Un copil si o mama de poveste

Mihaela B. si Erica, o luptatoare / foto: Inima Copiilor
Mihaela B. si Erica, o luptatoare / foto: Inima Copiilor

Stiti filmul ala, Erin Brockovich, pentru care Julia Roberts a luat un Oscar? Cu tipa care merge pana in panzele albe ca sa demonstreze ceea ce stie? Ei bine, fetita asta, fetita pe care o vedeti in clipul de 2% al Inimii Copiilor, este Erin pentru mine. Pentru ca ea traieste si creste infruntandu-si destinul si diagnosticul.

O cheama Erica, are doi ani si zece luni si, din a treia ei zi de viata traieste in Sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti de la Marie Curie. Ea nu a parasit nicio zi spitalul si nici cubul de sticla in care traieste, boxa ei. Aici se joaca, aici asculta muzica, se uita la desene, aici isi primeste musafirii si creste sub ochii mamei sale, ai medicilor, ai asistentelor si ai ingrijitoarelor. Familia ei. Este diagnosticata cu sindrom de intestin scurt si este primul copil din Romania care traieste cu acest diagnostic, fara transplant. Imaginati-va ca Erica avea, la 8 saptamani, doar 15 cm de intestin functional, in loc de 70 cm, cat are un bebelus sanatos.

Erica e o poveste. La fel si mama ei, Mihaela B., 29 ani, cunoscuta in spital drept Mama Badi, care si-a pus propria viata pe butonul HOLD  de doi ani si zece luni.

Eri e pitesteanca, daca e sa te uiti in certificatul ei de nastere, din iunie 2013. N-a avut rabdare sa stea pana la termen, asa ca la opt luni a venit pe lume, la trei dimineata, cu gura larg deschisa. O malformatie totala, gura de lup, avea sa auda Mihaela B. de la medici, care nu au lasat-o sa isi vada fetita internata de urgenta la neo-natologie. Abia a doua zi, duminica, avea sa afle ca nou-nascutul sau avea probleme. „Voma si nu avea scaun, dar mai bine o sa se vada la radiografie”.

„- Atunci am auzit prima data de stenoza duodenala, adica ca o parte a intestinului Ericai ar fi strangulata. Mi-au spus ca ma trimit la Bucuresti, la Marie Curie, in sectia doctorului Catalin Cîrstoveanu” – isi aminteste mama, care din 11 iunie 2013 este in spital, la Bucuresti. Atunci a fost prima operatie a Ericai. Si tot atunci si botezul copilului, in spital, prin stropire.

„- Medicii mi-au explicat, pe intelesul meu, ca – daca intestinul necrozat a fost singura ei problema de sanatate – si ca daca Erica se adapteaza si se hraneste, cu perfuzii, pana pe la 12 ani, ne putem gandi la un transplant de intestin. Imi amintesc ca ma intrebam cum poate un copil sa creasca doar din perfuzii?”

Erica / Foto: Inima Copiilor
Erica / Foto: Inima Copiilor

Problema cu malformatia de la gura devenise minora pentru mama, dar si pentru medici, care i-au spus Mihaelei B. ca primele doua luni de viata ale noului nascut sunt critice. Copilul avea doar 15 cm de intestin functional, comparativ cu 70 cm, cat are un bebelus sanatos, iar in timp i-ar putea ceda si alte organe.

„- M-am gandit la prelevarea de organe, daca Erica mea..” spune incet Mihaela, dar o intalnire cu dr Alina Gaiduchevici o convinge ca trebuie sa lupte pentru copil.

„- Daca sunt zero sanse, sa imi spuneti. Daca insa sunt 0,01 sanse ca Erica sa fie bine, spuneti-mi ce am de facut”, rememoreaza Mama Badi dialogul cu doctorita aflata astazi in concediu de maternitate. „- Mi-a spus sa asteptam. Si am asteptat”. La doua luni jumatate, ficatul Ericai incepuse sa se deterioreze, dar cu tratament bun, ficatul copilului isi revine.

Mihaela nu s-a dat batuta. Si nu s-a speriat.

Nici pentru ca fiica ei nu manca cu biberonul. Nu avea cum sa puna presiune pe tetina.

Nici pentru ca nu isi facea nevoile in scutec, ca alti copii, ci intr-o punguta lipita pe burta mica. O punguta care trebuia schimbata si de cinci-sase ori pe zi.

Si nici pentru ca Erica manca „doar 40 ml de lapte zilnic, iar pierderile erau duble”.

„- Am continuat gavajul pana la opt luni, intre 3 si 10 ml de lapte pe ora. Apoi am invatat sa ii dau sa manance cu seringa”, povesteste mama.

In luna a treia de viata, Erica suporta o noua interventie la abdomen – o corectie a intestinului, iar trei luni mai tarziu trece prin prima operatie de corectie a defectului de la gura. Buza de sus si gingia ii sunt lipite.

Ca un acatist al viilor, Mihaela B. stie pe de rost incercarile Ericai. La fel si micile victorii ale copilei. La noua luni fetitei i se scoate punga de pe abdomen, numita punga de stoma, si „incepe sa manance pe gura si sa faca caca pe fund”, povesteste mama. „- Daca merge asta, scriem carti”, i-au spus atunci mamei chirurgii Oncescu si Secheli.

Dar mica izbanda avea sa vina la pachet cu noi rani pentru Erica. Scaunul si aciditatea gastrica aveau sa ii provoace arsuri micutei. „- Nu mai avea rani pe burta, ci pe fund. Schimbam si 20 de scutece pe zi. Si cantaream tot ce facea.

La un an si doua luni a inceput sa mearga pe margina patutului, iar la un an si sapte luni a pasit singura”, trece in revista victoriile mama. Spune ca, în aprilie 2015, la noile analize, după aproape doi ani de la internare, intestinul Ericăi ajunsese la 68 de cm. Și că, în octombrie acelasi an, doctorii Spătaru și Bratu i-au lipit fetiței palatul moale, în cea de-a doua interventii de corectare a defectului de la gura. Urmeaza corectia de la palatul dur si gata. Încă o izbândă pentru Erica.

„- Am trecut prin toate cu oamenii ăstia de aici. Ei ne sunt familie tot timpul. Au trecut prin toate cu noi”, spune Mihaela. Nu nominalizează, dar simți ce greutate dă cuvântului acasă, in secția care i-a devenit Ericai casa de trei ani. „- Aici copilul meu are o gramada de alte mamici. Fara ele eu nu ma descurcam. In sectia asta exista sustinere si realism, nu exista doar dotari. Se vorbeste cu parintii, ti se spune ce are copilul, unde merge, ce i se face, cum si de ce i se face. Oamenii astia sunt salvatori de suflete.

Stiti, prima oara cand am iesit din spital a fost la prima iritatie de pe burta a Ericai. Cautam un unguent special, care tocmai se terminase pe sectie. Am ajuns la Universitate, m-am asezat pe o banca si am inspirat. Am privit oamenii si mi-am zis ca se traieste in continuare, dar ca eu traiesc in alta parte. Si am revenit la spital. De ce sa plec? Ma obosesc discutiile, locurile publice. Ajung oricum sa vorbesc despre Erica, despre sectie, despre copiii de aici. Asta mi-e viata de peste doi ani. Pentru mine, primul scutec plin al copilului meu merita un banner. Eu trebuie sa stau aici, sunt dependenta de Erica”.


Erica este primul copil din Romania cu sindrom de intestin scurt, care traieste fara transplant.  Au trecut aproape trei ani de cand Erica e la Terapie Intensiva Nou-Nascuti, in sectia construita de Inima Copiilor cu sprijinul financiar al Fundatiei Vodafone Romania. Si creste. Si odata cu ea, creste si intestinul.

Exista copii care fac bine…si copii care se fac bine. Iar Erica este unul dintre ei.

Foto: Inima Copiilor
Foto: Inima Copiilor