Scoli normale vs Scoli speciale

    Au trecut 6 luni de cand am inceput sa lucrez cu copiii hipoacuzici, timp in care am incercat sa ii inteleg, dar mai ales sa ii ajut oferindu-le lectii de matematica si informatica.

    Necunoscand inca limbajul mimico-gestual, am pus accentul vrand nevrand pe lucrul cu copiii hipoacuzici vorbitori si pot spune ca rezultatele, desi timide, au inceput incet incet sa apara. Dar inainte sa apara aceste rezultate a fost nevoie sa gasesc copii hipoacuzici dispusi sa participe in acest program. In incercarea de a gasi beneficiari pentru proiect, am ajuns la scolile speciale pentru hipoacuzici din Bucuresti si astfel am vazut ce inseamna pentru un hipoacuzic o scoala speciala si ce inseamna una normala.

      Voi incerca pe parcursul articolului sa conturez plusurile si minusurile celor doua tipuri de scoli, din perspectiva proprie, astfel incat sa fie util atat celor care si-ar dori sa participe la un proiect asemanator, cat si parintilor, atunci cand au de ales intre o scoala normala si una speciala.

      O prima intrebare ar fi daca copilul are conditii sa invete. Raspunsul este categoric „da”, iar in scolile speciale as putea spune ca, din anumite puncte de vedere, conditiile pot fi chiar mai bune. Desi aceste scoli au personal pregatit, sunt dotate cu echipamentul necesar, iar prin intermediul proiectului meu le oferim si sprijinul necesar pentru a pastra echipamentul functional, exista totusi un minus. E ca si cum ai avea o masina foarte buna si, o autostrada impecabila, dar si o limita de viteza de 40km/h.

    Pe parcursul proiectului am constatat ca acei copii care proveneau din scolile normale aveau un nivel de pregatire net superior celor care proveneau din scolile speciale. Desi in ambele cazuri copiii aveau pierderi foarte mari de auz, m-am intrebat totusi de unde vine aceasta diferenta privind nivelul lor de pregatire? Am putea spune ca in scolile speciale profesorii nu se ocupa de elevi, dar a-i oferi copilului conditii sa invete nu inseamna numai sa ii predai lectia si sa-i dai manuale. Inseamna sa adaptezi lectia nivelului lui, apoi sa ii oferi sansa sa isi verifice cunostintele si sa puna in practica ce invata; dar mai ales sa-l motivezi, si asta o poti face usor organizand proiecte sau concursuri. Din pacate, desi pentru scolile normale exista foarte multe concursuri de matematica , informatica, fizica, chimie, limba romana, poezie, etc. pentru copiii hipoacuzici poti numara pe degetele de la o mana concursurile adaptate nevoilor lor. Hipoacuzicii pot face performanta, trebuie doar sa le oferi sansa sa o faca prin programe adecvate si implicare din partea autoritatilor.

       Un alt obstacol intalnit pe parcursul proiectului a fost pozitionarea acestor scoli speciale: sunt departe si se poate ajunge destul de greu la ele. Si ajungi sa te intrebi: daca se pot construi in centrul orasului biserici, scoli obisnuite, mall-uri si orice altceva, atunci de ce este atat de greu sa faci scoli speciale? Pentru ca la aceste scoli nu invata numai copii din Bucuresti, ci si copii din intreaga tara. Si atunci n-ar fi mai natural sa ai o astfel de scoala intr-o zona aproape de metrou sau gara? Sau poate intr-un viitor apropiat scolile normale vor constientiza nevoile copilului hipoacuzic, astfel incat sa implementeze programe speciale pentru acesti copii, iar ei sa nu mai fie obligati sa se inscrie la o scoala speciala atunci cand nu se pot descurca in invatamantul de masa.

       Ca o concluzie personala a ceea ce am observat in cadrul acestui proiect, daca ar fi sa fac o recomandare as inclina catre scolile normale atat timp cat copilul poate promova fara dificultate. Si spun asta pentru ca lucrez cu copii cu pierderi foarte mari de auz, unii chiar cu implant, dar de care familia s-a ocupat enorm de mult, iar acum ei participa la olimpiada sau la concursurile de matematica.