Ce inseamna, de fapt, sa donezi bani pentru o cauza

De cand sunt la Daruieste Viata, am cunoscut foarte multe persoane interesante, care cu siguranta au cate o poveste de impartasit.

IMG-20151226-WA0041

Voi incepe cu Ana Maria G., o tanara de 20 si ceva de ani pe care am “cunoscut-o” anul trecut. De fapt, nu ne-am vazut niciodata fata in fata, ci am fost amandoua voluntare la “Daruieste Viata”. Ea la Cluj, eu la Bucuresti. Ana Maria a ajutat-o pe Geta Roman, voluntara de profesie de anul trecut a asociatiei “Daruieste Viata”, ca traducatoare in cadrul proiectului coordonat de ea – Ghiduri pentru pacientii bolnavi de cancer.

Pe langa faptul ca este voluntara, Ana Maria este si unul din donatorii constanti ai asociatiei, iar anul acesta s-a gandit ca nu exista un cadou mai potrivit de Craciun pentru cele doua surori ale ei, plecate de ani buni in America, decat un simbol al proiectelor pe care le facem impreuna la Daruieste Viata – cate o bratara, insotita de o carticica ce spune o poveste speciala.

IMG-20151226-WA0042

Am avut ceva emotii in zilele acelea, pentru ca, din cauza perioadei foarte aglomerate, curieratul nu a functionat perfect, iar cadourile au ajuns pe ultima suta de metri la Cluj (era foarte important ca Ana Maria sa apuce sa le ia cu ea la New York). Surpriza a fost mare si pentru surori, dar si pentru mine: chiar in seara de Craciun am primit fotografii cu fetele purtand bratarile. Ana Maria mi-a povestit apoi emotia pe care au produs-o, mai ales atunci cand destinatarele cadourilor au aflat din carticica primita impreuna cu bratara despre centrele oncologice din Romania si cum fiecare banut inseamna o sansa la viata pentru copiii bolnavi de cancer.

IMG-20151226-WA0044

In concluzie, strangerea de fonduri poate fi foarte captivanta atunci cand intalnesti oameni minunati, care inteleg exact cat de important este sa te implici prin tot ceea ce poti si sa-i faci si pe altii sa se implice.

Mihaela Pintilie

 

Invata sa arati ca iti pasa

Ca Voluntar de Profesie, impreuna cu asociatia Daruieste Viata vreau sa gasesc calea prin care pacientul sa simta ca medicului sau curant ii pasa de el.

WP_20151130_10_26_14_Pro

Bolnavii de cancer au nevoie, pe langa medicatie, sa simta empatie, afectiune, si din partea celor care ii trateaza. Pastila are de multe ori efectul scontat daca ii este administrata pacientului la pachet cu o doza de incredere.

Medicii oncologi sunt putini, adesea la usa cabinetului lor pacientul sta cu orele. Viata celui care a aflat ca are cancer este data peste cap, intrebarile si incertitudinea iau locul sigurantei de zi cu zi.

“Probe de empatie” este cartea care m-a convins ca pot schimba in bine relatia medic-pacient. Am citit-o in perioada in care deja imi venise ideea de a face ceva in acest sens. Luasem contact cu multi pacienti si cu multi medici si intelesesem ca fiecare are argumentele lui atunci cand spune: “E greu”. E greu sa aflu de la medic mai multe, e greu sa ma fac inteles de un pacient-asta e ce imi transmiteau cu multe sau cu putine cuvinte pacientii si medicii.

As vrea sa schimb lumea, as vrea ca in Romania medicul si pacientul sa se desparta dupa fiecare consultatie cu o strangere de mana. Stiu ca nu voi putea face asta dar sper sa pot implementa un proiect pe care apoi sa-l pot replica in toata tara.

Vreau sa implic oameni care au mai tinut asemenea cursuri de comunicare medic-pacient si vreau sa implic oameni care sa sprijine acest proiect cu fonduri.

Voi organiza cursuri in orasele universitare Bucuresti, Brasov, Timisoara, acolo unde asociatia Daruieste Viata s-a implicat in modernizarea sectiilor de oncologie pediatrica sau de adulti.

Este un proiect unic in Romania, prin care sper sa aduc zambete la fiecare consultatie din cabinetul medicului si incredere reciproca medic-pacient. Proiectul realizat anul trecut de voluntarul de profesie al asociatiei Daruieste Viata “Viata e frumoasa chiar si atunci cand trebuie sa lupti pentru ea” sper sa imi fie suport in realizarea acestei comunicari.

Mihaela Pintilie