerului ci prin prisma a ceea ce povesteau profesorii implicati in proiect.

 

Tot in saptamana trecuta am participat la discutii pe marginea propunerilor de modificare la Legea Voluntariatului alaturi de un grup de lucru format din membrii VOLUM si in cadrul Adunarii Generale a Consiliului Tineretului din Romania la discutii pe marginea propunerilor de modificare la Legea Tinerilor.

 

Ieri dimineata, primul lucru care l-am facut, inainte chiar de a ma spala pe ochi, am deschis calculatorul ca sa vad rezultatele concursului de popularitate al Galei Premiilor in Educatie, unde Cercetasii Romaniei au fost inscrisi in sectiunea ONG-ul anului in domeniul educatiei. Concursul ne-a tinut cu sufletul la gura si cu ferestrele de messenger pe tot desktopul in ultimele zile. Pentru a intinde suspansul la maxim, organizatorii anunta ca vor reveni cu clasamentul final pe data de 2 noiembrie in cadrul Galei Premiilor in Educatie, care va putea fi urmarita live pe www.premiileineducatie.ro. Eu sunt putin mai norocos si voi urmari clasamenul final pe viu, direct din sala .

 

Si asa usor-usor am ajuns la zi, respectiv la ziua de azi, cand a fost depus un proiect pe Actiunea 1.2 – „Initiative ale Tinerilor” a programului Tineret in Actiune. Nu a fost o munca usoara, insa dupa cum spuneam in posturile anterioare, pentru proiectul pe care il gestionez ca „Voluntar de Profesie” prin bunavointa Fundatiei Vodafone, fondurile reprezinta una din provocari – drept urmare cu ajutor din partea unor tineri lideri cercetasi, cateva elemente ale proiectului au fost incluse in aceasta initiativa a tinerilor si acum nu ramane decat sa asteptam.

 

Iar acum savuram acest mic moment de respiro pentru a mai scrie un post .

 

Pe curand,

 

Iulian Popescu
Cream o lume mai buna