“Te iubeste mama!”, cu drag, din suflet prin skype

de Valeria Russo

Nu e ușor să te integrezi într-o țară străină, chiar dacă acel loc  poate fi considerat mai ceva decât America:  Italia. Primitoare, ea își întinde bratele și deschide porțile tuturor străinilor, fie că provin din Estul sau Vestul Europei, din Africa sau China. Si totuși, nu este zi să nu citim despre românce care nu reușesc să se integreze: unele sunt exploatate, altele marginalizate, multe suferă de dorul de țară și tocmai aici intervine A.D.R.I – Asociația Femeilor Române din Italia (www.teiubestemama.it). Este vorba despre o organizație de promovare socială, care susține atat integrarea femeilor române, cat și a comunității românești în realitatea italiană, păstrând legăturile cu țara de origine si oferă femeilor române care trăiesc în Italia posibilitatea de a-și contacta rudele rămase în România, în special copiii.

logoproiect_n (1)

Silvia Dumitrache administrează pagina de pe Facebook care a totalizat deja peste 1000 de contacte. „Te iubește mama” (în italiană „La mamma ti vuole bene”) este proiectul promovat de asociație, vrând să evidențieze importanța pentru aceste femei, mame sau pentru copiii lor, de a rămâne în legătură cu cei dragi de departe și în același timp de a se integra în realitatea italiană.

                  Ioana Crihana – ANBPR Silvia Dumitrache – ADRI

În ce constă proiectul?  Silvia Dumitrache ne-a precizat: „ANBPR, datorita  Programului Biblionet care a dotat biblioteci din Romania cu calculatoare si nu numai, oferă oricarui copil  posibilitatea de a vorbi si a-si vedea mama/parintii din strainatate, prin intermediul Skype, gratis de la biblioteca din localitate.”

Pe Facebook există pagina Cauzei „Te iubește mama!” (lansată in 6 ianuarie 2011) cu aproape 9600 de susținători până azi: http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama. Cine aderă primește via e-mail  newsletter ori de câte ori se publică un buletin (spre exemplu: http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama/actions/1708383).

De remarcat, de asemenea, că Asociația Femeilor Române din Italia – ADRI a participat la o selectie în cadrul Proiectului Cascina Cuccagna, situandu-se printre cele 25 de proiecte  „câștigătoare” (dintr-un total de 80 proiecte) spre a putea utiliza, o dată pe săptămână timp de 2-3 ore) un spațiu in Cascina Cuccagna din Milano.  Aici pe 2 februarie, între orele 10.00-18.00 va fi organizat un Open Day la care sunteti cu totii invitati (http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=homepage) .

Despre Silvia Dumitrache – persoana dotată de o mare sensibilitate și spirit de inițiativă fără pereche, se vorbește în toată regiunea Lombardia și nu numai.

Traducerea: Florentina Nita

Sursa: „Lady O” –  http://www.ladyo.it/2013/te-iu-beste-mama-il-cuore-di-una-mamma-romena-via-skype

http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/2013/01/26/te-iubeste-mama-declaratie-de-suflet-prin-skype/pe