Sprijin guvernamental și noi parteneriate pentru dezvoltarea proiectului „Te iubește mama!”

Vineri, 15 februarie a.c., Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Asociația Femeilor Române din Italia – A.D.R.I., a găzduit prima întâlnire de lucru a acestui an pe tema proiectului Te iubește mama!, cea mai reprezentativă inițiativă de sprijin al “orfanilor migrației” prin restabilirea dialogului dintre părinți și copii, cu suportul tehnologiei.

 “Acest parteneriat este o continuare firească a preocupării noastre din ultimii ani privind ameliorarea situaţiei copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. O colaborare interinstituţională atât la nivel central, cât şi local reprezintă, cu siguranţă, un pas esenţial în conştientizarea importanţei acestui fenomen. În demersul nostru de a asigura o bună gestionare a efectelor separării copiilor de familie, am decis să sprijinim proiectul Te iubeşte mama! prin  facilitarea colaborării cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, a declarat Elena Tudor, Director al Direcţiei Protecţia Copilului din cadrul MMFPSPV.

La discuții au participat reprezentanți ai MMFPSPV, ai Ministerului Educației Naționale (MEN), ai Associazione delle Donne Romene in Italia (A.D.R.I.), coordonatorii ANBPR-Biblionet, ai Comitato Italiano Associazione, ONG cu activitate în România, precum și bibliotecari cu experiență în implementarea proiectului-pilot derulat deja, cu rezultate foarte bune, în 5 județe.

Întâlnirea de la MMFPSPV reprezintă validarea unui parteneriat extrem de important. Considerăm că misiunea proiectului a fost îmbrățișată, astfel, de principalii responsabili în domeniul migrației forței de muncă, al educației și al protecției copilului. Prin reunirea tuturor acestor organizații dorim să determinăm ameliorarea situației copiilor separați de familiile lor și propagarea mesajului proiectului la nivel național”, a declarat Ioana Crihană, Director Executiv al ANBPR.

Prin implicarea ONG-urilor și a societății civile, ambasadorii proiectului Te iubește mama! au reușit, în special în ultimul an, să sensibilizeze publicul larg cu privire la efectele nedorite ale migrației asupra dezvoltării și educației „orfanilor albi”.

Cu sprijinul MMFPSPV și al MEN, precum și al Direcțiilor pentru Protecția Copilului din teritoriu, folosind spațiul bibliotecii și al școlii ca interfață de comunicare între copii și adulți, partenerii au convingerea că vor restabili o relație de comunicare firească și de durată între victimele migrației și familiile lor, cu efecte favorabile asupra comunității, în sens larg”, a declarat Silvia Dumitrache, președinta A.D.R.I. și inițiatorul proiectului Te iubește mama!”

Sursa: http://www.anbpr.org.ro/index.php/tiri-/35-tiri/525-sprijin-guvernamental-i-noi-parteneriate-pentru-dezvoltarea-proiectului-te-iubete-mama-.html

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/02/22/sprijin-guvernamental-si-noi-parteneriate-pentru-dezvoltarea-proiectului-te-iubeste-mama/

http://culturaromena.it/Rom%C3%A2n%C4%83/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/729/Proiectul-Te-iubeste-mama-in-atentia-autoritatilor-de-la-Bucuresti.aspx

http://news4diaspora.com/2013/02/24/sprijin-guvernamental-si-noi-parteneriate-pentru-dezvoltarea-proiectului-te-iubeste-mama/

 

Silvia propune, Milano raspunde

Un serviciu de consulenta si de sustinere a rolului de parinte la distanta prin comunicarea online, dar si o solutie practica in vederea facilitarii si cresterii posibilitatii de contacte intre mame, parinti si copii separati din cauza muncii in strainatate.

Acestea sunt cateva dintre obiectivele Proiectului “Te iubeste mama!”

citeste mai mult: http://www.corriereimmigrazione.it/ci/2013/02/silvia-popone-milano-risponde/

Servicii de consultanță gratuită în sprijinul comunității române

Românii care se află la muncă în Italia pot găsi informații, sprijin, solidarietate și consultanță pentru diversele problematici legate de integrare în urma implementării proiectului „Te iubește mama!” promovat de A.D.R.I. – Associazione Donne Romene in Italia. Este o inițiativă ce vine în sprijinul familiei și care este găzduită, împreună cu alte douăzecișicinci de proiecte ce prind viață începând din luna februarie 2013 în spațiile puse la dispoziție la Milano, în Cascina Cuccagna, grupurilor și asociațiilor ce desfășoară activităti sociale și culturale dintre cele mai variate, în cadrul unui proiect de ansamblu având ca obiectiv crearea cadrului organizativ propice pentru întâlniri, colaborari și activități obștești, menit să devină un „centru de inițiativă și participare teritorială”.

In acest context, sâmbătă 2 februarie a fost organizat un Open Day de prezentare a proiectelor lansate în prima etapă. A.D.R.I. va avea la dispoziție, o zi pe săptămână, un spațiu dedicat pentru a-și desfășura activitatea spre a oferi mamelor române și, în general, părinților aflați la muncă în Italia, servicii gratuite de comunicare audio vizuală cu fiii lor rămași în România, cu scopul de a-i ajuta la îmbunătățirea vieții lor din punct de vedere psihic și emoțional, la menținerea legăturilor spirituale cu familia: http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=progetti_lamammativuolebene. De asemenea, bazându-se pe o rețea de colaborare și schimburi reciproce de informații și competențe cu celelalte inițiative promovate în Cascina Cuccagna, biroul român asfel deschis va putea oferi comunității și servicii de consultanță legală, psihologică, cursuri de formare și intermedierea locurilor de muncă. Proiectul „Te iubește mama!”, început în urma cu mai bine de doi ani, este deja prezent în câteva biblioteci publice, școli și parohii, oferind un serviciu gratuit la distanță în spijinul părinților, prin intermediul unei comunicări audio vizuale on line. „Lipsa comunicării, a dialogului în familie, ca și în societate, duce la suferință, izolare, depresie. Mai ales în cazul mamelor care merg acasă cel mult o dată pe an, în concediu și care pierd astfel contactul direct cu copiii lor. A se putea vedea pe internet, prin intermediul serviciului gratuit de comunicare activă pe care noi îl punem la dispoziție, este un mesaj mai important decât orice cuvânt.”, susține în acest sens Silvia Dumitrache, coordonatoarea proiectului. Mai multe amănunte referitoare la derularea activităților, orarele de funcționare și modalitatea de rezervare a unei videoconferințe se pot afla din paginile actualizate ale site-ului: http://www.teiubestemama.it. Florentina Nita

Sursa: http://inflorescente.wordpress.com/2013/02/02/servicii-de-consultanta-gratuita-in-sprijinul-comunitatii-romane/

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/02/06/servicii-de-consultanta-gratuita-in-sprijinul-comunitatii-romane-3/

„Garbo.ro” si UNIFERO sustin proiectul „Te iubeste mama!”

Proiectul social Te iubeste mama… La mamma ti vuole bene! – de Iulia Sima

Silvia Dumitrache de la Asociatia Femeilor Romance din Italia, ADRI, a pus bazele, in 2011, unui proiect social ce ia amploare “Te iubeste mama!” proiect prin care copiii ramasi singuri acasa pot sa ia legatura mai usor cu parintii plecati la munca in strainatate, prin intermediul calculatorului.
Iata povestea:
Am aflat ca dintre cei peste un milion de romani care muncesc in Italia, numai in nord sunt peste 130.000 de femei cu varsta medie de 40 de ani, care si-au lasat copiii in Romania in grija celuilalt parinte, a bunicilor sau a unor rude. Exista si cazuri cand copiii au fost pur si simplu lasati singuri sa se descurce, iar in astfel de cazuri legatura cu mama din Italia se face destul de greu si rar. Numarul copiilor singuri lasati acasa in Romania se ridica la aproximativ 400.000.
Asa ca am inceput proiectul, mai intai pe reteaua de socializare Facebook. Fiecare dintre prietenii mei – romani sau italieni – si-au anuntat la randul lor prietenii. De la bun inceput a fost alaturi de mine sora mea, care lucreaza pentru Programul National Biblionet, desfasurat de Fundatia IREX Romania si Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (ANBPR).
Proiectul a fost lansat la Biblioteca Metropolitana Bucuresti si a continuat la Biblioteca Judeteana Bacau. Prin Programul Biblionet un copil din Romania a carui mama munceste in Italia poate merge la biblioteca publica din satul, comuna, orasul in care locuieste si poate dialoga, gratuit, prin Skype cu mama sa.
Am mai gasit si un „ambasador” al Proiectului „Te iubeste mama!”: Narcis Iustin Ianau, adolescentul bacauan care a ajuns in finala concursului „Romanii au talent”, datorita vocii sale de contratenor si care a acceptat sa se alature proiectului nostru pentru simplul motiv ca din cei 16 ani ai sai a stat numai 3 ani alaturi de mama lui obligata sa munceasca in Italia ca sa isi poata intretina familia.
Avem nevoie de sustinerea tuturor pentru a promova acest proiect care ar putea sa aline un pic dorul de parinti al micutilor romani ramasi singuri acasa. Ne dorim ca intr-un viitor nu foarte indepartat, site-ul www.teiubestemama.it sa devina un portal de comunicare intre romanii aflati la munca in strainatate si copiii sau rudele lor din Romania, datorita retelei foarte raspandite si bine puse la punct a bibliotecilor publice care au aderat la Programul Biblionet.
Urmatorul pas pe care intentionam sa-l facem este acela de a promova cat mai mult Proiectul nostru „Te iubeste mama!”. In felul acesta, cat mai multi copii din Romania sa stie ca-si pot auzi si vedea parintii mai des decat o faceau inainte, spune Silvia Dumitrache.
Alatura-te si tu campaniei: Comunica zilnic cu copilul tau si asculta ce-ti spune! 

http://www.causes.com/actions/1728188-comunica-zilnic-cu-copilul-tau-si-asculta-ce-ti-spune
„Sa crestem copiii in asa fel incat sa nu aiba nevoie sa se vindece de copilarie” – Pam Leo, este motto-ul acestei campanii, iar Garbo.ro o sprijina cu toata daruirea!

Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Social/13311/despre-proiectul-te-iubeste-mama/pagina-2.html

Recent Uniunea Internationala a Femeilor Romance a anuntat public ca sustine proiectul A.D.R.I. – „Te iubeste mama!”
“Am urmarit cu mare atentie proiectul “Te iubeste mama” pe care Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I., Presedinte doamna Silvia Dumitrache, il deruleaza si pentru care UNIFERO isi ofera suportul intr-o relatie de parteneriat.
Cauza mamelor obligate sa isi lase copiii singuri sau in ingrijirea bunicilor datorita situatiei dezastruoase a pietei de munca din Romania si sa isi caute de lucru in alte tari, printre care Italia, merita sustinere.
Femeile care formeaza obiectul eforturilor noastre isi asuma singure toate efectele negative ale despartirii de familie si mai ales de fiii si fiicele pentru a caror viata sint gata sa suporte o cultura si limba necunoscute, abuzuri si oprobiul public atit al societatii de acasa cit si din tara in care imigreaza temporar.
Pentru aceste mame singure si pentru copiii lor, alienarea lasa urme adinci. Lipsa unui schimb de energii normale transmisibile fie si doar prin priviri, gesturi sau dialog permanent  produce rupturi ireparabile. Remedierea acestei situatii tragice merita un efort conjugat al fortelor noastre, oficiale, personale si organizationale in vederea unor transformari positive rapide catre o viata fara tare psihice.
UNIFERO va este alaturi in orice demersuri considerati necesare”, se arata in textul scrisorii de sustinere, semnata de Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU presedinte fondator www.unifero.net

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/asociatii–ambasade/8304-proiectul-social-te-iubeste-mama-la-mamma-ti-vuole-bene.html

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/02/13/garbo-ro-si-unifero-sustin-proiectul-te-iubeste-mama/

 

Servicii de consultanță gratuită în sprijinul comunității române

Românii care se află la muncă în Italia pot găsi informații, sprijin, solidarietate și consultanță pentru diversele problematici legate de integrare în urma implementării proiectului „Te iubește mama!” promovat de A.D.R.I. – Associazione Donne Romene in Italia. Este o inițiativă ce vine în sprijinul familiei și care este găzduită, împreună cu alte douăzecișicinci de proiecte ce prind viață începând din luna februarie 2013 în spațiile puse la dispoziție la Milano, în Cascina Cuccagna, grupurilor și asociațiilor ce desfășoară activităti sociale și culturale dintre cele mai variate, în cadrul unui proiect de ansamblu având ca obiectiv crearea cadrului organizativ propice pentru întâlniri, colaborari și activități obștești, menit să devină un „centru de inițiativă și participare teritorială”. In acest context, sâmbătă 2 februarie a fost organizat un Open Day de prezentare a proiectelor lansate în prima etapă.


A.D.R.I. va avea la dispoziție, o zi pe săptămână, un spațiu dedicat pentru a-și desfășura activitatea spre a oferi mamelor române și, în general, părinților aflați la muncă în Italia servicii gratuite de comunicare audio-vizuală cu fiii lor rămași în România, cu scopul de a-i ajuta la îmbunătățirea vieții lor din punct de vedere psihic și emoțional, la menținerea legăturilor spirituale cu familia:http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=progetti_lamammativuolebene.

De asemenea, bazându-se pe o rețea de colaborare și schimburi reciproce de informații și competențe cu celelalte inițiative promovate în Cascina Cuccagna, biroul român asfel deschis va putea oferi comunității și servicii de consultanță legală, psihologică, cursuri de formare și intermedierea locurilor de muncă.
Proiectul „Te iubește mama!”, început în urma cu mai bine de doi ani, este deja prezent în câteva biblioteci publice, școli și parohii, oferind un serviciu gratuit la distanță în spijinul părinților, prin intermediul unei comunicări audio-vizuale on line. „Lipsa comunicării, a dialogului în familie, ca și în societate, duce la suferință, izolare, depresie. Mai ales în cazul mamelor care merg acasă cel mult o dată pe an, în concediu și care pierd astfel contactul direct cu copiii lor. A se putea vedea pe internet, prin intermediul serviciului gratuit de comunicare activă pe care noi îl punem la dispoziție, este un mesaj mai important decât orice cuvânt.”, susține în acest sens Silvia Dumitrache, coordonatoarea proiectului. Mai multe amănunte referitoare la derularea activităților, orarele de funcționare și modalitatea de rezervare a unei videoconferințe se pot afla din paginile actualizate ale site-ului: http://www.teiubestemama.it.
Florentina Nita

Sursa: http://inflorescente.wordpress.com/2013/02/02/servicii-de-consultanta-gratuita-in-sprijinul-comunitatii-romane/

http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=homepage

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2013/02/05/servicii-de-consultanta-gratuita-in-sprijinul-comunitatii-romane-2/

“Te iubeste mama!”, cu drag, din suflet prin skype

de Valeria Russo

Nu e ușor să te integrezi într-o țară străină, chiar dacă acel loc  poate fi considerat mai ceva decât America:  Italia. Primitoare, ea își întinde bratele și deschide porțile tuturor străinilor, fie că provin din Estul sau Vestul Europei, din Africa sau China. Si totuși, nu este zi să nu citim despre românce care nu reușesc să se integreze: unele sunt exploatate, altele marginalizate, multe suferă de dorul de țară și tocmai aici intervine A.D.R.I – Asociația Femeilor Române din Italia (www.teiubestemama.it). Este vorba despre o organizație de promovare socială, care susține atat integrarea femeilor române, cat și a comunității românești în realitatea italiană, păstrând legăturile cu țara de origine si oferă femeilor române care trăiesc în Italia posibilitatea de a-și contacta rudele rămase în România, în special copiii.

logoproiect_n (1)

Silvia Dumitrache administrează pagina de pe Facebook care a totalizat deja peste 1000 de contacte. „Te iubește mama” (în italiană „La mamma ti vuole bene”) este proiectul promovat de asociație, vrând să evidențieze importanța pentru aceste femei, mame sau pentru copiii lor, de a rămâne în legătură cu cei dragi de departe și în același timp de a se integra în realitatea italiană.

                  Ioana Crihana – ANBPR Silvia Dumitrache – ADRI

În ce constă proiectul?  Silvia Dumitrache ne-a precizat: „ANBPR, datorita  Programului Biblionet care a dotat biblioteci din Romania cu calculatoare si nu numai, oferă oricarui copil  posibilitatea de a vorbi si a-si vedea mama/parintii din strainatate, prin intermediul Skype, gratis de la biblioteca din localitate.”

Pe Facebook există pagina Cauzei „Te iubește mama!” (lansată in 6 ianuarie 2011) cu aproape 9600 de susținători până azi: http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama. Cine aderă primește via e-mail  newsletter ori de câte ori se publică un buletin (spre exemplu: http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama/actions/1708383).

De remarcat, de asemenea, că Asociația Femeilor Române din Italia – ADRI a participat la o selectie în cadrul Proiectului Cascina Cuccagna, situandu-se printre cele 25 de proiecte  „câștigătoare” (dintr-un total de 80 proiecte) spre a putea utiliza, o dată pe săptămână timp de 2-3 ore) un spațiu in Cascina Cuccagna din Milano.  Aici pe 2 februarie, între orele 10.00-18.00 va fi organizat un Open Day la care sunteti cu totii invitati (http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=homepage) .

Despre Silvia Dumitrache – persoana dotată de o mare sensibilitate și spirit de inițiativă fără pereche, se vorbește în toată regiunea Lombardia și nu numai.

Traducerea: Florentina Nita

Sursa: „Lady O” –  http://www.ladyo.it/2013/te-iu-beste-mama-il-cuore-di-una-mamma-romena-via-skype

http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/2013/01/26/te-iubeste-mama-declaratie-de-suflet-prin-skype/pe

“Te iubește mama”: spus cu un click

Voluntar de profesie la Milano/

La Mombello, un proiect în sprijinul numeroaselor badante române pentru a le apropia de proprii fii din țară. În sacristia webcam și skype organizate de părintele Ciobanu: „Așa îi ajutăm pe orfanii noștri albi”.

A face să se simtă mai aproape de proprii fii pe femeile care au venit la muncă în Italia. Acesta este scopul proiectului „Te iubește mama”, un proiect experimental născut la Milano și care astăzi, datorită eforturilor Silviei Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Române din Italia A.D.R.I. și disponibilității părintelui Constantin Ciobanu, ajunge și la Limbiate. Însuși preotul parohiei ortodoxe care se reunește în biserica situată în zona fostă Antonini din Mombello a pus la dispoziție în sacristie un post echipat cu un computer dotat cu webcam și skype. Cu ajutorul acestei tehnologii simple, care se găsește instalată și în multe biblioteci din Romania, mii de românce care trăiesc în acest colț de Brianza, înainte sau după slujba de duminică sau celebrările religioase din timpul săptămânii, pot nu doar să audă la telefon, dar să și vadă pe un ecran rudele.

Este important să ai posibilitatea unei comunicări de acest tip – declară d-na Dumitrache – pentru că este interactivă și utilă în a-i asigura pe fiii noștri, ca și pe bătrânii rămași acasă de toată dragostea, chiar de la distanță. Este o mare diferență între a vorbi doar la telefon și a se putea privi drept în ochi.”

Il Cittadino di Monza e Brianza/Video: Italia si Romania unite de “Te iubeste mama!”

Ideea i-a venit după ce, ajunsă în Italia în 2002 pentru a-și trata fiul de o problema de sanatate, fostul redactor al unei reviste de cultură a văzut o transmisiune televizivă pe RAI3 în care se relata povestea a trei băieți români care s-au sinucis din cauza dorului după mama plecată la muncă în străinătate. „Din păcate – explică Silvia Dumitrache – cazuri de acest fel sunt tot mai frecvente în România.” Drept care s-a hotărat să întreprindă ceva pentru ca să nu mai fie alți morți din randul așa-zișilor „orfani albi” și așa s-a născut inițiativa „Te iubește mama”.

Este un proiect pilot de comunicare – precizează președinta A.D.R.I. – care a fost selecționat de către Fundația Vodafone România și aprobat de Departamentul pentru Cultură al primăriei din Milano, care a pus la dispoziție în patru biblioteci de cartier un computere dotate cu webcam și skype. La Limbiate mijlocul de comunicație a fost asigurat de parohia ortodoxă. Datorită părintelui Ciobanu am reușit să informăm pe toti enoriașii despre această posibilitate.”

Mai multe informații se pot afla consultand site-ul www.teiubestemama.it.

Fabio Cavallari – Il giornale “Il cittadino di Monza e Brianza” 29.12.12 “Te iubește mama”: spus cu un click

Traducerea: Florentina Nita

http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/2013/01/05/te-iubeste-mama-spus-cu-un-click/

Copiii români vor putea vorbi pe Skype cu mamele lor, plecate la muncă în străinătate

Elevii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate vor putea lua legătura mai uşor cu aceştia prin aplicaţia virtuală Skype, care va putea fi accesată în bibliotecile publice, în baza unui parteneriat semnat de Ministerul Educaţiei şi o organizaţie a româncelor din Italia, transmite  Mediafax.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), secretarul stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a semnat un acord de parteneriat pe doi ani privind implementarea proiectului „Te iubeşte mama”, care aparţine l`Associazione delle Donne Romene in Italia (ADRI).

Reprezentanţii ministerului spun că acest proiect are scopul de a-i ajuta pe elevii români să ia legătura cu părinţii lor aflaţi la muncă peste hotare. Concret, fiecare dintre copii va putea să acceseze aplicaţia virtuală Skype, disponibilă în bibliotecile publice, pentru a putea comunica audio şi video cu cei dragi, precizează sursa citată.

„Ministerul Educaţiei se angajează, astfel, să susţină prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, promovarea în teritoriu a acestei facilităţi şi să acorde sprijinul necesar derulării proiectului. Proiectul se înscrie în eforturile Ministerului Educaţiei de a crea condiţiile unei dezvoltări sănătoase din punct de vedere emoţional şi social pentru copiii care, lipsiţi de prezenţa permanentă a părinţilor lor, pot deveni vulnerabili”, se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de MECTS.

În iunie 2012, peste 84.000 de copii aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, peste 3.500 dintre ei fiind în sistemul de protecţie specială, a precizat Direcţia pentru protecţia copilului din Ministerul Muncii, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX.

Citeste si:

http://www.edu.ro/index.php/pressrel/18456

Depresie, migrene, gastrite, diabet şi sinucidere: iată “Sindromul Italia” (VIDEO)

http://gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/1134-depresie-migrene-gastrite-diabet-i-sinucidere-iat-sindromul-italia-video.html

http://gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/4937-copiii-romani-vor-putea-vorbi-pe-skype-cu-mamele-lor-plecate-la-munc-in-strintate.html

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/12/22/copiii-romani-vor-putea-vorbi-pe-skype-cu-mamele-lor-plecate-la-munca-in-strainatate/

http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama/actions/1718635

http://voluntardeprofesie.ro/informare-de-presa-secretarul-de-stat-denisa-oana-patrascu-a-semnat-astazi-un-acord-de-parteneriat-cu-lassociazione-delle-donne-romene-in-italia-a-d-r-i/

“Te iubeste mama!” la Padova – 20.10.12

Cu ocazia pelerinajului la locul in care se cinstesc moastele Sf Apostol si Evanghelist Luca, in incinta Bisericii “Santa Giustina” din Padova, sambata 20 octombrie a.c.,  Biserica Ortodoxa “Sf. Apostoli Petru si Pavel” din Padova, Associazione delle Donne Romene in Italia – ADRI, in colaborare cu Asociatia “MigraMente” au organizat prima promovare a Proiectului “Te iubeste mama!” impreuna si intr-o biserica ortodoxa romana din Italia.

„Te iubeste mama!” la Padova, 20.10.12

La eveniment au participat numerosi romani din zona si pelerini sositi cu autocarele din Verona, Milano si Florenta.

Proiectul „Te iubeşte mama!” vine în sprijinul copiilor care trăiesc în România fără unul sau fără ambii părinţi, plecaţi la muncă în străinătate, pentru a le oferi fiilor un trai mai decent. Scopul proiectului constă în facilitarea şi susţinerea comunicării audio-vizuale dintre mamele/parintii de origine română din Italia şi copiii acestora, ramaşi acasă, în România, în vederea diminuării situaţiilor de risc în care pot ajunge copiii, pe fondul plecării părinţilor la muncă, în străinătate – www.teiubestemama.it

Au fost inaintate administratiei publice locale si Bisericii ortodoxe romane propuneri pentru implementarea proiectului si in orasul Padova, stafeta acestei initiative, foarte apreciata si considerata ca fiind utila si urgenta, fiind preluata de Asociatia “MigraMente” impreuna cu comunitatea “Romanilor din Padova”.

http://dumitrachesilvia.wordpress.com/2012/11/01/te-iubeste-mama-la-padova-20-10-12/