Making Bridges: From Solitude to Partnership

Pentru a avea o intalnire corecta si eficienta cu un pacient care are cancer ai nevoie de 11 minute.

Omul, care intr-o zi afla ca are cancer, spune ca, medicul, i-a comunicat aceasta veste brutal, fara empatie.

Medicul, care are cateva zeci de consultatii zilnic, spune ca nu are timp sa discute cu pacientul, sa empatizeze.

Intre cei doi, pacient si medic, e necesar sa construim un pod. Podul care sa-i aduca mai aproape, care sa transmita informatia de la medic la pacient intr-un mod in care cel din urma sa o poata intelege, accepta.

Workshop-ul organizat de asociatia Daruieste Viata  a avut loc la Predeal in perioada 8-9 iulie. La el au fost prezenti 27 medici si asistente, care lucreaza in principal cu pacienti care au cancer.

Zes_0999

Workshop-ul a fost sustinut de traineri internationali, cu o experienta de peste 25 de ani in domeniu: Prof. Ruben Bild, pionier in ingrijirea paliativa, doctor in filozofie si psihoterapeut, coordonator al unui reputat centru de pregatire al medicilor pentru comunicarea cu pacientii, Ivan Gomez – psiholog si terapeut Gestalt (in poza de la inceputul articolului) si Daniel Cercos Gonzalez – muzician cu experienta in acompaniament creativ. Intitulat Making Bridges: From Solitude to Partnershipatelierul a fost gandit ca un training interactiv, care deschide o multitudine de perspective vis-a-vis de comunicarea dintre medicul oncolog si pacient si familia acestuia. Aspectele abordate: Ce poti sa faci cand ai multi pacienti si putin timp? Cum sa faci fata frustrarilor, nesigurantelor si vulnerabilitatilor. Lucrand cu moartea si muribunzi. Tacerea ca instrument terapeutic. Cum sa nu iti iei slujba cu tine acasa.

Zes_1032

Medicii ne-au spus:

“O chestiune care m-a măcinat și frustrat în ultimii ani: cât mai știe medicul să se aplece asupra pacientului, să comunice eficient cu el, să extragă și altceva în afara datelor anamnestice, să-i fie aproape în toate bătăliile?

Există, evident, mai multe probleme. În primul rând, avalanșa de pacienți raportată la numărul mic de cadre medicale sufocă medicul și-i lasă extrem de puțin timp pentru consultație. Perfect adevărat. Apoi, sindromul de burn-out care face din doctor un „tot mai puțin om” și automat nu-i mai arde de povești și discuții ample cu pacientul. Mai există și latura asta mai rece din noi, nefiind construiți să comunicăm deschis și cald cu ceilalți.(…) Două zile, am discutat, am experimentat, am învățat cum să ne descoperim mai întâi pe noi înșine, să ne cultivăm, să renunțăm la măști, să fim mai buni ca oameni, și abia apoi să îi înțelegem pe ceilalți, să îi ascultăm, să îi ajutăm, în special când ceilalți sunt pacienți. Am priceput aici ceva ce, trebuie să admit, nu m-a învățat nimeni până acum: să ascult, să am grijă cum dau o veste teribilă, să fiu deschis și să realizez că pacientul nu e doar boala lui, ci un om care are nevoie de medic în bătălia lui.” – Vasi Radulescu – Cardiolog

Zes_1302

„Sunt exercitii de meditatie, de a putea sa ne substituim pacientului, de a vedea lucrurile din prisma acestuia” – Anca Isac, medic hematolog.

Zes_1069

Workshop-ul a fost organizat de Daruieste Viata in cadrul programului “Voluntar de profesie” al Fundatiei Vodafone, iar organizatia isi propune ca, dupa acest proiect pilot, sa gaseasca finantare pentru dezvoltarea programului la nivel national si introducerea in curricula Facultatii de Medicina a unui curs de comunicare.

Zes_1410

Importanta unei a doua opinii medicale

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am invatat de cand sunt voluntar la Daruieste Viata este importanta unei diagnosticari corecte si complete si a unei a doua opinii medicale.

Petre Ion, un domn respectabil de vreo 50 de ani, este genul de persoana care iti demonstreaza ca o mare parte din ceea ce conteaza in fata bolii, indiferent care este ea, este atitudinea.

Diagnosticat cu limfom in 2009, a trecut prin toate fazele bolii: chimioterapie, transplant, remisie si recadere.

Primele semne de boala le-am avut la mare, in vacanta. Eram intr-un hotel, totul era in regula, insa eu nu puteam manca nimic si aveam frisoane. Am mers la analize la Targoviste, iar de acolo am fost trimis la Spitalul Foisor din Bucuresti. Mi-au facut analize si mi-au spus initial ca nu e nimic serios…”, rememoreaza domnul Petre  primele momente in care a luat contact cu boala.

petre-ion-0

Dupa ce a facut chimioterapie la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, a ajuns la Institutul Clinic Fundeni, locul unde i se putea face transplant de celule stem. „Era o lista foarte lunga de asteptare. Un pacient, insa, a renuntat pentru ca nu a avut bani sa cumpere un medicament care costa in jur de 1.000 de euro. Pentru ca aveam chef sa ma plimb m-am dus chiar eu pana in Ungaria, de unde mi-am luat medicamentul”.

Fostului pompier, pentru ca asta era meseria lui de baza, i s-a facut autotransplant, ceea ce inseamna ca i s-a administrat tot sangele lui, care fusese recoltat inainte de inceperea tratamentului, in perioada noiembrie-decembrie 2010. Transplantul de celule stem l-a facut in cele din urma in luna aprilie 2011.

petre-ion-1

Totul parea ca decurge perfect dupa interventie si viata sa intrase cat de cat in normal. Asta pana in septembrie 2015, cand intr-una din zile a vazut un ganglion “suspect” in zona pectorala. S-a dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, la doctorita care il tratase si i-a aratat despre ce era vorba. Aceasta i-a spus ca este nevoie imediat de biopsie. Dupa analiza, domnului Petre i s-a spus ca 10% din celulele din ganglionul respectiv erau cancerigene. In ciuda faptului ca se simtea foarte bine, nu avea cum sa nu ia in seama asa ceva.

S-a programat la un PET-CT ca sa vada daca mai erau afectate si alte zone din corp. Domnul Petre a sunat si la Asociatia Daruieste Viata ca sa ne spuna prin ce trecea (ne cunosteam din primavara lui 2015, cand organizatia a inaugurat sectia de pretransplant de la Spitalul Universitar de Urgenta). Cand mi-a spus despre ce era vorba, l-am pus in legatura cu Monica Grigore, o voluntara a Asociatia Daruieste Viata, ca sa trimita biopsia si in Ungaria pentru o a doua opinie.

Diagnosticul de la Bucuresti a fost confirmat, insa vestea buna era ca nu mai existau alte zone din corp afectate, lucru confirmat de investigatia PET-CT.

Decizia dificila pentru domnul Petre abia acum incepea: in timp ce doctorita de la Spitalul Universitar de Urgenta ii propunea un tip de tratament, cea de la Institutul Clinic Fundeni, unde a facut transplantul, ii propunea o alta schema. De asemenea, de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti i se spunea ca ar putea intra in programul de testare pentru un medicament foarte nou si scump. Initial, domnul Petre a fost foarte incantat de aceasta posibilitate, dar cu cat a citit mai mult despre acest medicament si a vorbit si cu alti pacienti, si-a dat seama ca starea lui de sanatate nu era atat de grava si poate ar fi bine sa ceara si o a treia opinie, inainte de a lua o decizie.

De aceea, a plecat in Turcia, unde i s-au facut din nou toate analizele si a fost sfatuit sa nu faca deocamdata niciun tratament, avand in vedere ca dupa indepartarea prin biopsie a ganglionului nu mai erau prezente celule cancerigene, dar sa isi monitorizeze o data la sase luni starea de sanatate cu analize specifice. Domnul Petre s-a intors la Bucuresti si le-a comunicat celor doua doctorite care il aveau sub supraveghere, atat la Fundeni, cat si la Universitar, parerea medicilor turci si decizia sa de a renunta momentan la tratament.

Vorbesc cu domnul Petre cam o data la doua saptamani la telefon si de fiecare data ma incarca cu optimism si energie pozitiva. Starea lui este foarte buna, dar asta nu inseamna ca nu asteapta cu oarecare infrigurare luna aprilie, cand urmeaza sa isi reface analizele. Ii tinem pumnii.

Invata sa arati ca iti pasa

Ca Voluntar de Profesie, impreuna cu asociatia Daruieste Viata vreau sa gasesc calea prin care pacientul sa simta ca medicului sau curant ii pasa de el.

WP_20151130_10_26_14_Pro

Bolnavii de cancer au nevoie, pe langa medicatie, sa simta empatie, afectiune, si din partea celor care ii trateaza. Pastila are de multe ori efectul scontat daca ii este administrata pacientului la pachet cu o doza de incredere.

Medicii oncologi sunt putini, adesea la usa cabinetului lor pacientul sta cu orele. Viata celui care a aflat ca are cancer este data peste cap, intrebarile si incertitudinea iau locul sigurantei de zi cu zi.

“Probe de empatie” este cartea care m-a convins ca pot schimba in bine relatia medic-pacient. Am citit-o in perioada in care deja imi venise ideea de a face ceva in acest sens. Luasem contact cu multi pacienti si cu multi medici si intelesesem ca fiecare are argumentele lui atunci cand spune: “E greu”. E greu sa aflu de la medic mai multe, e greu sa ma fac inteles de un pacient-asta e ce imi transmiteau cu multe sau cu putine cuvinte pacientii si medicii.

As vrea sa schimb lumea, as vrea ca in Romania medicul si pacientul sa se desparta dupa fiecare consultatie cu o strangere de mana. Stiu ca nu voi putea face asta dar sper sa pot implementa un proiect pe care apoi sa-l pot replica in toata tara.

Vreau sa implic oameni care au mai tinut asemenea cursuri de comunicare medic-pacient si vreau sa implic oameni care sa sprijine acest proiect cu fonduri.

Voi organiza cursuri in orasele universitare Bucuresti, Brasov, Timisoara, acolo unde asociatia Daruieste Viata s-a implicat in modernizarea sectiilor de oncologie pediatrica sau de adulti.

Este un proiect unic in Romania, prin care sper sa aduc zambete la fiecare consultatie din cabinetul medicului si incredere reciproca medic-pacient. Proiectul realizat anul trecut de voluntarul de profesie al asociatiei Daruieste Viata “Viata e frumoasa chiar si atunci cand trebuie sa lupti pentru ea” sper sa imi fie suport in realizarea acestei comunicari.

Mihaela Pintilie