Noutăţi

Au fost zile pline în secţia de Alzheimer de la Bîrnova! Pentru a putea începe programul nostru de activitate fizică, am avut nevoie de o serie de măsurători la zi ale condiţiei fizice şi stării psihice. Pare simplu să măsori condiţia fizică în cazul unui om tînăr, dar la cei peste 60 de ani, care şi-au petrecut ultimii ani mai mult în pat…a fost o provocare. Într-un final, iată ce am obţinut:

(mai mult…)

Corpul nu uită

Lucrez cu persoane cu boli psihice de doi ani. Cînd am intrat pe uşa secţiei Alzheimer din Bîrnova a Spitalului de Psihiatrie Socola, aflată la 19 km de Iaşi, nu îmi imaginam că în domeniul clinic voi descoperi pasiunea mea. Şi nu doar atît, ci şi dorinţa de schimba ceva într-un loc al bolii incurabile – unde oamenii sunt de multe ori în situaţia de a-şi aştepta doar sfîrşitul. Paradoxal, am învăţat despre schimbare într-un loc în care pare să nu se schimbe nimic (în orice caz, un loc unde nimic nu se vindecă). Am învăţat împreună cu pacienţii secţiei ce preţioase sunt micile plăceri ale vieţii: de la o cană cu ceai şi o prăjitură la momentul potrivit pînă la simplul fapt de a avea un loc intim, protejat. Aşa a apărut camera de terapie de la Bîrnova, amenajată cu ajutorul colegilor şi al prietenilor:
(mai mult…)