Ce inseamna de fapt comunicarea medic-pacient

In urma programului desfasurat in cele 9 luni in cadrul programului „Voluntar de profesie”, am constatat ca nevoia pentru imbunatatirea comunicarii medic-pacient este mult mai mare decat intuiam la inceput. Asta pentru ca din cauza volumului enorm de munca si nu numai, medicii nu reusesc intoteauna sa gaseasca cele mai eficiente cai de comunicare cu pacientul si familia acestuia.

zes_0985

Plus ca una dintre greselile care se perpetueaza foarte mult este aceea de a-i comunica foarte multe pacientului, de cele mai multe ori intr-un limbaj neaccesibil lui si astfel de a-I creste stresul fata de cee ace se intampla.
Tacerile, care sunt foarte importante in comunicarea medic-pacient – momentele in care doctorul trebuie sa-si asculte pacientul – aproape nu sunt prezente in medicina romaneasca.

zes_1368

In procesul de comunicare medic-pacient sunt trei etape foarte importante, carora nu le acordam atentia cuvenita si despre care doctorii spun initial ca nici nu prea tin de comunicare: ce vezi – concret, fara speculatii, informatii cat mai simple, dar despre starea efectiva in care se afla pacientul; ce simti fata de ceea ce vezi – ce sentimente iti provoaca; ce faci pentru situatia in care se afla pacientul respectiv.

zes_1022

Pentru a se putea produce o comunicare reala si profunda medic-pacient, doctorul trebuie sa ajunga sa invete sa comunice cat mai bine cu el insusi si abia apoi se poate trece la comunicarea cu ceilalti. Cu toate ca informatiile par desprinse din carti automotivationale, eficienta lor a fost vizibila pe participantii la cursul de Comunicare.

zes_1060

Tot din procesul de comunicare o etapa importanta este de a renunta la mastile pe care le purtam zi de zi in societate, pentru a ne face acceptati, sau mai placuti. De cele mai multe ori poate fi vorba despre un proces distructiv pentru noi insine din cauza efortului de a fi altfel.

resized-2

Este clar ca schimbarea si imbunatatirea modului de comunicare este un proces indelung, care presupune foarte multe etape si depinde de dechiderea fiecaruia.

zes_1414